ICCJ. Decizia nr. 4092/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4092/2010
Dosar nr. 3217/740/2008
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr. 3217/740/2008 reclamantul P.A.F. a chemat în judecată pe pârâţii SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria şi Ş.T.L. solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la:
- plata integrală a prejudiciului produs autoturismului cu numărul TR-xx-xxx;
- plata daunelor morale şi materiale pentru neutilizarea maşinii de la data producerii accidentului şi până la data rămânerii irevocabile a sentinţei, precum şi pentru suferinţele fizice;
- actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie;
- plata cheltuielilor de judecată;
La data de 24 noiembrie 2008 reclamantul şi-a precizat pretenţiile privind capătul doi de cerere la suma de 19.300 lei.
Ulterior, respectiv la data de 2 noiembrie 2009, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză, reclamantul a precizat capătul unu de cerere, în sensul că solicită obligarea pârâţilor la plata sumai de 125.389, 44 lei pentru prejudiciul produs prin avarierea autoturismului şi suma de 19217,38 lei pentru daunele morale şi materiale.
Prin sentinţa comercială nr. 341 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Alexandria, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea de competenţă în favoarea Tribunalului Teleorman, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 31 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată formulată de pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria şi a fost admisă acţiunea precizată a reclamantului P.A.F., pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria, fiind obligată să plătească reclamantului suma de 125.389,44 lei despăgubiri civile actualizate cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii integrale precum şi suma de 11.506 lei cheltuieli de judecată fiind respinsă cererea vizând daunele morale.
Împotriva sentinţei nr. 39/2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman au formulat apel reclamantul P.A.F. şi pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria, iar prin decizia comercială nr. 245 din 20 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins apelul formulat de pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că pârâta a fost obligată să plătească suma de 94042,68 lei cu titlu de despăgubiri civile actualizate cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii şi până la plata integrală a sumei.
Apelul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei pronunţate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că apelanţii au contestat doar cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă fără a contesta îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ.
Apelul formulat de reclamantul P.A.F. a fost apreciat ca nefondat, deoarece dispoziţiile art. 56 din Normele privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente, prevăd acordarea de despăgubiri şi pentru acoperirea unor cheltuieli de transport, însă în anumite ipoteze cu privire la care apelantul nu a dovedit că îi sunt aplicabile.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză a fost calculată ipotetic contravaloarea lipsei de folosinţă a autoturismului dar pentru a i se cuveni suma respectivă reclamantul trebuia să dovedească prejudiciul efectiv.
Calitatea de proprietar a apelantului nu-i conferă dreptul la despăgubiri materiale sau morale pentru suferinţele psihice sau fizice generate de vătămare corporală a unei terţe persoane, care a condus autoturismul la momentul accidentului.
Apelul formulat de apelanta pârâtă SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria, a fost apreciat ca fiind fondat având în vedere că potrivit art. 57 alin. (1) teza II din Normele RCA aprobate prin Ordinul nr. 113133/2006 al C.S.A.; despăgubirile acordate pentru autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei efectiv produse, aceasta constituind diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea reală.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că valoarea rămasă a autovehiculului este de 31347,46 lei nefiind distrus în totalitate. Prin urmare paguba efectiv produsă consta în diferenţa dintre valoarea la momentul accidentului şi valoarea rămasă în urma acestuia, respectiv suma de 9404208 lei, la care trebuia obligată pârâta asigurator suma ce va fi actualizată în funcţie de inflaţie astfel cum a solicitat reclamantul.
Împotriva deciziei 245/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamantul P.A.F. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria şi admiterea apelului formulat de reclamantul cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., recurentul arată că pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti nu are calitatea procesuală activă şi pasivă, raporturile contractuale fiind stabilite cu SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Teleorman.
Instanţa de apel a făcut o motivare sumară a hotărârii apelate, iar valoarea reală a autoturismului la data producerii accidentului era de 125.389,44 lei, sumă care a fost şi achitată de către pârâtă. În condiţiile în care pârâta a achitat suma, instanţa de apel încălcând principiul disponibilităţii a admis apelul şi a schimbat sentinţa, fapt ce va genera noi procese între părţi.
În mod greşit instanţa de apel a respins capătul doi al acţiunii vizând daunele morale şi materiale cu motivarea că nu au fost dovedite în condiţiile în care utilizatorul autoturismului este administratorul unei societăţi comerciale care a fost nevoit să închirieze un alt autoturism, valoarea pagubei fiind de 29.904 Euro.
Şoferul autoturismului avariat a suferit un accident şi o vătămare corporală ce a provocat suferinţe fizice şi psihice, provocând implicit un prejudiciu moral.
Cuantumul cheltuielilor de judecată în valoare de 11.506 lei nu reflectă realitatea actelor din care rezultă suma de 13.522,1 lei.
Intimata pârâtă SC A.Ţ.A. SA Bucureşti, sucursala Alexandria, a formulat întâmpinare prin care solicita în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept arătate, se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate de recurent pe acest aspect fiind nefondat.
Este de observat că în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul critică faptul că instanţa de apel nu a analizat situaţia de fapt dar instanţa a analizat sentinţa apelată în limitele criticilor formulate având în vedere dispoziţiile art. 295 C. proc. civ.
Recursul a indicat ca temei de drept al recursului şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., dar nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textelor legale evocate, criticând de fapt cuantumul despăgubirilor şi modul de apreciere a probelor, aspecte ce nu pot fi analizate în această fază procesuală.
Ca urmare vor fi analizate global aspectele privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 998 – art. 999 C. civ. şi modul de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Este de necontestat că prin avarierea autovehiculului proprietatea reclamantului, acesta a suferit un prejudiciu material constând în contravaloarea reparaţiilor.
Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cere a avea un caracter cert, iar paguba efectiv suferită de reclamant, în limita căreia pot fi acordate despăgubiri de către pârâtă în calitate de asigurator constă în diferenţa dintre valoarea autoturismului la momentul accidentului şi valoarea rămasă în urma acestuia, aspect reţinut corect de instanţa de apel ţinând cont şi de dispoziţiile art. 52 alin. (1) teza II din Normele R.C.A. aprobate prin Ordinul nr. 113133/2006 al C.S.A.
Faptul că intimata pârâtă a executat sentinţa nr. 39/2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman nu poate fi interpretată ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului având în vedere caracterul executoriu al hotărârii date în prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ.
Intimata pârâtă a executat sentinţa apelată şi a achitat suma de 125.389,44 lei în urma somaţiei de plată emisă de Biroul Executorilor judecătoreşti la solicitarea reclamantului şi ca urmare nu se poate susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii.
În mod corect a fost respinsă de către instanţa de apel critica vizând capătul doi al acţiunii având în vedere că lipsa de folosinţă nu se poate raporta decât la paguba efectiv cauzată şi la beneficiul nerealizat, iar paguba invocată nu avea un caracter cert. Faptul că reclamantul este administratorul unei societăţi comerciale nu face dovada caracterului cert al prejudiciului, fiind un prejudiciu prezumat.
Este de necontestat că victima unui accident rutier poate suferi atât un prejudiciu patrimonial cât şi un prejudiciu moral, iar despăgubirile care se acordă în cazul răspunderii civile sunt întotdeauna patrimoniale, dar întotdeauna prejudiciul trebuie dovedit.
De altfel, recurentul reclamant P.A.F. urmăreşte în această fază procesuală reaprecierea tuturor probelor administrate de către instanţa de fond, dar reaprecierea probelor nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
Corect a fost respinsă şi critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, având în vedere că prima instanţă a admis doar în parte acţiunea formulată şi ca urmare a fost redus şi cuantumul cheltuielilor de judecată conform dispoziţiilor art. 274.
Ultima critică invocată de recurent vizează excepţia lipsei calităţii procesuale a SC A.Ţ.A. SA, excepţie invocată şi în faţa instanţei de apel şi respinsă în şedinţa publică din data de 20 mai 2010.
Astfel, potrivit art. 43 din Legea 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţii comerciale, iar potrivit art. 3.2 şi 19.4 din actul constitutiv al SC A.Ţ.A. SA, sucursalele înfiinţate nu au personalitate juridică, însă prin actul adiţional din data de 27 ianuarie 2010 s-a prevăzut că directorul de sucursală reprezintă sucursala în raporturile cu terţi inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti. Regulile aplicabile raporturilor dintre persoanele juridice şi cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse regulilor mandatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Decizia nr. 31/1954. Având în vedere mandatul astfel acordat, în mod corect s-a constatat că sucursala stă în instanţă în numele şi pentru societatea mamă, căreia îi sunt opozabile actele efectuate în raport cu terţii, societatea mamă putând efectua şi în mod direct actele de procedură care intrau în mandatul sucursalei.
Ca urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 31/1990 art. 3.2 şi 19.4 din actul constitutiv va fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive a societăţii mamă. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul declarat de reclamantul P.A.F. împotriva deciziei comerciale nr. 245 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.A.F. împotriva deciziei comerciale nr. 245 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4085/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4149/2010. Comercial → |
|---|
