ICCJ. Decizia nr. 3937/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3937/2010
Dosar nr. 40297/3/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7651 din 19 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 40297/3/2008, a fost admisă excepţia prescripţiei extinctive şi acţiunea precizată, formulată de reclamanta A.N.A.R. în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL, a fost respinsă ca prescrisă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, operează dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, ale art. 3 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din acelaşi decret.
Urmare adresei pârâtei SC E. SRL, înregistrată la 5 noiembrie 2003 la reclamanta A.N.A.R., părţile au încheiat la data de 27 noiembrie 2003 un acord de eşalonare a plăţilor pentru restanţa de 40.648.091.000 ROL, reprezentând creanţe cedate, pe o perioadă de 12 luni (decembrie 2003 - decembrie 2004), plăţile urmând a fi făcute prin livrare de materiale, utilaje şi echipamente pe baza comenzilor ferme întocmite de A.N.A.R.
Pretenţiile reclamantei reprezintă parte din valoarea creanţelor cedate ce au făcut obiectul acordului de eşalonare din 27 noiembrie 2003. Astfel, chiar reclamanta a făcut referire la acest acord în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a arătat că debitoarea nu a livrat mărfuri în contul creanţelor cedate.
Pentru creanţele cedate ce au făcut obiectul eşalonării prin acordul din 27 noiembrie 2003, prescripţia a început să curgă cel târziu din luna decembrie 2004 şi s-a împlinit cel târziu în luna decembrie 2007.
Pentru celelalte creanţe cedate ulterior, până la data de 25 februarie 2005, termenul de prescripţie a început să curgă cel târziu de la sfârşitul lunii iunie 2005 şi s-a împlinit cel târziu la sfârşitul lunii iunie 2008.
Or, prezenta cerere a fost formulată la data de 27 octombrie 2008, conform ştampilei oficiului poştal de pe plicul aflat la dosar.
Totodată, au fost înlăturate apărările reclamantei privind cauzele de întrerupere s-au suspendare a cursului prescripţiei, nefiind îndeplinite cerinţele Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia comercială nr. 29 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile din materia prescripţiei extinctive atât în privinţa termenului de prescripţie şi a datei de la care a început să curgă raportat la situaţia de fapt cât şi a dispoziţiilor referitoare la instituţiile întreruperii sau suspendării cursului prescripţiei, nefiind întrunite cerinţele legii, deoarece hotărârile pronunţate şi invocate, au fost desfiinţate în căile de atac, iar în cauză nu s-a dovedit că ar fi intervenit o recunoaştere a datoriei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termenul legal, recurs, reclamanta invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că instanţa de apel trebuia să ia în considerare că pe perioada cuprinsă între momentul pronunţării hotărârilor în primă instanţă şi acela al datei desfiinţării lor în calea de atac, efectul întreruptiv al prescripţiei s-a menţinut, legea nefăcând nicio referire la caracterul provizoriu al întreruperii, astfel cum instanţa a înţeles să-şi justifice soluţia dată şi să dea eficienţă recunoaşterii datoriei de către pârâtă.
În aceeaşi ordine de idei trebuie avut în vedere că pe perioada stării de insolvenţă în care s-a aflat pârâta, termenul de prescripţie a fost suspendat, fiind greşită afirmaţia potrivit căreia şi dacă s-ar fi luat în calcul această perioadă, termenul de prescripţie tot era depăşit, deoarece instanţa trebuia să dea eficienţă juridică fiecărei întreruperi a cursului prescripţiei după cum trebuia să constate şi faptul că pârâta a recunoscut datoria la 5 noiembrie 2003, situaţie în care termenul a început să curgă la 5 octombrie 2005 după admiterea căii de atac formulată de către debitoare, şi ar fi trebuit să se încheie la data de 5 decembrie 2008, dacă cursul prescripţiei nu ar fi fost suspendat în perioada 1 februarie 2007 – 24 aprilie 2007, timp de 2 luni şi 24 de zile.
Luând în calcul şi perioada suspendării cursului prescripţiei prin efectul deschiderii procedurii de insolvenţă, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 29 decembrie 2008, acţiunea fiind introdusă la data de 28 octombrie 2008, deci în cadrul termenului de prescripţie.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Recurenta - reclamantă prin criticile formulate reia apărările de la fond şi apel invocând existenţa unor cauze de suspendare şi de întrerupere a cursului prescripţiei ca urmare a demersurilor sale judiciare şi a unor pretinse recunoaşteri, interpretând însă greşit dispoziţiile legale incidente.
Sub aceste aspecte, având în vedere legea aplicabilă se constată că pentru a împiedica producerea efectului extinctiv al prescripţiei, Decretul nr. 167/1958 prevede, pe de o parte, suspendarea cursului prescripţiei (art. 13 şi 14), iar pe de altă parte, întreruperea acestui (art. 16) cea dintâi constând în oprirea temporară a curgerii ei, pe timpul cât durează cauza suspendării, în timp ce întreruperea prescripţiei, presupune ştergerea prescripţiei scurse până la data survenirii cauzei întreruptive şi începerea unei noi prescripţii.
Totodată, prin art. 36 din Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv prin Legea nr. 85/2006, s-a prevăzut că deschiderea procedurii falimentului (insolvenţei) suspendă orice termen de prescripţie, cursul prescripţiei reluându-se după 30 de zile de la data încheierii procedurii.
Din definiţia acestora rezultă că perioada suspendării coincide de regulă cu data survenirii cauzei legale de suspendare, iar reluarea cursului cu însăşi data încetării acestei cauze, cu excepţia situaţiei speciale arătată mai sus, iar momentul în care se produce efectul întreruptiv în cazul instituţiei întreruperii prescripţiei, în ipoteza recunoaşterii dreptului de către cel în favoarea căruia curge prescripţia [(art. 16 alin. (1) lit. a)] este instantaneu, desigur cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru a opera recunoaşterea, iar în ipoteza cererii de chemare în judecată [(art. 16 alin. (1) lit. b)] pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere în fond a cererii. Aceasta rezultă din conţinutul art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi prin interpretarea a contrario a prevederilor art. 17 alin. (2) din acelaşi decret, potrivit cărora prescripţia nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă.
Prin urmare, în lipsa unei recunoaşteri neîndoielnice, pure şi simple a dreptului, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, respectiv a obţinerii unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi admis în fond o cerere de chemare în judecată în legătură cu acest drept, nu se poate reţine, în cauză, că ar fi intervenit întreruperea cursului prescripţiei, în niciuna dintre situaţiile invocate prin cererea de recurs, iar cât priveşte suspendarea cursului pe perioada stării de insolvenţă a pârâtei, legal a reţinut instanţa că şi dacă s-ar admite că a operat suspendarea deşi cererea de declanşare a procedurii a fost în final respinsă, formularea cererii de chemare în judecată ce face obiectul acestei judecăţi s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta A.N.A.R. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 29 din 21 ianuarie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3931/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3939/2010. Comercial → |
|---|
