ICCJ. Decizia nr. 3820/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3820/2010
Dosar nr. 26951/3/2008
Şedinţa de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta SC B. SA Timişoara, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 26951/3/2008, a chemat în judecată pe pârâtele SC T.P. SRL Bucureşti şi SC F. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare:
- din 25 septembrie 2000 de BNP G.E.S.S.D.T.;
- din 25 septembrie 2000 BNP G.E.S.S.D.T.;
- din 10 iunie 2002 de BNP A.Ş.;
- din 10 iunie2002 de BNP A.Ş.;
- din 26 august 2002 de BNP A.Ş.;
Reclamanta a mai solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractelor şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 19 noiembrie 2008, reclamanta a precizat capătul doi de cerere în sensul că solicită ca activele înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate o solicită să reintre în patrimoniul SC F. SA şi restituirea sumelor invocate de către SC F. SA în cuantum de 1.098.120 lei.
La data de 14 ianuarie 2009, SC R.C. SRL a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 2008 încheiat cu SC T.P. SRL.
Prin încheierea de şedinţă din 8 aprilie 2009, instanţa de fond a respins excepţia privind insuficienta timbrare a capătului unu (1) din cererea principală; a admis excepţiile privind insuficienta timbrare a capătului doi (2) din cererea principală, precum şi a cererii de intervenţie.
Prin sentinţa comercială nr. 13538 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.
A respins capătul unu din cererea principală introdusă de reclamanta SC B. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T.P. SRL şi SC F. SA, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
A anulat capătul doi din cererea principală ca insuficient timbrat.
A anulat ca insuficient timbrată cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC R.C. SRL.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că interesul vizat de reclamantă prin promovarea prezentei cereri nu este legitim, întrucât aceasta urmăreşte să obţină un avantaj nejustificat prin readucerea în patrimoniul SC F. SA a unor bunuri care nu au făcut parte din activul net al societăţii la momentul privatizării şi implicit, nici nu au influenţat preţul acţiunilor cumpărate de reclamantă un avantaj nejustificat.
Prin urmare, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea primului capăt din cererea principală.
Apelul declarat de reclamanta SC B. SA împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 205 din 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, obligând reclamanta la plata sumei de 8.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC T.P. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, tribunalul a admis excepţia privind insuficienta timbrare a capătului doi din cererea principală, privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, reţinând în acest sens că la termenul de judecată din 25 februarie 2009 s-a pus în vedere reclamantei să achite diferenţa taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.176,72 lei, faţă de precizările aduse petitului de acţiune, acordându-se un nou termen de judecată la 8 aprilie 2009, dată la care apărătorul reclamantei a depus mai multe ordine de plată atestând achitarea unei taxe de timbru în sumă de 4.131,1 lei.
Cu privire la capătul unu din cererea principală, privind constatarea nulităţii a unor contracte de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a reţinut că reclamanta are calitatea de terţ faţă de acestea.
S-a avut în vedere de instanţa de apel că, reclamanta îşi susţine calitatea procesuală activă şi interesul de a promova acţiunea în virtutea calităţii sale de acţionar majoritar al SC F. SA, în urma contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 decembrie 2003 încheiat cu A.V.A.S., în timp ce actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate o invocă au fost încheiate anterior, respectiv în perioada 2000 - 2002.
Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta nu poate invoca un prejudiciu, din moment ce la stabilirea preţului pentru pachetul de acţiuni nu au fost avute în vedere activele imobiliare care formau obiectul acestor contracte, iar pe de altă parte, obiectul contractului constituindu-l un pachet de acţiuni conferă ulterior dreptul la dividendele aferente, reclamanta neputând pretinde vreun drept de proprietate asupra acestor active imobiliare.
Instanţa de apel a mai apreciat că nu pot fi reţinute argumentele din motivele de apel referitoare la drepturile reclamantei în calitatea sa de creditor chirografar, pe calea acţiunii subrogatorii pe care o are la îndemână, în raport de temeiul acţiunii introductive şi care nu poate fi schimbat în faţa instanţei de control judiciar.
S-a mai apreciat că, nu pot fi reţinute argumentele reclamantei, în justificarea calităţii sale procesuale active, referitoare la drepturile sale asupra activului net al societăţii, la care deţine pachetul de acţiuni asupra căruia îi revine dreptul teoretic la o cotă-parte proporţională cu acţiunile deţinute, în situaţia lichidării, din moment ce interesul unei acţiuni trebuie să fie născut şi actual, şi nu doar ipotetic şi eventual.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC B. SA Timişoara a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi desfiinţarea sentinţei instanţei de fond.
În motivarea recursului său, prima critică a recurentei vizează Decizia instanţei de apel sub aspectul interpretării şi aplicării greşite a legii, ca urmare a soluţionării greşite a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Recurenta consideră că este irelevant că actul primar atacat cu acţiunea în nulitate s-a încheiat anterior contractului de privatizare, de vreme ce nulitatea operează retroactiv, iar consecinţele efectelor nulităţii actelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale se reflectă în patrimoniul înstrăinătorului.
Astfel, calitatea reclamantei de acţionar majoritar este suficientă să justifice atât interesul procesual cât şi legitimarea procesuală activă, în calitatea sa de creditor chirografar, titular al dreptului corporativ de creanţă, recunoscut prin lege, de a colecta în caz de lichidare cota-parte din activul net al societăţii emitente, corespunzător cotei de participare la capitalul social.
De altfel, interesul procesual cât şi legitimarea procesuală activă sunt fundamentate pe dispoziţiile art. 974 C. civ., pe calea acţiuni subrogatorii.
Pe de alte parte, emolumentul drepturilor corporative ale SC B. SA ce decurg din calitatea de acţionar al SC F. SA este într-o legătură indisolubilă cu activul patrimonial net al acesteia din urmă, astfel fiind, consecinţele patrimoniale decurgând din actele de înstrăinare de active încheiate de SC F. SA cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul înstrăinării, interesează acţionarul majoritar deoarece se reflectă şi influenţează activul net corespunzător acţiunilor deţinute.
Recurenta apreciază că, argumentele instanţei de apel ignoră împrejurarea că prin contractul de privatizare nu s-au dobândit de către subscrisa activele SC F. SA ci pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat la SC F. SA.
Prin urmare, recurenta consideră că justifică un interes procesual legitim şi juridic, născut, actual, personal şi direct, în sensul de a solicita şi obţine constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare de active societare efectuate de societatea al cărui acţionar majoritar este, cu încălcarea dispoziţiilor legale, precum şi de a solicita repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară.
Cea de a doua critică a recurentei reclamante vizează încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi 3 C. proc. civ., art. 129 alin. (1) din acelaşi cod, precum şi art. 1169 C. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ., întrucât în opinia sa nu rezultă din cuprinsul scriptelor dosarului de apel, înscrisurile justificative privind cuantumul taxei de timbru, legătura de cauzalitate, respectiv că această sumă a fost plătită pentru exercitare profesiei în cadrul căii de atac a apelului şi dovada achitării efective a acestei sume.
Mai apreciază recurenta că, instanţa de apel atunci când a obligat-o la plata sumei de 8.250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, a nesocotit dispoziţiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că nu a avut în vedere valoarea pricinii, complexitatea acesteia şi munca depusă de avocat, raportate la stabilirea onorariului avocaţial.
Astfel că, la aprecierea cuantumului onorariului de avocat instanţa de apel trebuia să ţină cont de complexitatea cauzei, putând aprecia că aceasta era una relativ redusă dat fiind faptul că nu s-au administrat noi probatorii, precum şi de munca depusă de către avocat, reţinându-se în acest sens în practica judiciară că deşi onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, acest contract nu este opozabil terţilor şi, ca atare, în raport de natura litigiului şi criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora nu onorariul de avocat.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta critică Decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în opinia sa legea fiind interpretată şi aplicată greşit.
În legătură cu această critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se observă că cele două ipoteze ale nelegalităţii evocate nu se regăsesc în argumentele expuse de recurentă, în sensul că nu s-a indicat legea de drept substanţial încălcată şi nici nu s-a demonstrat că Decizia nu are fundament juridic, recurenta exprimându-şi nemulţumirea cu privire la soluţia adoptată de instanţa de apel formulând în acest sens critici de netemeinicie, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în cauză.
Astfel, din analiza deciziei recurate din perspectiva nelegalităţii acesteia, se constată că instanţa de apel în mod corect a apreciat că reclamanta nu poate invoca un prejudiciu având în vedere că, contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate a solicitat-o au fost încheiate în perioada anilor 2000-2002 iar bunurile mobiliare care au format obiectul acestor contracte nu se aflau în patrimoniul SC F. SA la data la care reclamanta SC B. SA Timişoara a devenit acţionar, urmare a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 decembrie 2003 încheiat cu A.V.A.S. Bucureşti; reclamanta neputând, astfel pretinde vreun drept de proprietate asupra acestor active imobiliare.
Susţinerile recurentei cu privire la calitatea sa de creditor chirografar urmare a unei acţiuni subrogatorii pe care o are la îndemână, nu pot face obiectul analizei în recurs, întrucât acestea nu au fost analizate de instanţa de apel reţinându-se corect că în raport de temeiul juridic al acţiunii introductive, acesta nu mai poate fi schimbat.
În acest sens, se au în vedere prevederile art. 132 C. proc. civ. care statuează asupra posibilităţii modificării cererii, până la prima zi de înfăţişare, iar dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. raportate la art. 316 din acelaşi cod nu permit schimbarea, în apel sau recurs, cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se găseşte de asemenea a fi nefondată, întrucât se apreciază că instanţa de apel a procedat în mod corect, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi obligând reclamanta la plata sumei de 8.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă, având în vedere că aceasta a făcut dovada solicitării sale cu înscrisuri, constând în chitanţa din 9 martie 201, dosar apel.
Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au posibilitatea să micşoreze onorariile apărătorilor, în condiţiile în care constată motivat că sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat în cauză.
Or, în speţă, cheltuielile de judecată la care a fost obligată apelanta-reclamată sunt proporţionale cu valoarea pricinii şi cu munca prestată în apărare, fiind corect aplicate prevederile art. 274 C. proc. civ.
Aşa fiind, nu se poate reţine o eventuală încălcare de către instanţă a prevederilor art. 274 alin. (1) şi 3 C. proc. civ., respectiv art. 129 alin. (1) din acelaşi cod şi nici a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa fiind îndrituită în soluţionarea cererilor, de principiul disponibilităţii, iar rolul activ al instanţei nu se confundă cu obligaţia părţii instituită de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., aceea de a-şi exercita drepturile cu bună credinţă, precum şi de a-şi proba pretenţiile şi susţine apărările în faţa instanţei.
În ceea ce priveşte ignorarea de către instanţa de apel a împrejurării faptului că prin contractul de privatizare nu s-au dobândit activele SC F. SA ci pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat la SC F. SA se impune precizarea că aceasta constituie o critică de netemeinicie, care nu poate fi examinată de instanţa de recurs, deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 205 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SA Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 205 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3818/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3821/2010. Comercial → |
|---|
