ICCJ. Decizia nr. 4044/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4044/2010
Dosar nr. 273/54/2010
Şedinţa publică de la 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâţii C.J., S.F. şi SC C. SA Craiova solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a proceselor verbale din data de 02 martie 1999 întocmite în Adunarea Generală Ordinară şi Extraordinară a Acţionarilor SC C. SA precum şi a celorlalte acte încheiate respectiv hotărârea nr. 1 din 02 martie 1999, actul adiţional nr. 321 din 08 martie 1999, încheierea judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999 şi restabilirea situaţiei anterioare adoptării acestei hotărâri a adunării generale a acţionarilor.
Prin sentinţa nr. 4083 din 13 iulie 2006, Tribunalul Dolj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.F. şi a respins excepţia tardivităţii acţiunii formulate de reclamantul C.M. împotriva pârâţilor C.J., S.F. şi SC C. SA
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis acţiunea precizată şi s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal din 2 martie 1999 întocmit în adunarea generală a acţionarilor SC C. SA Craiova şi a actelor subsecvente, respectiv hotărârea din 2 martie 1999 şi actul adiţional nr. 321 din 8 martie 1999, luându-se act că reclamantul a renunţat la judecarea petitului, privind constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat nr. 592 din 17 martie 1999.
Pârâtul C.M. a formulat cerere de completare a sentinţei, iar Tribunalul Dolj - prin sentinţa nr. 4606 din 17 martie 2006 - a admis cererea şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare adoptării hotărârii nr. 1 din 2 martie 1999.
Apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei au fost admise prin decizia nr. 33 din 14 februarie 2007 de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, care a anulat sentinţele şi a reţinut cauza pentru rejudecare.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova a pronunţat decizia nr. 64 din 14 martie 2007 prin care a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere referitor la constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.F. şi C.J., precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea reclamanţilor.
Recursul formulat de reclamant împotriva deciziei a fost admis prin decizia nr. 3397 din 31 octombrie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a casat în parte decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea acţiunii în constatarea nulităţii hotărârii A.G.A., menţinând celelalte dispoziţii.
Prin aceeaşi decizie, recursul formulat de reclamant împotriva deciziei nr. 33 din 14 februarie 2007 a fost respins.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1021 C. civ. De asemenea, s-a reţinut că prin hotărârea invocată cererea s-a respins ca tardivă, fără a se soluţiona fondul cauzei, iar în prezentul litigiu, excepţia tardivităţii a fost respinsă faţă de modificările aduse Legii nr. 31/1990.
Prin decizia nr. 114 din 17 aprilie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins ca tardivă acţiunea reclamantului şi a luat act că pârâta SC C. SA Craiova nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
În considerentele deciziei s-a reţinut că împotriva hotărârii adunării generale ce face obiectul acţiunii se poate exercita calea de atac prevăzută de lege la data adoptării hotărârii şi anume, acţiunea în anulare promovată în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, partea a IV-a, indiferent dacă se invocă motive de nulitate absolută sau relativă, conform prevederilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la 2 martie 1999.
Prin decizia nr. 3607 din 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 114 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În esenţă, în considerentele deciziei s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. şi s-a constatat că instanţa apelului nu s-a conformat deciziei de casare prin readucerea în discuţie a excepţiei de tardivitate a acţiunii în nulitatea hotărârii A.G.A.
În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a pronunţat decizia nr. 28 din 19 mai 2008 prin care a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Prin decizia nr. 2788 din 09 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 535/54/2009, s-a admis recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 28 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza la aceiaşi instanţă pentru rejudecare pe fond, instanţa de recurs reţinând următoarele:
- instanţa trebuia să aibă în vedere limitele învestirii astfel încât să se pronunţe asupra obiectului cererii deduse judecăţii ca o garanţie a aplicării principiului disponibilităţii;
- instanţa anterioară avea a se pronunţa asupra nulităţii absolute a mai multor acte juridice pretins a fi false şi nimic nu impieta asupra posibilităţii analizării pe cale incidentală a falsului în condiţiile art. 184 C. proc. civ., temei pe care instanţa trebuia să-l aibă în vedere, fiind date premisele aplicării lui;
- instanţa trebuia să aibă în vedere că, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi că, în raport cu prevederile art. 184 C. proc. civ., competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, - în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală - aparţine instanţei civile;
- cum acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris presupus a fi falsificat aparţine părţilor, iar reclamantul (fiind şi cel care a formulat plângerea penală) a uzat de această posibilitate, apare ca nefundamentată motivarea instanţei prin care a reţinut că nu există o hotărâre judecătorească penală cu privire la existenţa falsului la persoanele vinovate de săvârşirea faptei, respectiv la vinovăţia acestora.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 106 din 18 mai 2010, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.M. şi a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei decizii instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
- intenţia acţionarilor majoritari a fost de a continua dezbaterile pentru cele două adunări generale şi a lua măsurile enunţate în convocator. Cerinţele de cvorum şi de majoritate fiind îndeplinite conform Legea nr. 31/1990, în reprezentarea acţionarilor majoritari nu a fost săvârşită vreo infracţiune, respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procesul verbal care se apreciază a fi parţial fals de către reclamant, consemnează punct cu punct votarea problemelor înscrise pe ordinea de zi, nu cuprinde nici o problemă în afara celor enunţate în convocator, fapt de altfel necontestat de reclamant;
- procesul-verbal întocmit după suspendarea adunării generale este o continuare a celor consemnate în prima parte a adunării. Faptul că nu s-a consemnat locul reluării dezbaterilor, acasă la martorul M.G., nu înseamnă că înscrisul sub semnătură privată este fals faţă de dispoziţiile art. 290 C. pen.;
- faptul că s-a inserat în procesul verbal, că acţionarii prezenţi reprezintă 64,1% din acţiuni nu reprezintă un fals, fiind eventual o eroare de calcul ( sau s-a avut în vedere capitalul social faptic şi nu scriptic) consemnare fără efecte juridice căci oricum cei trei acţionari deţineau peste 50% din acţiuni;
- consemnarea din procesul verbal că s-au distribuit buletine de vot şi în realitate nu ar fi fost aşa, nu produce vreun efect juridic care să atragă anularea acestuia ca fiind fals, din moment ce voinţa acţionarilor a fost unanimă în luarea măsurilor consemnate aşa cum rezultă din declaraţiile celor trei acţionari. De asemenea, faptul că nu s-a luat măsura divizării societăţii şi s-a consemnat în procesul verbal că luarea acestei măsuri este inoportună în acel moment, nu înseamnă că s-a săvârşit un fals în înscrisuri private;
- cu privire la hotărârea de majorare a capitalului social instanţa a reţinut că prin cele hotărâte în adunarea din 2 martie 1999, scopul acţionarilor majoritari enumeraţi, nu a fost de a săvârşi un fals în dauna societăţii ci ca situaţia de fapt să fie reflectată şi în drept prin înscrierea la O.R.C. a numărului real de acţiuni, prin aducerea la zi a structurii acţionariatului, pentru a intra în legalitate şi nu invers;
- susţinerea reclamantului că există neconcordanţă între procesul verbal şi hotărâre, cu privire la alegerea administratorului şi a cenzorilor este nefondată întrucât în procesul verbal s-a consemnat alegerea administratorului unic în persoana lui C.J. şi votarea în unanimitate, iar în hotărâre s-a că menţionat conducerea şi administrarea societăţii este asigurată da Administratorul unic, ales în persoana D-lui C.J., care îndeplineşte prerogativele Consiliului de administraţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.M.D., solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate.
Recurentul îşi subsumează criticile art. 304 punctele 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi vizează în esenţă următoarele aspecte:
- instanţa de apel nu a analizat în mod obiectiv toate apărările invocate de recurent prin cererea de chemare în judecată, inclusiv probele făcute de acesta în sprijinul acestor apărări, în special cele administrate în faza cercetării penale, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil în accepţiunea art. 6 CEDO;
- instanţa de judecată nu numai că a făcut abstracţie de apărările şi probele invocate de recurent, ci s-a transformat pur şi simplu într-un apărător al pârâţilor, ceea ce face ca practic hotărârea să fie nemotivată, în sensul art. 261, pct. c) C. proc. civ.;
- decizia atacată nu respectă cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.;
- instanţa de apel nu a respectat problemele de drept dezlegate de instanţa superioară, sub aspectul rejudecării cauzei în camera de consiliu, încălcând în acest fel nu numai prevederile art. 315 dar şi cele ale art. 105, alin. (2), C. proc. civ., fapt ce duce la nulitatea hotărârii în baza art. 304, pct. 5 C. proc. civ.
Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vot arăta.
Criticile recurentului pârât vizează în proporţie covârşitoare aspecte de netemeinicie cu trimitere la aprecierea probelor şi la situaţii de fapt, ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate şi această fază procesuală.
Cât priveşte critica vizând nerespectarea de către instanţă a cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceasta se dovedeşte a fi neîntemeiată, dată de faptul că instanţa de fond a judecat strict în limitele casării impuse prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2788 din 9 noiembrie 2009, instanţa de fond având a se pronunţa asupra nulităţii absolute a mai multor acte juridice pretins a fi false.
Cum nu se poate reproşa acestei instanţe nemotivarea hotărârii pronunţate, aceasta respectând cerinţele motivării instituită de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. critica recurentului va fi îndepărtată.
Referitor la ultima critică, este de reţinut că aceasta se raportează la decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3397 din 31 octombrie 2007 - pronunţată într-un ciclu procesual anterior (al doilea din cele patru), împrejurare faţă de care acest motiv nu poate fi supus analizei în acest stadiu procesual.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant C.M.D. împotriva deciziei nr. 106 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 497/2010. Comercial → |
|---|
