ICCJ. Decizia nr. 3814/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3814/2010
Dosar nr. 901/104/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 9 din 20 mai 2009 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ s-a respins cererea formulată de reclamanta SIF O. SA Craiova, împotriva pârâtei SC A. SA Slatina, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 901/104/2009, SIF O. SA a solicitat instanţei să se dispună anularea art. 4, art. 5 şi art. 6 din Hotărârea A.G.O.A. din 15 octombrie 2008, precum şi a art. 1 şi art. 2 din Hotărârea A.G.E.A. din 15 octombrie 2008.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că hotărârile au fost adoptate cu încălcarea dreptului la informare al acţionarilor astfel cum prevăd dispoziţiile art. 209 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, că acestea sunt contrare interesului social şi au fost adoptate cu abuz de majoritate, fiind încălcat art. 210 din Legea nr. 296/2004, susţinându-se totodată că cele două hotărâri sunt contrare prevederilor care stabilesc în mod expres competenţele A.G.A. de la societăţile ale căror acţiuni sunt cotate pe piaţa de capital, încălcări aduse art. 241 din Legea nr. 297/2004.
Reclamanta a arătat că deţine un procent de 8,664 % din capitalul social al SC A. SA şi nu a participat la lucrările celor două adunări şi astfel potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 3I/1990, republicată, este îndreptăţită să promoveze cerere.
S-a constatat că nu au avut loc încălcări ale art. 209 din Legea nr. 297/2994 deoarece nu se poate susţine că pârâta a refuzat să pună la dispoziţia reclamantei toate informaţiile necesare în condiţiile în care la prima convocare a participat delegatul său care a prezentat procura specială din 14 octombrie 2008 şi a exprimat punctul de vedere al reclamantei.
Dacă nu s-ar fi respectat aceste dispoziţii legale, reclamanta nu putea să-şi exprime un punct de vedere cu privire la problemele dezbătute.
Pe de altă parte, art. 178 din Legea nr. 31/1990 republicată stabileşte obligaţia administratorilor de a pune la dispoziţia acţionarilor şi a oricărui solicitant informaţii privind structura acţionariatului şi să se elibereze la cerere pe cheltuiala lor, certificate privind acele date.
Din actele aflate la dosarul cauzei nu a reieşit că reclamanta a solicitat să-i fie puse la dispoziţie: dosarul de şedinţă, procesele verbale şi informaţii despre structura acţionariatului nefiind solicitate certificate privind aceste date.
Referitor la încălcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, se observă că şi această critică este neîntemeiată pentru că nu s-a făcut dovada folosirii unor fapte neloiale sau frauduloase, la adoptarea hotărârilor, care să fi lezat drepturile privind valorile mobiliare şi alte drepturi financiare ale deţinătorilor de acţiuni.
Tocmai nerealizarea contractului de vânzare cumpărare a imobilului din Tecuci a condus la concluzia că administratorii societăţii pârâte urmăresc îndeplinirea intereselor societăţii, neîncheierea contractului nefiind de natura să creeze convingerea că adoptarea hotărârilor au fost de natură să conducă prejudicierea societăţii.
În ceea ce priveşte motivul de nulitate al hotărârilor adoptate referitor la stabilirea competenţei A.G.A. pentru că s-au încălcat dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 274/2004 care stabilesc că pentru încheierea de acte de dobândire înstrăinare, schimb sau constituire în garanţie, competenţa Consiliului de Administraţie se limitează la 20% din totalul activelor imobilizate, mai puţin creanţele, peste această limită competenţa aparţinând A.G.E.A., instanţa a constatat că nu s-au încălcat dispoziţiile legale, pentru că prin Legea nr. 441/2006 s-a modificat această competenţă.
Prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SIF O. SA Craiova, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la încălcarea dreptului la informare, Curtea de Apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a fost respectat prin înmânarea materialelor supuse dezbaterii delegatului acesteia la prima convocare a A.G.A. şi A.G.E.A., când nu s-a realizat cvorumul necesar, iar şedinţa s-a amânat pentru a doua zi.
Astfel, susţinerea reclamantei că nu i-au fost puse la dispoziţie materialele supuse dezbaterii, fiindu-i încălcat dreptul la informare, este inexactă.
În ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor prin abuz de majoritate, Curtea de Apel a apreciat că şi acest motiv de apel este nefondat.
În acest sens, Legea nr. 31/1990, republicată, prevede la art. 1361 că „acţionarii trebuie să-şi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari".
Abuzul de majoritate nu poate servi drept sancţiune pentru o politică managerială defectuoasă sau pentru o decizie managerială care, pur şi simplu, displace minoritarilor.
În ceea ce priveşte aşa zisul conflict de interese în luarea deciziilor, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât achiziţionarea unui imobil sau a unor acţiuni, nu presupune în mod necesar un interes contrar aceluia al societăţii, astfel încât să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune.
Mai mult, apelanta reclamantă nici nu a explicat în ce constă conflictul de interese, ci doar 1-a invocat.
În ceea ce priveşte al treilea motiv de nulitate a hotărârilor A.G.E.A., Curtea de Apel a constatat că este nefondat, apreciind că modificarea statutului în conformitate cu Legea 31/1990, republicată este legală, putând fi delegate atribuţii ale A.G.E.A. atât către A.G.A., cât şi către Consiliul de Administraţie (art. 142, art. 111, art. 114 din Legea nr. 31/1990).
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta SIF O. SA Craiova, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de apel şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu consecinţa anulării hotărârii A.G.O.A. şi A.G.E.A. din 15 octombrie 2008 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta susţine astfel că printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 209 din Legea nr. 297/2004 s-a reţinut că acţionarii au fost informaţi cu privire la ordinea de zi, dând eficienţă faptului că o parte din materialele supuse dezbaterii au fost comunicate unui delegat al SIF O. SA în ziua primei convocări.
Arată că este de înlăturat reţinerea instanţei de apel că reclamanta ar fi avut posibilitatea să se prezinte în adunarea generală şi să solicite relaţii asupra operaţiunilor. Consideră că, pe de-o parte, era obligaţia imperativă a societăţii să raporteze evenimentele încă de la data efectuării lor, iar, pe de altă parte, a fost ascunsă informaţia că operaţiunile sunt încheiate cu persoane relevante (acţionari) şi, nu în ultimul rând, nu au fost prezentate materiale de oportunitate a respectivelor investiţii.
În ceea ce priveşte abuzul de majoritate, susţine că, în speţă, trebuia să se reţină că acţionarul care a acţionat în mod concertat a avut un interes direct, imediat, atât în ce priveşte investiţia imobiliară aparţinând SC V. SA, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile în valori mobiliare; ca atare, acţionarul majoritar trebuia să se abţină de la vot şi să informeze publicul investitor încă de la data încheierii respectivelor operaţiuni.
Consideră că folosirea abuzivă a poziţiei majoritare de vot, neraportată în condiţiile legii, în scopul validării unor operaţiuni încheiate cu sine reprezintă prin ea însăşi un abuz de majoritate, reaua credinţă în exercitarea votului fiind prezumată de lege şi, de asemenea, că nu este necesar a se dovedi că s-a comis şi un prejudiciu de ordin patrimonial, aşa cum a reţinut instanţa de apel, hotărârea fiind adoptată în baza unui vot afectat de nelegalitate, ceea ce atrage în mod necesar nulitatea acesteia; mai mult, un atare prejudiciu s-a şi produs, situaţie ignorată de instanţa de apel, iar faptul că situaţia reală nu a fost adusă la cunoştinţa acţionarilor, nu numai că nu acoperă conflictul de interese, ci este o dovadă în plus a exercitării abuzive a dreptului de vot.
În ceea ce priveşte Hotărârile A.G.E.A. a căror anulare s-a solicitat, arată că, în esenţă, modificarea vizează, pe de-o parte, majorarea limitei de competenţă a Consiliului de Administraţie în ceea ce priveşte actele de dispoziţie la valoarea de 50% din valoarea activelor societăţii. Pe de altă parte, competenţa de aprobare a operaţiunilor peste acest prag este dat în competenţa adunării generale ordinare.
Aceste modificări sunt nelegale, respectiv contrare dispoziţiilor imperative ale art. 241 din Legea nr. 274/2004, or, instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 241 au fost modificate prin Legea nr. 441/2006.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor din recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, se constată următoarele:
Critica referitoare la încălcarea dreptului la informare nu este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 178 din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorii au obligaţia de a pune la dispoziţia acţionarilor, precum şi a altor solicitanţi informaţii privind structura acţionariatului şi de a elibera la cerere, pe cheltuiala acestora certificate privind aceste date.
Din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta a solicitat să-i fie puse la dispoziţie dosarul de şedinţă, procesele verbale şi informaţii despre structură acţionariatului sau că a solicitat certificate privind aceste date.
De asemenea, nu se poate reţine că pârâta a refuzat să pună la dispoziţie reclamantei toate datele necesare şi că s-ar fi produs încălcări ale art. 209 din Legea nr. 297/2004, atât timp cât delegatului reclamantei, care s-a prezentat la prima convocare a A.G.A. şi A.G.E.A., cu o procură specială, i s-au pus la dispoziţie (înmânat) documentele pentru data de 14 octombrie 2008, iar la cea de-a doua convocare nu s-a prezentat şi nici nu a adus la cunoştinţă că lipsei de informare se datorează neparticiparea sa.
Nici critica privind abuzul de majoritate nu poate fi primită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004 „(1) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori angajat al societăţii, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare de a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora.
2) Deţinătorii valorilor mobiliare trebuie să îşi exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate".
În aceeaşi notă, Legea nr. 31/1990, republicată, dispune la art. 1361 că „Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari".
Abuzul de majoritate reprezintă o formă a abuzului de drept care există atunci când deciziile A.G.A. sunt luate cu intenţia de a-i prejudicia pe minoritari, contrar interesului social general şi cu unicul scop de a favoriza membrii majorităţii.
Buna–credinţă fiind prezumată, rezultă că în mod necesar se impunea a se face dovada folosirii unor fapte neloiale, frauduloase, având în vedere şi că abuzul de majoritate nu poate servi drept sancţiune pentru o politică managerială defectuoasă, or, în speţă nu s-au făcut dovezi în acest sens, care să conducă la concluzia lezării drepturilor privind valorile mobiliare, precum şi a altor drepturi financiare ale deţinătorilor de acţiuni.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004, cum nu se constată a fi îndeplinite nici condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, în ce priveşte aşa-zisul conflict de interese în luarea unor decizii, atâta vreme cât achiziţionarea unui imobil sau a unor acţiuni de la o altă societate la care unul dintre acţionari deţine acţiuni nu presupune în mod necesar un interes contrar aceluia al societăţii, astfel încât acesta să se abţină de la deliberarea privind acea operaţiune.
Astfel fiind, interesul contrar ca şi conflictul de interese dintre acţionar şi societate trebuie să fie dovedit, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
În fine, ultima critică vizând nulitatea hotărârilor A.G.E.A. este neîntemeiată, întrucât în mod corect s-a apreciat că modificarea statutului în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată, este legală, putând fi delegate atribuţii ale A.G.E.A. atât către A.G.A. cât şi către Consiliul de Administraţie şi, totodată, judicios s-a reţinut că art. 111 şi art. 114 din aceeaşi lege prevăd competenţe exclusive ale A.G.A. şi A.G.E.A., cât şi posibilitatea delegării unor atribuţii.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs întemeiat, în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care să justifice modificarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF O. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3813/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3818/2010. Comercial → |
|---|
