ICCJ. Decizia nr. 572/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 572/2010
Dosar nr.4335/62/2006
Şedinţa publică de la 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SRL, a chemat în judecată pe pârâta CN R. SA - filiala SC C. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 881.764,98 lei cu titlu de preţ pentru serviciile şi lucrările efectuate şi la 881.764,98 lei penalităţi de întârziere.
Printr-o altă acţiune reclamanta a solicitat instanţei în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, rezilierea contractului de execuţie încheiat la 10 septembrie 2001 obligarea pârâtei la plata sumei de 1.916.383,68 lei reprezentând garanţia de 5% şi la 113.833,2 lei dobânzi calculate până la data introducerii acţiunii şi plata în continuare a acestora până la achitarea debitului.
Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.486.228,32 lei reprezentând avansuri plătite şi nedecontate, majorări şi penalităţi de întârziere.
Prin încheierea din 4 octombrie 2006 cele două acţiuni au fost conexate. Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 181/ C din 28 ianuarie 2008, a admis acţiunea în parte, a obligat pe pârâtă la 881.764,98 lei cu titlu de preţ pentru serviciile şi lucrările executate şi la 881.764,98 lei penalităţi de întârziere, a reziliat contractul de execuţie al lucrării obligând pe pârâtă la 1.666.383,68 lei garanţie de sumă execuţie şi la dobânda de referinţă a BNR calculată de la 4 august 2005 până la plata debitului, a respins restul pretenţiilor şi cererea reconvenţională, obligând pe pârâtă la 63.242,91 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin contractul încheiat reclamanta s-a obligat să execute lucrări de reabilitare, reţinându-se ca garanţie de bună execuţie 5% din valoarea acestora. Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale executând lucrările de construcţii montaj recepţionate, pe care pârâta le-a plătit parţial, rămânând de plată suma de 881.764,88 lei la care se aplică penalităţile contractuale. Neexecutarea obligaţiei de plată a preţului dă dreptul reclamantei să ceară rezilierea contractului şi restituirea garanţiei de sumă execuţie şi dobânda acesteia.
În privinţa cererii reconvenţionale instanţa de fond a reţinut că avansurile acordate au fost incluse în valoarea facturilor emise şi însuşite de beneficiar în urma semnării situaţilor de lucrări şi plăţi acestora.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia 107/ AP din 9 octombrie 2008 a admis apelul pârâtei, a modificat sentinţa apelată în sensul că a obligat pe pârâtă la plata dobânzii începând cu data de 28 ianuarie 2008 şi a menţinut restul dispoziţiilor.
Instanţa de apel a reţinut că, prin acţiunea conexă s-a solicitat rezilierea contractului care nu necesita o procedură separată de consiliere astfel că instanţa de fond a respins justificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii; compensarea avansurilor cu valoarea utilajului predat reclamantului nu poate opera cât timp acesta i-a fost restituit pârâtei; iar diferenţa rezultată din facturare şi a garanţiei au fost recunoscute, neexecutarea integrală a lucrărilor fiind consecinţa neexecutării integrale a obligaţiei de plată a pârâtei.
Cu privire la plata dobânzilor pentru suma reţinută cu titlu de garanţie de bună execuţie, instanţa, în considerarea art. 43 C. com. a stabilit că dobânda se datorează din ziua când datoria a devenit exigibilă, adică de la pronunţarea hotărârii de reziliere a contractului.
Împotriva decizie astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod greşit au fost soluţionate excepţiile prematurităţii acţiunii în rezilierea contractului de execuţie de lucrări şi restituire a garanţiei de sumă execuţie ignorându-se că cele două acţiuni conexe aveau obiect şi cauză diferite, dar şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al reclamantei.
Deşi instanţa de apel a constata că prezenţa în instanţă a mandatarului reclamantei nu îndeplinea condiţiile legale pentru împuternicirea acestuia să reprezinte interesele societăţii comerciale, a apreciat lipsită de relevanţă calitatea celui ce susţine în faţa instanţei cererea de chemare în judecată câtă vreme aceasta a fost semnată de administratorul societăţii.
Pe fond, recurenta susţine că în mod greşit a motivat instanţa de apel recunoaşterea utilajului în valoare de 881.764,98 lei întrucât plata acestuia urma a fi făcută la data prezentării documentelor justificative, nu la aceea a recepţiei cantitative; greşit instanţa a considerat sumele plătite în avans justificate prin acceptarea facturilor de către pârâtă, dând eficienţă raportului de expertiză contestat, dar ale cărui acţiuni au fost respinse.
Era necesar să se identifice facturile în baza cărora s-au acordat avansurile, situaţie pe care expertiza nu a clarificat-o, ignorând art. 4 din contract şi art. 7 din H.G. nr. 264/2003.
Recurenta critică şi respingerea celorlalte motive de apel, referindu-se la normele ce completau contractul, respectiv O.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, execuţia şi plata lucrărilor urmând a se derula conform actului normativ şi prevederilor art.4 din contract; la compensarea întregului avans cu contravaloarea lucrărilor executate, care în mare parte nu au fost recepţionate şi care a făcut obiectul contractului A.N.A.F.
Mai susţine recurenta că în mod greşit instanţele nu au luat în consideraţie culpa reclamantei la refuzul de continuare a lucrărilor pentru care s-a plătit avans, iar restituirea garanţiei de 5% nu se putea face decât după termenele stabilite de părţi şi de lege.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
În privinţa prematurităţii acţiunii în rezilierea contractului de execuţie lucrări şi restituirea garanţiei de bună execuţie, recurenta nelegal susţine obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201C. proc. civ.
Textul de lege menţionat prevedea că, în materie comercială, pentru cererile evaluabile în bani, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Acţiunea în pretenţie formulată de reclamantă a respectat cerinţa legală a încercării de soluţionare amiabilă a litigiului între părţi; însă prin acţiunea conexă, cererea principală o constituia rezilierea contractului, obiect ce nu poate fi caracterizat evaluabil în bani, consecinţa admiterii acesteia fiind restituirea garanţiei.
Fiind caracterizat un capăt de cerere accesoriu, procedura urma cererea principală.
A doua excepţie invocată de recurentă este la rândul ei neîntemeiată.
Mandatul de reprezentare al societăţii de consultanţă juridică a fost dat înainte de clarificarea - prin interpretarea unitară a legii - statutului societăţilor comerciale având un asemenea obiect de activitate. Ulterior, astfel cum susţine chiar recurenta în motivele de recurs a fost depusă o împuternicire din care rezulta că juristul este reprezentant al intereselor reclamantei, conformându-se prevederilor art. 67 şi 68 C. proc. civ. Astfel, mandatul de reprezentare a fost ratificat prin împuternicirea dată aceleiaşi persoane fizice, jurisconsultului care a reprezentat societatea comercială, aşa încât în considerarea principiului ratihabitio mandato equiparatur, retroactiv au fost înlăturate sancţiunile neregularităţilor de reprezentare ale mandatarului, iar prevederile art. 68 alin. (4) C. proc. civ. respectate.
În privinţa interpretării prevederilor art. 11 din contract, recurenta adaugă prevederi pe care părţile nu le-au inserat în convenţia lor, susţinând că plata utilajului în valoare de 881.764,98 lei urma să fi fie făcută la data prezentării documentelor justificative din care rezultă preţul acestuia.
Prevederile art. 11 din contract (fila 10 Dosar nr. 4335/62/2006) stabilesc că decontarea lucrărilor se face în baza situaţiei de lucrări ... de executant şi confirmate de beneficiar. Astfel cum expertiza a menţionat nu numai că beneficiarul a confirmat situaţia de lucrări dar a şi efectuat recepţia cantitativă.
În aceeaşi măsură toate facturile acceptate la plată de către beneficiar cuprind avansurile plătite calculate conform art. 4 lit. b) din contract ce prevedea că în baza calculaţiilor de preţ acceptate de beneficiar, se vor stabili avansurile necesare pentru procurarea materialelor.
Aceeaşi dispoziţie contractuală (art. 4 lit. b)) prevedea regularizarea situaţiei avansurilor la plata lucrărilor efectuate, iar rapoartele de expertiză au identificat plăţile efectuate de beneficiar, prin care evident s-au regularizat şi avansurile plătite.
Modalităţile de calcul propuse de recurentă au în vedere chestiuni de fapt şi de administrare şi interpretare a probelor administrate, care exced controlului de legalitate al recursului. Apare însă cu evidenţă că recurenta nu doreşte să înţeleagă că plata lucrărilor a realizat o regularizare a situaţiei avansurilor prin aceea că emiterea facturilor în care era cuprinsă această operaţiune a fost acceptată la plată.
O altă ipoteză nu poate conduce decât la propria culpă a recurentei care în afara convenţiei părţilor ar fi acceptat facturile la plată.
Evocarea nerespectării prevederilor legale (H.G. nr. 264/2003) în acordarea avansurilor este la rândul ei, o problemă a culpei celui care a procedat în ignorarea legii şi care nu poate opune propria vinovăţie.
De altfel situaţia deconturilor astfel cum recurenta o expune în motivele de recurs, reprezintă tot o chestiune de stabilire a situaţiei de fapt, pe care instanţa de recurs nu o poate analiza.
În privinţa restituirii garanţiei de bună execuţie, recurenta ignoră faptul că aceasta este o clauză contractuală.
Stabilindu-se că reclamanta nu mai poate executa contractul întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale corelative şi dispunându-se radierea acesteia, ca o consecinţă firească apare şi desfiinţarea clauzei accesorii privind garanţia.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 107/ AP din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Braşov împotriva deciziei nr. 107/ AP din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 577/2010. Comercial → |
|---|
