ICCJ. Decizia nr. 4083/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4083/2010

Dosar nr. 28313/3/2008

Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte va reţine că reclamantul I.A. a solicitat să se constatare nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor nr. 1 din 23 iunie 2008 pentru următoarele motive:

- a fost adoptată cu un cvorum şi o majoritate nereale;

- acest act juridic are o cauză ilicită, scopul majorării capitalului social fiind străin scopului real al majorării capitalului social al unei societăţi comerciale.

Prin sentinţa nr. 2483 din 13 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia lipsei de interes şi calităţii procesuale active, ca neîntemeiată, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul I.A., ca neîntemeiată, reclamantul fiind obligat la plata sumei de 4435,25 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut că primul motiv de nulitate este nefondat întrucât rezultă că în M. Of. partea a IV-a nr. 2607 din 21 mai 2008 s-a publicat convocarea şi ordinea de zi pentru adunarea din 23 iunie 2008 la sediul social al societăţii din Bucureşti dacă nu se va întruni cvorumul primei adunări din 22 iunie 2008 convocată la un sediu din Galaţi.

Din conţinutul hotărârii rezultă că A.G.E.A. s-a întrunit statutar la sediul social din Bucureşti, iar reclamantul în calitate de acţionar nu a luat parte la dezbateri şi nu şi-a exercitat dreptul de vot, deşi la acea dată deţinea 341.839 de voturi (acţiuni) reprezentând 25,32 % din capitalul social.

De altfel, în urma majorării capitalului prin hotărârea atacată reclamantul şi-a majorat participaţia de la 341.839 acţiuni la 1.639.230 de acţiuni ajungând la 28,96 % de capitalul social.

Afirmaţiile privind cauza ilicită şi frauda de lege nu sunt probate. Ele încearcă să sesizeze cauza ilicită relevând generic o aşa zisă lipsă de oportunitate comercială a operaţiunii de majorare a capitalului social şi faptul că scopul acesteia nu ar fi comercial ci de dobândire de active, deşi această eventuală finalitate aparţine tot materiei comerciale.

Reclamantul a declarat apel, ce a fost respins prin decizia nr. 562 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel a reţinut, că obiectul cauzei dedusă judecăţii, vizează o hotărâre A.G.E.A. de majorare a capitalului social, a cărei nulitate absolută s-a solicitat a se constata de instanţa de fond, iar temeiul de drept al formulării acestui tip de acţiune îl reprezintă dispoziţia prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990, dispoziţie legală ce stabileşte în alin. (2) ce hotărâri ale adunării generale pot fi atacate în justiţie, respectiv hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv.

S-a reţinut că reclamantul nu a precizat care dispoziţie legală sau statutară a fost încălcată prin hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 23 iunie 2008.

Cu privire la primul motiv de nulitate, Curtea a reţinut în acest context, că legiuitorul recunoaşte cu privire la cvorum şi majoritate numai respectarea dispoziţiilor legale şi nu sintagma „nereale”, aşa cum se stabileşte în art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În speţă, din examinarea înscrisurilor din dosarul cauzei, raportat la structura acţionariatului la data de referinţă 20 iunie 2008, dispoziţiile art. 115 teza a doua şi art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă că cvorumul şi majoritatea în A.G.E.A. de la 23 iunie 2008 au fost respectate.

În acest sens, s-a reţinut că adunarea generală a fost convocată pentru data de 22 iunie 2008 (M. Of. nr. 2807/21 mai 2008), completarea ordinei de zi efectuându-se prin M. Of. de la 10 iunie 2008, iar în convocator s-a precizat data de referinţă pentru acţionarii îndreptăţit să participe la adunare - respectiv acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor la sfârşitul zilei de 20 iunie 2008.

Conform certificatului emis de O.R.C de pe lângă Tribunalul Bucureşti, rezultă că menţiunea nr. 303699 din 10 iunie 2008 ce vizează acţiunile, capitalul social şi actul constitutiv actualizat potrivit deciziei nr. 1 din 21 mai 2008 a administratorului unic au fost înscrise în registrul comerţului la 18 iunie 2008.

Cât priveşte, invocarea sentinţei comerciale nr. 8145 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, raportat la data pronunţării acesteia, respectiv 2 iulie 2008, rezultă că suspendarea executării deciziei nr. 1 din 21 mai 2008 a fost dispusă după data la care s-au efectuat înregistrările în Registrul Comerţului şi după ţinerea A.G.E.A. de la 23 iunie 2008 atacată în prezenta cauză.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de reclamanta, cauza ilicită a majorării capitalului social prin hotărârea A.G.E.A. de la 23 iunie 2008, respectiv încălcarea art. 948 pct. 4 şi art. 966 – art. 968 C. civ., Curtea a reţinut că liceitatea actului se examinează prin prisma încălcării unei dispoziţii legale şi nu pe motive de oportunitate a măsurilor adoptate.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a arătat care sunt normele legale încălcate, raportat la modalitatea în care a fost adoptată hotărârea atacată şi măsura luată prin această hotărâre, faţă de dispoziţiile legale privind societăţile comerciale.

Nici faptul că A.G.E.A. de la 23 iunie 2008 a fost ţinută în aceeaşi zi, şi la ore apropiate cu adunările generale ale altor două societăţi la care reclamantul este acţionar, nu conduce la demonstrarea fraudei şi a scopului ilicit al hotărârii atacate.

S-a avut în vedere că argumentele reclamantului, în sensul că instanţa de fond a reţinut în mod superficial şi confuz susţinerile sale şi că s-au apreciat în mod superficial probele care dovedeau cauza ilicită şi frauda la lege, sunt neîntemeiate.

Împotriva cestei soluţii a declarat recurs reclamantul care a solicitat admiterea recursului, schimbarea in tot a deciziei recurate si pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul a invocat în drept: art. 309 pct. 9 C. proc. civ.; art. 948 pct. 4 şi art. 966 – art. 968 C. civ., precum si dispoziţiile art. 136l din Legea societăţilor comerciale şi a susţinut următoarele:

1. Instanţa de apel, a reţinut în considerente că „liceitatea actului se examinează prin prisma încălcării unei dispoziţii legale şi nu pe motive de oportunitate a măsurilor adoptate”. Recurentul arată că în speţă trebuie observate principiile acţionarilor, în sensul că aceştia au drepturi intangibile, iar unul dintre aceste drepturi este acela potrivit căruia acţionarii nu pot fi obligaţi la noi aporturi, la prestaţii suplimentare, cu menţiunea că aceste drepturi intangibile suferă anumite limitări.

2. Majorarea capitalului social al unei societăţi nu se face în mod discreţionar, nici chiar cu majoritatea acţionarilor. Dreptul de a decide majorarea capitalului social nu este discreţionar, la latitudinea exclusivă a societăţii, ci trebuie justificat de anumite necesităţi obiective legate de desfăşurarea activităţii societăţii, necesităţi care constituie limite obiective ale dreptului în cauză. În cauza de faţa este încălcat dreptul acţionarului de a nu i se pretinde noi prestaţii.

3. În mod greşit instanţa de fond şi de apel consideră că este vorba de o oportunitate, dar în realitate este vorba de legalitate, în condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. pct. 4 „cauza licită”. S copul majorării capitalului social decis prin hotărârea adunării generale nr. 1 din 23 iunie 2008 cât şi prin decizia administratorului unic nr. 1 din 21 mai 2008 este străin scopului real al majorării capitalului social al unei societăţi comerciale, hotărârea fiind luată cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 pct. 4 si art. 966 – art. 968 C. civ.

S-a mai susţinut că decizia nr. 1 din 21 mai 2008 a administratorului unic este lovită de nulitate absolută, ea fiind întemeiată pe o cauză ilicită şi luată cu încălcarea unor drepturi ale acţionarilor, obligându-i să subscrie la o noua majorare, fără să justifice în ce scop s-au folosit banii; banii din majorare sunt folosiţi de acţionarul majoritar, nu în scopul exercitării comerţului, ci în cu totul alte scopuri, iar cauza ilicita a fost anterioara momentului adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, sau cel puţin concomitenta cu data adoptării hotărârii. Societatea nu avea o reala nevoie economica de a efectua aceste majorări succesive de capital social.

4. În legătură cu caracterul nulităţii se susţine că scopul pentru care s-au hotărât majorările de capital ar fi trebuit să fie justificate de o necesitate economică reală, iar în absenţa acesteia operaţiunea de majorare este fondată pe o cauză ilicită, ceea ce determina nulitatea absolută a actului. Recurentul consideră că a buzul de majoritate, prohibit în prezent in mod expres de art. 136¹ din L.S.C. nr. 31/1990, republicată atrage nulitatea absolută. Pe cale de consecinţă, încălcarea regulilor este protejată prin instituirea nulităţii absolute.

Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant I.A. şi va menţine ca legală decizia comercială nr. 562 din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 28313/3/2008, pentru următoarele considerente:

Critica recurentului-reclamant privind ignorarea de către instanţa de apel a unor principii de drept nu poate fi acceptată raportat la dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că numai hotărârile adunării generale ale acţionarilor „contrare legii sau actului constitutiv” pot fi atacate cu acţiune în anulare. În speţă, recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării unor dispoziţii legale sau statutare.

Critica privind calificarea greşita de către instanţa de apel a criticilor aduse de reclamant Hotărârii A.G.E.A. L. nr. 1 din 23 iunie 2008 drept motive de oportunitate şi nu de legalitate nu poate fi primită. În mod corect, instanţa de apel reţine că „liceitatea actului se examinează prin prisma încălcării unei dispoziţii legale şi nu pe motive de oportunitate a măsurilor invocate” întrucât criticile formulate de recurentul-reclamant privesc oportunitatea economică a majorării de capital social aprobate prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 23 iunie 2008. Aceste critici exced prevederilor art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 şi nu pot face obiectul cenzurii instanţei de judecată, ci numai al adunării generale a societăţii.

Prin dispoziţiile art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a restrâns posibilitatea de contestare a hotărârii adunării generale la motive de legalitate, nu şi de oportunitate, hotărârea adunării generale neputând fi cenzurată de către instanţă sub aspectul oportunităţii sau profitabilităţii măsurii luate, ci doar sub aspectul legalităţii sale, prin raportare la prevederile legii şi ale actului constitutiv. Aspectele de oportunitate invocate de recurentul-reclamant ar fi putut face obiectul dezbaterilor adunării generale a acţionarilor, dacă apelantul-reclamant ar fi participat la adunare.

Mai mult, soluţia instanţei de apel respectă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a apreciat constant că „în deciziile societăţilor comerciale, prin organele lor, există un grad mare de oportunitate a acestor decizii, oportunitate pe care instanţele judecătoreşti nu o pot controla şi cenzura”.

Critica recurentului-reclamant conform căreia „atât timp cât nu s-a aşteptat finalizarea majorării de capital nu se poate decide asupra necesităţii unei noi majorări” este nefondată întrucât la momentul adoptării Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 23 iunie 2008, anterioara majorare de capital era finalizată, noul capital social fiind înregistrat în evidenţele oficiului registrului comerţului.

Deşi a invocat reaua-credinţă, abuzul de drept şi frauda la lege, recurentul-reclamant nu a produs nicio probă care să demonstreze temeinicia susţinerilor sale şi să răstoarne prezumţia de cauză licită şi prezumţia de bună-credinţă instituite de dispoziţiile art. 967 alin. (2) şi art. 1899 alin. (2) C. civ.

Pentru aceste considerente, conform art. 274 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat şi va fi obligat reclamantul I.A. la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC L. SA GALAŢI .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă reclamantul I.A. la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC L. SA GALAŢI.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4083/2010. Comercial