ICCJ. Decizia nr. 3989/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3989/2010
Dosar nr. 1165/1/2010
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2007 reclamanta SC C. SRL din comuna Constantin Daicoviciu a chemat în judecată pârâta SC A.M. SRL din comuna Constantin Daicoviciu, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acesteia din imobilul înscris în CF.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului cu destinaţie spaţiu comercial pe care-l ocupă fără drept.
Prin apărările făcute, pârâta arată că nu contestă faptul că reclamanta ar fi proprietara spaţiului în litigiu pe care-l foloseşte încă din anul 1999 şi în prezent, însă folosirea spaţiului s-a făcut în baza unui contract de asociere în participaţiune.
Totodată pârâta a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, considerând că aceasta nu are calitatea de proprietar al spaţiului.
Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1838 din 28 octombrie 2008 a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte spaţiul comercial în litigiu, din care s-a solicitat a se dispune evacuarea pârâtei societate comercială, a intervenit o asociaţiune în participaţiune, ca formă improprie de societate, în sensul prevederilor art. 251-253 C. com., şi nu un contract de închiriere în conformitate cu prevederile art. 1410-1490 C. civ.
Luând în considerare natura juridică a raporturilor contractuale comerciale intervenite între părţile litigante cu privire la spaţiul comercial în litigiu, de către instanţa de judecată s-a învederat reclamantei societate cooperativă de consum de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acest spaţiu comercial în raport de prevederile art. 251-256 C. com. ceea ce însă această reclamantă nu a înţeles a o face.
Aceasta şi în considerarea că, potrivit principiului înscris la art. 254 alin. (1) C. com., lucrurile aduse de asociatul secret (ocult) trec în proprietatea asociatului făţiş, precum şi a prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol mai sus citat, sunt prevăzute unele derogări de la acest principiu, cum de altfel s-a şi prevăzut la art. 12 din contractul de asociere în participaţiune încheiat între părţile litigante.
Aceasta având în vedere şi faptul că, constatarea elementelor contractului de asociere în participaţiune existent între părţi, este de atributul suveran al instanţelor judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte aportul adus de fiecare asociat în asociaţia în participaţiune ce s-a constituit prin voinţa expresă a asociaţilor, examinare ce se poate face doar în cadrul procedurii de lichidare a asociaţiei în participaţiune, ceea ce în pricina dedusă judecăţii nu s-a făcut dovada că s-ar fi realizat cu privire la spaţiul comercial în litigiu.
Răspunzând criticilor formulate de reclamantă Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia nr. 216 din 17 decembrie 2000 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa criticată şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în litigiu.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legea şi a reţinut eronat starea de fapt dedusă judecăţii în condiţiile în care a considerat asociaţia în participaţiune ca o formă improprie de societate şi că nu se poate dispune evacuarea până la lichidarea asociaţiei în participaţiune, fără însă a ţine seama de alte elemente dovedite în cauză şi clauze contractuale care au relevanţă asupra pricinii dedusă judecăţii.
Aprecierile asupra instituţiei asociaţiei în participaţiune nu au relevanţă atâta timp cât voinţa părţilor cu ocazia încheierii contractului de asociere a fost ca perioada de valabilitate a acestuia să fie doar de un an de zile până la 31 decembrie 2006 fără ca reclamanta să-şi exprime în vreun fel intenţia de a-l prelungi, deşi aceasta se putea face conform art. 7 din contract cu acceptul expres al părţilor prin act adiţional.
În aceste condiţii, contractul nu mai produce nici un efect juridic între părţi, asociaţia în participaţiune nu mai funcţionează şi sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din acelaşi act juridic potrivit cu care la expirarea duratei acesteia reclamanta are dreptul la restituirea tuturor lucrurilor ce le-a adus ea aport în asociaţie.
Ca o consecinţă, se impune ca reclamanta să reintre în posesia bunului constând în imobilul care a fost adus ca aport pe perioada derulării asociaţiei asupra căruia proprietatea sa este indubitabilă, după cum este de necontestat că în prezent pârâta nu are în sprijinul său nici un titlu locativ sau de altă natură care să-i permită folosinţa bunului în viitor.
Nu se poate susţine cum a reţinut prima instanţă ca aplicabile prevederile art. 254 alin. (1) C. com., având în vedere tocmai existenţa art. 12 din contractul de asociere, după cum sunt de înlăturat susţinerile din întâmpinarea intimatei după care inexistenţa unui contract de închiriere ar face inaplicabile prevederile art. 480 C. civ. S-a reiterat şi ideea că reclamanta să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acest spaţiu comercial, ori acest punct de vedere nu este necesar atâta timp cât reclamanta îşi dovedeşte cu claritate dreptul de proprietate asupra imobilului, ale cărui atribute trebuie să şi le exercite nestingherit ori tulburat de nimeni.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că printr-o interpretare greşită a legii şi o reţinere eronată a stării de fapt de către instanţa de apel, prin reaprecierea actelor şi lucrărilor din cauza dedusă judecăţii a dat eficienţă contractului de asociere în participaţiune încheiat de părţi, pentru spaţiul comercial în litigiu, în conformitate cu prevederile art. 251-256 C. com., ca fiind un contract de locaţiune (închiriere) deghizat cu aplicabilitatea prevederilor art. 480 C. civ., fără ca prin decizia pronunţată să se fi pronunţat şi asupra consecinţelor juridice ce decurg prin schimbarea naturii a actului juridic ce a intervenit între părţi conform înscrisului intitulat „contract de asociere în participaţiune”.
Recursul este nefondat.
Între părţile în litigiu a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune în condiţiile art. 251 şi urm. C. com., prin care s-a hotărât ca reclamanta să aducă în asociere în speţa comercială denumit Restaurant, iar recurenta-pârâtă a pus în această asociaţie doar o activitate comercială, a cărui profit urma să fie împărţit.
În cauzele acestui contract era stipulat şi hotărât de comun acord de către părţile contractante că:
- prin încheierea acestui contract de asociere în participaţiune, nu se creea o nouă persoană juridică de drept comercial, ci părţile contractante îşi păstrau fiecare identitatea personalităţii lor juridice, şi se obligau în solidar, ci individual faţă de terţi (art. 4 din contract);
- durata acestui contract era doar de un an de zile (art. 6 din contract) ;
- prelungirea acestui contract de asociere în participaţiune nu opera de drept, ci doar dacă ambele părţi conveneau expres o astfel de „prelungire”, printr-un act adiţional pe care trebuiau să-l facă la contractul de asociere iniţial (art. 7 din contract);
- încetarea contractului se împlinea în mod normal la expirarea duratei lui (conform art. 26, lit. e) din contract), şi în cazuri excepţionale, încetarea contractului avea loc în alte modalităţi (conform aceluiaşi art. 26 din Contract).
Din economia clauzelor contractuale rezultă că la momentul încetării acestui contract în participaţiune, conform art. 29 alin. (1), urma ca fiecare parte dintre părţi să preia înapoi tocmai ce adusese.
Mai mult recurenta nu a fost în măsură faţă de probele intimatei-reclamante să facă dovada lipsei calităţii de proprietar al spaţiului aspect ce nici nu are relevanţă în raportul juridic încheiat de părţi.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.M. SRL din comuna Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin împotriva deciziei nr. 216/ A din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3988/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3990/2010. Comercial → |
|---|
