ICCJ. Decizia nr. 3987/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3987/2010
Dosar nr. 1240/2/2010
Şedinţa publică de Ia 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 206 din 21 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtei A.D.S.; a fost respinsă excepţia privind autoritatea de lucru judecat precum şi excepţia privind prematuritatea acţiunii arbitrale; s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de concesiune nr. 1/2001 pentru netransmiterea dreptului de proprietate concesionarului asupra suprafeţei de 1111,42 ha din totalul de 1938 ha; s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului privind drepturile şi obligaţiile executate în baza contractului nr. 1/2001 în legătură cu suprafaţa nepredată de concedent de 1111,42 ha; au fost respinse capetele de cerere subsidiare formulate şi precizate prin scrisoarea nr. 69 din 05 iunie 2009 şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.980 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
Hotărârea pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a fost atacată de pârâta A.D.S., cu acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 364 – art. 366 C. proc. civ. şi respectiv art. 79 şi 81 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Criticile invocate de pârâtă au vizat soluţia instanţei arbitrale sub următoarele aspecte: s-a bazat pe confuzia făcută între condiţia ilicită, prevăzută de dispoziţiile art. 1008 C. civ., şi caracterul ilicit sau fals al cauzei actului juridic, care într-adevăr atrage nulitatea parţială a acestuia; a ignorat procesul-verbal de predare- primire încheiat la 21 august 2001, prin care s-a predat reclamantei, în baza contractului de concesiune suprafaţa de 1938 ha teren agricol şi 327 ha teren neagricol; a reţinut în mod greşit faptul că, A.D.S. nu mai avea în proprietate şi posesie suprafeţele de teren agricol, deoarece au fost scoase din circuitul civil, întrucât nici o dispoziţie din legile fondului funciar nu prevede scoaterea din circuitul civil a terenurilor administrate de A.D.S., ci doar diminuarea obiectului contractului de concesiune, în cazul reconstituirii dreptului de proprietate.
Prin sentinţa comercială nr. 61 din 18 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de pârâta A.D.S.
Considerentele avute în vedere de instanţa de control la pronunţarea soluţiei de respingere a căii de atac, au fost următoarele:
Pârâta A.D.S. a invocat în motivarea acţiunii în anulare dispoziţiile art. 969 – art. 967 şi 1008 C. civ., tară să specifice căruia dintre motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., înţelege să le circumscrie.
În această situaţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a apreciat că, motivele de critică dezvoltate de pârâtă ar putea fi încadrate doar la motivul statuat la lit. i) a textului legal, în care se prevede că: „hotărârea arbitrală încalcă ordina publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii”, întrucât celelalte dispoziţii ale acestui articol se referă la organizarea tribunalului arbitrai şi la existenta convenţiei arbitrale.
Analizând criticile formulate de A.D.S., din această perspectivă, Curtea a apreciat că, în cauză nu au fost încălcate ordinea publică şi nici dispoziţii imperative ale legii, susţinerile pârâte fiind neîntemeiate, aceasta invocând aspecte care vizează fondul pricinii analizate de tribunalul arbitrai Ia soluţionarea în fond a cererii, aspecte care nu echivalează cu încălcările prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Împotriva Sentinţei comerciale nr. 61 din 18 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta A.D.S., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299 şi urm. Art. 304 pct. 9, 304l C. proc. civ. şi pe prevederile contractului de concesiune nr. l din 22 mai 2001, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, în sensul admiterii acţiunii în anulare formulate împotriva sentinţei arbitrale nr. 206 din 21 septembrie 2009, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
În argumentarea motivelor de recurs, A.D.S. a arătat că, în mod eronat instanţa de control a respins acţiunea în anulare cu motivarea că nu este admisibilă în raport de dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
A susţinut, de asemenea, că acţiunea în anulare, pe care a formulat-o, se încadrează în prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ. , întrucât, în petitul ei a criticat hotărârea arbitrală pentru încălcarea normelor imperative ale legii, respectiv pentru confuzia făcută între condiţia ilicită, prevăzută de dispoziţiile art. 1008 C. civ., şi caracterul ilicit sau fals al cauzei actului juridic, conform art. 966 şi 968 C. civ., confuzie reţinută în motivarea soluţiei de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Examinând recursul petentei - pârâte din perspectiva dispoziţiilor 304l C. proc. civ. şi prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acesta este nefondat.
Se constată, în acest sens, că, aşa cum judicios a stabilit şi prima instanţă, anularea unei hotărâri arbitrale se poate pronunţa doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., motive care, nefiind indicate de petenta reclamantă, prima instanţă, în virtutea rolului activ l-a apreciat, în raport de criticile dezvoltate de aceasta, ca putând fi art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi în mod corect l-a respins ca neîntemeiat.
Astfel, dispoziţiile pretins încălcate de tribunalul arbitrai, cum greşit a apreciat petenta, nu sunt dispoziţii imperative ale legii şi nici de ordine publică sau vizând bunele moravuri.
În mod întemeiat nu a examinat restul criticilor formulate de petentă, întrucât specificitatea soluţionării cauzei pe calea arbitrajului face ca arbitrii să se poată pronunţa strict în limitele convenţiei arbitrale şi ale însărcinării lor, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3401, art. 341alin. (2), art. 35810 şi 35812C. proc. civ.
Faţă de cele de mai sus, constatându-se că sentinţa recurată este legală şi temeinică, recursul petentei pârâte împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat, dându-se eficienţă prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva Sentinţei comerciale nr. 61 din 18 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 397/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4083/2010. Comercial → |
|---|
