ICCJ. Decizia nr. 392/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 392/2010
Dosar nr. 1653/334/2009
Şedinţa de la 3 februarie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2009, în dosarul cu nr. 1653/334/2009 al Judecătoriei Vatra Dornei, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. Iaşi a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC T.T. SRL Teregova emiterea unei somaţi de plată, potrivit procedurii prevăzute de O.G.. nr. 5/2001, pentru următoarele sume: 1961,14 lei reprezentând contravaloare rate contractuale neachitate, conform contractului nr. 280 din 4 octombrie 2006 care are ca obiect achiziţionarea rovinietelor cu plata în rate şi 2111,76 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0,15 % pe zi calculate conform art. 3 alin. (1) din contractul menţionat, de la data scadenţei obligaţiei şi până la data de 31 iulie 2009.
În motivarea cererii se arată că debitoarea nu a achitat ratele 2 şi 3 din contractul nr. 280 din 4 octombrie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. CS xx xxx, prevăzut în anexa nr. 2B la contract, rate care sunt scadente şi a căror neachitare la termen incumbă penalităţi de întârziere contractuale.
Prin sentinţa civilă nr. 983 din 1 septembrie 2009 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin, reţinându-se că în cauză este vorba despre un raport juridic de drept administrativ în care creditoarea este o autoritate publică în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contractul de prestare a serviciilor publice încheiat cu debitoarea fiind un act administrativ asimilat actului administrativ potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din aceeaşi lege, deoarece are ca obiect dreptul de a folosi reţeaua naţională de drumuri, în schimbul plăţii unui tarif.
S-a reţinut de asemenea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, potrivit căruia cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. şi art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, competenţa aparţinând tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Astfel sesizat, Tribunalul Caraş Severin, în şedinţa publică din 28 octombrie 2009, a invocat, la rândul său, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială, pronunţând sentinţa nr. 1223/2009, prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei şi, constatând ivirea conflictului negativ de competenţă a dispus sesizarea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cele două instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţii de apel.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că litigiul priveşte o creanţă de plată de natură comercială, rezultând din achiziţionarea rovinietei în condiţiile legi speciale, respectiv O.G. nr. 15/2002, astfel că în raport de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa aparţine judecătoriei sediului debitoarei.
În dosarul cu numărul de mai sus, Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a fost sesizată de Tribunalul Caraş Severin, care a reţinut incidenţa prevederilor art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., pentru pronunţarea unui regulator de competenţă, în condiţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.
Analizând cererea, se vor reţine următoarele:
Între reclamanta-creditoare C.N.A.D.N.R. SA – prin D.R.D.P. Iaşi şi pârâta-debitoare SC T.T. SRL Teregova s-a încheiat contractul nr. 280/4 octombrie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietei, odată cu plata de către beneficiar în patru rate trimestriale egale, a tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru autovehiculul prevăzut în anexa nr. 2B la contract, înmatriculat sub nr. CS xx xxx.
Pentru neachitarea ultimelor două rate din contract, creditoarea a iniţiat procedura somaţiei de plată, în vederea recuperării debitului şi penalităţilor aferente.
În speţă este vorba despre un contract administrativ încheiat între o societate comercială şi o autoritate publică în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect dreptul de a folosi reţeaua naţională de drumuri, în schimbul plăţii unui tarif, acesta fiind reglementat prin dispoziţii ale legii, de la care nu se poate deroga.
Prin urmare, potrivit legii, plata taxei de utilizare a reţelei naţionale de drumuri şi eliberarea rovinietei care atestă acest lucru are caracter obligatoriu întrucât este prevăzută printr-o dispoziţie a legii, astfel că, şi contractul având ca obiect plata acestei taxe este unul de aderare, în care părţile nu pot negocia cuantumul sumei, din această perspectivă ele nesituându-se pe poziţie de egalitate, creditoarea exprimându-şi acordul de voinţă în calitate de autoritate publică.
Fiind un contract administrativ acesta este asimilat actului administrativ potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi reţinând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 conform cărora cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă rezultă că, în speţă, competenţa soluţionării acţiunii aparţine Tribunalului Caraş - Severin.
În consecinţă, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cererii pentru somaţie de plată, în favoarea Tribunalului Caraş - Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre creditoarea C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. Iaşi şi debitoarea SC T.T. SRL Teregova , în favoarea Tribunalului Caraş – Severin, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 3 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3905/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3920/2010. Comercial → |
---|