ICCJ. Decizia nr. 444/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.444/2010
Dosar nr. 1122/111/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin acţiunea introductivă de instanţa înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 13 martie 2008, reclamanţii N.L. şi P.I.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.A.G. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, să se constate că prin actul adiţional din data de 14 mai 2007 la statutul SC A.C.E. SRL înregistrată la O.R.C. Bihor din 21 iulie 2005, părţile semnatare au convenit următoarele modificări la statutul societăţii, respectiv: cesionarea de către reclamanţi în calitate de asociaţi ai societăţii a tuturor părţilor sociale deţinute către pârâta G.A.G. care astfel cooptată în societate a devenit asociat unic; revocarea din funcţia de administratori a reclamanţilor şi numirea unui nou administrator, în persoana asociatului unic, schimbarea sediului societăţii; printr-un al doilea capăt de cerere reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor să procedeze la efectuarea menţiunilor în Registrul Comertului conform actului adiţional consimţit.
Potrivit reclamanţilor, după încheierea actului adiţional care a primit dată certă de către avocatul R.D., şi predarea către noul asociat unic şi administrate a tuturor actelor societăţii, au plecat din ţară, iar la întoarcere au constatat că operaţiunile de întregistrare a actului adiţional la O.R.C. nu au fost efectuate de către noul asociat, iar demersurile făcute în acest sens în calitatea lor de asociaţi retraşi din societate au fost refuzate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor.
2. Prin sentinţa comercială nr. 596/com din 20 noiembrie 2008 Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanţi reţinând, în esenţă, că valabilitatea actului de cesiune, respectiv transmiterea dreptului asupra părţilor sociale ale societăţii este pusă sub semnul îndoielii, cât timp nu s-a dovedit achitarea preţului cesiunii către reclamanţi, asupra întregii operaţiuni juridice planând incertitudinea şi echivocul în condiţiile în care, aşa cum reclamanţii recunosc la interogatoriu, nu au purtat cu pârâta nici o discuţie prealabilă cu privire la aspectele legate de cesiune şi nu i-au pus la dispoziţie actele contabile spre a fi verificate.
3. Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 50/c din 5 mai 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, art. 21 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din legea nr. 26/1990 modificată privind Registrul Comertului, oricare dintre persoanele semnatare ale actului adiţional, aveau posibilitatea de a se adresa registrului comerţului pentru înregistrarea menţiunii, iar în cauză reclamanţii nu au dovedit cu înscrisul depus că au urmat procedura prescrisă de textul de lege, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor.
Totodată instanţa apreciază ca lipsită de relevanţă împrejurarea invocată de reclamanţii apelanţi referitoare la cererea înregistrată la 20 februarie 2008 la O.R.C. de către pârâta G.A.G. de a nu se înregistra actul adiţional, întrucât această solicitare nu conduce de drept la respingerea cererii de înregistrare, judecătorul delegat de la O.R.C. având obligaţia de a analiza şi a stabili dacă se poate dispune menţionarea actului, încheierea pronunţată fiind supusă recursului.
Cu aceste considerente, care au substituit în bună măsură motivarea primei instanţe, s-a apreciat, de către instanţa de apel că soluţia de respingere a acţiunii introductive formulate de reclamanţi este corectă.
4. La data de 25 mai 2009, reclamanţii au declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei nr. 50/2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea solicitând casarea hotărârii şi în conformitate cu art. 314 C. proc. civ. aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt stabilite cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au adus, în esenţă, următoarele argumente:
Pârâta-intimată nu şi-a executat cu bună credinţă cele convenite prin actul de cesiune, în sensul de a înregistra la O.R.C. operaţiunile consimţite, respectiv cesionarea tuturor părţilor sociale ce compun capitalul social şi modificările intervenite în actul constitutiv urmare cesiunii.
Potrivit recurenţilor în condiţiile în care dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 26/1990 permit ca înregistrarea operaţiunilor să fie făcută de orice persoană interesată, iar, potrivit convenţiei încheiate intimata s-a obligat la acest demers, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-au adresat în prealabil formulării prezentei acţiuni, O.R.C.
Susţin recurenţii- totodată că, cesiunea părţilor sociale cu titlu gratuit, nu este oprită de lege, iar intimata a semnat personal actul adiţional şi procesul verbal din 14 mai 2007 prin care a preluat toate actele, ştampila şi chitanţierele, şi nu a invocat nici un motiv de nulitate a convenţiei astfel încheiate.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19 noiembrie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, arătând că nu şi-a asumat personal obligaţia de înregistrare a menţiunilor la O.R.C., şi nu a purtat nici o discuţie cu recurenţii referitoare la preluarea societăţii înainte de semnarea actului, care nu conţine nici o prevedere în sensul asumării unei astfel de obligaţii.
5. Înalta Curte în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
5.1. Înscrierea de menţiuni în registrul comerţului cu privire la actele şi faptele care modifică statutul juridic al unei societăţi comerciale înmatriculate este reglementată de dispoziţiile art. 21 şi respectiv art. 22 din Legea nr. 26/1990 modificată privind Registrul Comertului şi art. 36 şi art. 60 din legea nr. 31/1990 republicată.
Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, titularii cererilor de înscriere a menţiunilor privind actele sau faptele ce au suferit modificări sunt comercianţii sau orice persoane interesate, soluţionarea unor astfel de cereri, se realizează de judecătorul delegat de la O.R.C., potrivit dispoziţiilor procedurii necontencioase, prin încheiere supusă recursului.
Prin urmare, titularii cererilor de înscriere de menţiuni în O.R.C. îşi pot valorifica dreptul subiectiv numai pe calea şi în condiţiile de formă şi fond prescrise de dispoziţiile legale susmenţionate.
Critica recurenţilor în sensul că această procedură este opţională şi nimic nu-i împiedică să se adreseze direct instanţei de judecată pentru a se dispune înscrierea de menţiuni, nu este argumentată în drept pentru a putea fi analizată.
Distinct de acestea, Curtea subliniază că dispoziţiile legale incidente în cauză, care reglementează categoriile de înregistrări în Registrul Comertului precum şi procedura de urmat, sunt obligatorii, deoarece prin instituirea lor se urmăreşte apărarea intereselor publice, în special, creditul comercial şi protejarea intereselor terţilor.
Faţă de cele înfăţişate, constatând că susţinerile recurenţilor nu relevă aspectele de nelegalitate prevăzute de motivele de recurs invocate – art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. – Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.L. şi P.I.F. împotriva deciziei comerciale nr. 50/C/2009-A din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 443/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 46/2010. Comercial → |
|---|
