ICCJ. Decizia nr. 3833/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3833/2010
Dosar nr. 1798/1/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că s-a formulat contestaţie în anulare de către contestatoarea SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Prin Decizia comercială nr. 3070 din 24 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 9334/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul formulat de SC B.C. SRL, iar pe fond a admis acţiunea introductivă şi a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. a SC C. SA din data de 24 iulie 2004 şi a actelor privind proiectul de divizare a acestei societăţi, cu cheltuieli de judecată.
Din toate motivele de recurs invocate de intimata SC B.C. SRL în cadrul recursului formulat împotriva deciziei nr. 174 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, instanţa supremă a reţinut în considerentele hotărârii contestate, ca fiind întemeiată, doar critica referitoare la nerespectarea principiului proporţionalităţii sau al echităţii dezvoltat la punctul 2 din cererea de recurs, înlăturând toate celelalte motive de recurs invocate de intimata SC B.C. SRL.
Ca atare, nulitatea hotărârii A.G.A. a SC C. SA din data de 24 iulie 2004 şi a actelor privind proiectul de divizare a acestei societăţi au ca fundament doar "inechitatea" transferării activelor şi pasivelor SC C. SA către intimatele SC A.N. SRL şi SC C. SRL.
Contestatoarea a precizat că în primul ciclu procesual, s-a casat hotărârea Curţii de Apel Craiova - Decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2006 tocmai pentru a se administra probele necesare în scopul clarificării valorilor prezentate proiectul de divizare.
Contestatoarea a invederat că, în cadrul soluţionării apelului, după casare, s-a realizat un amplu raport de expertiză care a verificat în amănunt reflectarea în contabilitatea celor trei societăţi implicate a întregii operaţiuni de divizare, inclusiv modalitatea de evaluare a tuturor bunurilor ce au făcut obiectul proiectului de divizare, precum şi întocmirea bilanţului de divizare, a modului de transmitere şi de reflectare în contabilitatea societăţilor a elementelor de activ şi pasiv, precum şi respectarea proiectului aprobat în A.G.E.A. din 24 iulie 2004.
Concluzionând, experţii judiciari numiţi de instanţă au arătat că toate operaţiunile contabile aferente divizării au fost corect întocmite şi, aşa cum arată şi experţii numiţi de judecătorul delegat la O.R.C. Dolj, s-a respectat principiul proporţionalităţii, împărţirea elementelor patrimoniale se bazează pe date reale, rezultate din contabilitate şi susţinute prin inventarier.
Faţă de cele menţionate, contestatoarea a considerat ca hotărârea instanţei de recurs este nelegală fiind rezultatul unei greşeli materiale, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 318, teza I din C. proc. civ, în raport de dezlegarea pricinii în care s-a pronunţat Decizia comercială nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, întrucât, în cauză, hotărârea dată este rezultatul unei greşeli materiale evidente în sensul confundării unor date materiale importante care au influenţat în mod decisiv soluţia pronunţată de instanţă şi au schimbat hotărârea dată în recurs.
Astfel, contestatoarae apreciază că greşeala materială evidentă consta în confundarea unor elemente determinante - termenii contabili din cadrul Bilanţului contabil, al proiectului de divizare şi al expertizelor realizate în cauză. Mai precis, se confundă termenul de „active ale societăţii" cu termenul de „activul societăţii" şi astfel, instanţa de recurs cercetând proporţionalitatea patrimoniului transmis, ajunge să facă o comparaţie greşită între activele transmise de SC C. SA către SC C. SRL şi pasivul societăţii.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute 318 alin. (1) teza I pentru care poate fi admisă o atare cale de atac. În fapt, prin criticile formulate şi expuse pe larg în cele ce preced, se reiterează motivele de recurs.
Prevederile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.
Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevazute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discutie a unor probleme de fond ce au fost solutionate de instanţă şi care s-a pronuntat asupra motivelor de casare invocate de parte.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare: hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestaţiei în anulare are în vedere erori materiale evidente în legatură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. Textul legal vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispozitii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.
Greşelile materiale în înţelesul art. 318 C. proc. civ. vizează greşelile săvârşite în legătură cu data recursului, ele trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Contestaţia în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural. Contestaţia în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară de retractare pentru remedierea unor greşeli materiale si nu pentru reformarea unor greşeli fond.
Aşa cum se poate observa din motivările contestatoarei, acestea au în vedere reformarea unor presupuse greşeli de fond ale instanţei recurs, aspecte ce nu reprezintă erori materiale in înţelesul art. 318 C. proc. civ.
Rezultă, aşadar, că dezlegarea dată recursului prin Decizia atacată nu este nici rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni, iar prezenta contestatie in anulare specială este nefondată din perspectiva art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pentru aceste considerente şi nefiind îndeplinite cerinţele art 318 C. proc. civ., conform art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 3070 din 24 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3829/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3834/2010. Comercial → |
|---|
