ICCJ. Decizia nr. 4085/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4085/2010
Dosar nr. 45180/3/2008
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 45180/3/2008 reclamanta SC C.P. SRL a chemat în judecată pe pârâţii L.S.Şt. şi L.S.A., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Bucureşti strada Nerva Traian (fost Ansamblu Mărăşeşti), cu suprafaţa utilă de 157,26 mp şi cotă parte indiviză teren de 12,71 mp, preţul vânzării fiind de 288848,7 lei.
Pârâţii L.S.Şt. şi L.S.A. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. X alin. (4) teza finală din contractul de asociere în participaţiune încheiat cu recurenta reclamantă.
Prin sentinţa comercială nr. 8659 din 3 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, au fost respinse atât cererea principală formulată de reclamanta SC C.P. SRL cât şi cererea reconvenţională formulată de părţii L.S.Şt. şi L.S.A.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că între pârâtul L.S.Şt. şi reclamanta SC C.P. SRL s-a încheiat la dat de 1 martie 1999 un contract de asociere in participaţiune, prin care părţile au convenit exploatarea spaţiului comercial situat în Bucureşti, A. Mărăşeşti, în suprafaţă de 194,97 mp, spaţiul fiind pus la dispoziţia asocierii de către pârât în calitate de titular al dreptului de folosinţă dobândit prin contractul de închiriere nr. 142 din 27 noiembrie 1998 încheiat cu P.M. Bucureşti.
Prin acest contract părţile au stabilit că „în cazul în care d-nul L.S.Şt. va avea posibilitatea să cumpere spaţiul comercial mai sus descris, acesta este de acord şi îşi asume obligaţia să cumpere spaţiul de la proprietarul său si să vândă la rândul său spaţiul către asociatul SC C.P. SRL.
În cazul în care d-ul L.S.Şt. cumpără spaţiul comercial, iar în termen de 10 zile de la data perfectării acestui contract nu îşi respectă promisiunea de vânzare făcută, către SC C.P. SRL, părţile convin ca spaţiul comercial să intre de drept în proprietatea SC C.P. SRL, care are obligaţia de a plăti preţul spaţiului comercial, preţ ce urmează a fi identic cu cel stabilit în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de dl. L.S.Şt. şi proprietarul spaţiului comercial”.
Tribunalul, analizând conţinutul acelor clauze, a apreciat că are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare întrucât părţile s-au obligat în ipoteza în care pârâtul devine proprietarul spaţiului să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare prin care pârâtul să transfere dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial către reclamantă şi totodată părţile au indicat şi criteriul pe baza căruia urma a fi stabilit preţul datorat de beneficiarul cumpărător.
Susţinerea pârâţilor potrivit căreia clauza care face trimitere la preţul contractului de vânzare-cumpărare ce urma a fi încheiat este lovit de nulitate absolută nu a fost reţinută de instanţă.
Este adevărat că legea în vigoare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (Legea nr. 54/1998) prevedea la art. 2 alin. (1) condiţia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul, în formă autentică sub sancţiunea nulităţii absolute, însă în virtutea principiului conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil, principiu ce decurge din regula de interpretare prevăzută de art. 978 C. civ., conform căreia actul juridic trebuie interpretat în sensul în care poate avea un efect iar nu în sensul în care n-ar produce nici un efect, trebuie considerat că această clauză reiterează obligaţia promitentului - vânzător de a transmite beneficiarului - cumpărător dreptul de proprietate asupra imobilului. Ca urmare, clauza cuprinsă în contract are valoare de antecontract de vânzare-cumpărare în temeiul căruia beneficiarul cumpărător poate solicita instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare fără a se putea reţine nulitatea solicitată.
Pentru aceleaşi considerente nu poate fi reţinută nici apărarea pârâtelor potrivit căreia Legea nr. 550/2004, lege sub imperiul căreia pârâtul L.S.Şt. a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiului în litigiu a instituit interdicţia înstrăinării prin acte între vii a spaţiilor comerciale cumpărate timp de trei ani de la data dobândirii. În temeiul Legii nr. 550/2004 pârâtul L.S.Şt. avea obligaţia de a nu înstrăina imobilul timp de trei ani de la data dobândirii dreptului de proprietate, dar interdicţia a încetat la data de 5 aprilie 2007.
Apărarea pârâţilor potrivit căreia in speţă nu există întrunită o condiţie de valabilitate prevăzută de art. 948 C. civ., respectiv condiţia privind consimţământul părţilor este întrunită.
Astfel, antecontractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat intre pârâtul L.S.Şt. în calitate de promitent - văzător şi reclamantul SC C.P. SRL în calitate de beneficiar - cumpărător.
Întrucât antecontractul avea ca obiect un imobil, iar pârâtul L.S.Şt. era căsătorit cu pârâta L.S.A., pârâta trebuia să îşi exprime consimţământul conform art. 35 alin. (2) C. fam., însă din probele administrate în cauza nu rezultă că un astfel de consimţământ a fost manifestat de către pârâtă.
Prin urmare, câtă vreme pârâta L.S.A., coproprietar al bunului nu şi-a dat acordul pentru încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, instanţa nu poate suplini acordul acesteia prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională tribunalul a apreciat că este nefondată întrucât motivul de nulitate invocat constând în lipsa consimţământului pârâtei la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare este un motiv de nulitate relativă de vreme ce apără un interes privat.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 8659/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti au formulat apel reclamanta SC C.P. SRL cât şi pârâţii L.S.Şt. şi L.S.A.
Prin decizia comercială nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC C.P. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 8659/2009.
Apelul formulat de apelanţii pârâţi L.S.Şt. şi L.S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost anulat ca netimbrat.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, nr. 732 din 5 aprilie 2004 C.G.M.B., în calitate de vânzător, a vândut prin negociere directă, către L.S.Şt., în calitate de cumpărător, spaţiul situat în Bucureşti strada Nerva Traian, spaţiul deţinut de cumpărător în temeiul contractului de închiriere nr. 142 din 27 noiembrie 1998 încheiat cu P.M. Bucureşti, spaţiul comercial fiind cumpărat în calitate de persoană fizică a cumpărătorului.
Dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008, invocate de apelantă nu au fost reţinute de instanţa de apel, întrucât aceste dispoziţii sunt ulterioare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Fără a analiza valabilitatea contractului de vânzare cumpărare menţionat, prin prisma calităţii de comerciant a cumpărătorului, instanţa a constatat că pârâtul L.S.Şt. a dobândit spaţiul în calitate de persoană fizică, menţionându-se în contract şi faptul că este căsătorit, bunul intrând în patrimoniul de afecţiune în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 30 C. fam.
Ca urmare, imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, a intrat în patrimoniul comun al soţilor L.S., iar vânzarea ulterioară a imobilului, conform clauzei din contractul de asociere în participaţiune încheiat cu reclamanta, poate fi făcută cu consimţământul expres al ambilor soţi, aceştia fiind proprietari devălmaşi.
Ca urmare, instanţa nu poate substitui consimţământ pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei comerciale nr. 31 din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta SC C.P. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta arată că motivarea hotărârii recurate este contradictorie deoarece în cazul în care bunul a intrat în patrimoniul de afecţiune a unei persoane fizice care are calitatea de comerciant, acest bun nu va face parte din patrimoniul comun al soţilor, ci va face parte din fondul de comerţ al comerciantului, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. fam.
Ca urmare, se impune constatarea calităţii de bun propriu al intimatului-pârât, deoarece bunul a fost dobândit în virtutea calităţii acestuia de participant la revoluţie şi de beneficiar al Legii nr. 42/1990.
Fiind un bun propriu, nu este necesar consimţământul celuilalt soţ la vânzarea bunului.
Intimaţii pârâţi, au formulat întâmpinare prin care au solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept arătate, se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină conform cerinţelor art. 261 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., neexistând nicio contradicţie în considerentele acestei hotărâri.
Este de observat că prin invocarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta vizează reţinerea greşită a situaţiei de fapt de către instanţa de apel solicitând să se constate calitatea de bun comun a imobilului situat în Bucureşti strada Nerva Traian, dar o astfel de cerere excede dispoziţiilor art. 316 raportat la art. 294 C. proc. civ.
Instanţa de apel nu a analizat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004 prin prisma calităţii de comerciant a cumpărătorului, deoarece acest aspect nu a făcut obiectul cauzei, dar a constatat că L.S.Şt. a dobândit spaţiul în calitate de persoană fizică cu menţiunea că este căsătorit.
Dreptul de folosinţă a spaţiului în litigiu a fost dobândit de intimatul pârât L.S.Şt. în calitate de beneficiar al Legii nr. 42/1990 prin contractul de închiriere nr. 142/1998.
Este adevărat că ulterior pentru exploatarea bunului închiriat a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune din data de 1 martie 1998 dar obiectul contractului potrivit art. 2 a constat în exploatarea eficientă a spaţiului comercial, L.S.Şt. punând la dispoziţia asocierii dreptul de folosinţă al spaţiului deţinut în baza contractului de închiriere, contract încheiat de Municipiul Bucureşti având în vedere dispoziţiile Legii nr. 42/1990.
Faptul că ulterior, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 550/2002 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu preţul în rate, autentificat sub nr. 293 din 5 aprilie 2004, nu duce la concluzia că intimatul pârât a dobândit imobilul în litigiu în calitate de comerciant, calitate care de altfel nu a făcut obiectul cauzei de faţă, instanţa nefiind investită cu verificarea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare prin prisma calităţii de comerciant a cumpărătorului.
Instanţa nu a fost investită să constate calitatea de bun propriu sau bun comun a bunului în litigiu ci să pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de vânzare-cumpărare, acţiune respinsă corect de ambele instanţe în condiţiile în care consimţământul intimatei pârâte L.S.A. lipseşte iar, instanţa nu poate substitui acest consimţământ în situaţia în care nu a fost răsturnată prezumţia de comunitate prevăzută de art. 30 C. fam.
Situaţia de fapt reţinută în decizia comercială nr. 1072 nu este similară cu cauza de faţă deoarece calitatea de cumpărător, în speţa menţionată, a fost a unei P.F.A. şi nu a unei persoane fizice căsătorite aşa cum s-a menţionat în contractul de vânzare-cumpărare în care intimatul pârât a avut calitatea de cumpărător.
Se remarcă astfel că instanţa de apel a dat o corectă interpretare şi a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, aspecte ce înlătură incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC C.P. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.P. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC C.P. SRL BUCUREŞTI la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi L.S.Şt. şi L.S.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4083/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4092/2010. Comercial → |
|---|
