ICCJ. Decizia nr. 405/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 405/2010
Dosar nr. 24331/3/2007
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6111 din 7 mai 2008 a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC S.N.T.G.N.T. SA Mediaş în contradictoriu cu SC R. SA Bucureşti, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 99.225,71 lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. 10478/2003, 26695/2004 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 3.236,71 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal că în raport de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., apar întemeiate pretenţiile reclamantei constând în cheltuieli de judecată achitate în temeiul contractului de asistenţă juridică şi actului adiţional încheiat la data de 11 octombrie 2005, în sumă de 99.225,71 lei.
Argumentul pârâtei în sensul că în contractul de asistenţă juridică se stabileşte onorariul pentru două dosare şi astfel nu se oferă instanţei posibilitatea să exercite controlul judiciar având în vedere criteriile stabilite în art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este nefondat, întrucât prin prezenta cerere s-au solicitat onorariile din ambele dosare, iar nu din unul singur şi astfel instanţa are posibilitatea să cenzureze onorariile de avocat.
Şi apărările pârâtei în sensul că actul adiţional din 11 octombrie 2005 la contractul de asistenţă juridică din 17 septembrie 2004 este nul absolut pentru lipsa cauzei, cauză ilicită şi imorală sunt nefondate.
În ceea ce priveşte faptul că au fost încălcate prevederile art. 133 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004, prevederile acestui Statut nu sunt aplicabile în speţă, întrucât acesta a intrat în vigoare la data de 13 ianuarie 2005, respectiv după data încheierii contractului de asistenţă juridică.
Pârâta apreciază că cauza imorală a actului rezultă din caracterul nejustificat al onorariului de succes imens, raportat la serviciile juridice prestate şi evaluate de părţi la suma de 3.500 euro pentru întreg ciclul procesual în cele două dosare, faptul stabilirii sale ulterior soluţionării dosarului nr. 10478/2003 şi din intenţia părţilor ca suma să fie recuperată de la SC R. SA. Aceste argumente nu pot fi considerate drept cauză imorală a actului adiţional din data de 11 octombrie 2005. Cuantumul onorariului de succes, onorariu care nu era interzis de statutul în vigoare la data încheierii contractului de asistenţă juridică şi era reglementat prin Statutul ulterior, se negociază prin acordul părţilor contractante şi nu este supus cenzurii terţilor.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancţiunea nu este nulitatea actului prin care acesta este stabilit, singura sancţiune este reglementată de art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi constă în dreptul suveran al instanţei de judecată de a micşora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat. Împrejurarea că onorariul de succes a fost stabilit ulterior soluţionării dosarului nr. 10478/2003 nu este o cauză imorală, câtă vreme actul adiţional s-a încheiat înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în respectivul dosar. Nu constituie o cauză imorală nici faptul că la art. 3 din actul adiţional părţile au precizat ca suma să fie recuperată de la SC R. SA, întrucât în cazul pierderii procesului, potrivit legii (art. 274 C. proc. civ.) SC R. SA era obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 87.125,85 lei, reprezentând contravaloarea actului adiţional din 20 octombrie 2006 la contractul de asistenţă juridică din 17 septembrie 2004, este nefondată, întrucât aceste cheltuieli sunt efectuate în afara procesului, respectivul act adiţional fiind încheiat după rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. 8779/2004 – 21 august 2006.
Nici micşorarea onorariului de avocat nu este fondată, deoarece este stabilit în raport de munca îndeplinită de avocat şi mai cu seamă de valoarea pricinii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 97 din 26 februarie 2009 a respins apelul declarat de SC S.N.T.G.N.T. SA Mediaş împotriva sentinţei comerciale nr. 6111 din 7 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.
De asemenea a admis apelul declarat de pârâta SC R. SA împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 15.925,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în dosarele nr. 10478/2003 şi 26695/3/2004 şi suma de 335,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în acest litigiu, corespunzător judecării cauzei în primă instanţă.
În final a fost respinsă cererea apelantei reclamante având ca obiect plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că apelul reclamantei SC S.N.T.G.N.T. SA a fost analizat numai cu privire la modalitatea greşită în care prima instanţă a hotărât caracterul nefondat al plăţii onorariului de succes menţionat în actul adiţional la contractul de asistenţă juridică din 17 septembrie 2004 încheiat la 20 octombrie 2006, pentru suma de 87.125,85 lei.
Astfel, încheierea actului adiţional din 20 octombrie 2006 se situează, în mod neechivoc, după finalizarea proceselor, instanţa în mod corect considerând acest onorariu suplimentar nu a fost plătit în timpul şi în legătură cu procesul părţilor.
Această plată apare ca o bonificaţie, o recompensă pe care SC S.N.T.G.N.T. SA a plătit-o avocatului său, indiferent care este modalitatea expresiei sale contractuale şi nu poate fi impusă celeilalte părţi cu care raportul litigios era deja finalizat.
Apelul pârâtei SC R. SA a fost admis, fiind găsită ca fondată excepţia de nulitate invocată de pârâtă privitor la actul adiţional încheiat la 11 octombrie 2005, deoarece reclamanta a angajat o obligaţie de plată care nu are caracter real şi rezonabil, fiind concepută sub cauză ilicită.
Cât priveşte obligaţiile născute prin contractul de asistenţă juridică din 17 septembrie 2004, hotărârea instanţei de fond s-a întemeiat pe o apreciere corectă.
Împotriva deciziei comerciale nr. 97 din 26 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC S.N.T.G.N.T. SA care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC R. SA ca nefondat şi admiterii apelului petentei, cu consecinţa admiterii pe fond a cererii de chemare în judecată în întregime şi obligarea pârâtei la plata sumei de 186.351,56 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că aceste cheltuieli de judecată reprezintă o pierdere efectiv suferită, fiind sume efectiv cheltuite în susţinerea procesului ori pentru apărare.
Neacordarea onorariului de avocat plătit cu titlu de onorariu de succes pe motiv că este prea mare sau că a fost cuantificat şi plătit la un moment ulterior încheierii contractului de asistenţă juridică nu înseamnă în cele din urmă decât o îngrădire a accesului la justiţie, contrară art. 21 din Constituţia României.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei, apare cu certitudine că reclamanta SC S.N.T.G.N.T. SA Mediaş a plătit cu titlu de onorariu de avocat către SCPA V.V. suma totală de 186.351,56 ron, după cum urmează:
- onorariul fix în valoare de 3500 euro plus T.V.A. achitat în 4 tranşe, prin ordine de plată, în lei la cursul oficial B.N.R. din ziua facturării,
- onorariul de succes aferent dosarului nr. 10478/2003 convenit prin actul adiţional din 11 octombrie 2005 în sumă de 70.000 lei plus T.V.A. şi
- onorariul de succes aferent dosarului nr. 26695/3/2004 (număr în format vechi 8779/2004) convenit prin actul adiţional din 20 octombrie 2006 în sumă de 73.215 lei plus T.V.A.
Contractul de asistenţă juridică din 17 septembrie 2004 încheiat între SC S.N.T.G.N.T. SA în calitatea de client şi SCPA V.V. atestă că obiectul său îl reprezintă reprezentarea, redactarea acte şi asistenţă juridică în litigiile din dosarul nr. 10478/2003 şi dosarul nr. 8779/2004 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti şi onorariul fixat este în cuantum de 3.500 euro plus T.V.A. S-a menţionat că pentru acest contract sunt aplicabile prevederile Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat şi ale statutului profesiei. De asemenea, în contract, a fost stipulată de comun acord şi clauza că onorariul de succes se va stabili prin act adiţional.
De remarcat că, în baza contractului de asistenţă juridică expus anterior, a fost acordată asistenţă juridică corespunzătoare. Astfel, în dosarul nr. 10478/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost pronunţată sentinţa comercială nr. 2074 din 6 mai 2005, devenită prin Decizia comercială nr. 37 din 27 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti definitivă iar la 17 iunie 2006 irevocabilă. De asemenea în dosarul nr. 26695/3/2004 (8779/2004) al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost pronunţată sentinţa comercială nr. 5789 din 28 iunie 2006, devenită definitivă şi irevocabilă la data de 28 august 2006.
În materia cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., este reglementat că, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Neîndoielnic că reclamanta SC S.N.T.G.N.T. SA a beneficiat, pe tot parcursul proceselor, de asistenţă juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării, a volumului efectiv de muncă, cauza având un grad sporit de dificultate şi valoarea litigiului de natură comercială fiind mare, avocatul depunând toate diligenţele în scopul realizării drepturilor deduse judecăţii.
La fel de adevărat este că şi onorariul de avocat fixat de comun acord de client şi avocat, achitat în patru tranşe prin ordine de plată, respectiv 3.500 euro plus T.V.A., corespunde pe deplin exigenţelor exercitării profesiei de avocat.
Actul adiţional din data de 20 octombrie 2006 la contractul de asistenţă juridică din 17 septembrie 2004 pentru un onorariu de succes de 73.215 ron plus T.V.A. a fost încheiat după finalizarea procesului, ca o plată suplimentară şi care nu îi poate fi impusă ca obligaţie în cadrul cheltuielilor de judecată părţii care a pierdut procesul.
Actul adiţional din data de 11 octombrie 2005 la acelaşi contract de asistenţă juridică, pentru un onorariu de succes de 70.000 ron plus T.V.A. corect a fost calificat ca având un caracter de generozitate din partea clientului care l-a plătit.
Chiar jurisprudenţa a evidenţiat constant că onorariul de succes nu trebuie considerat în sarcina părţii care a pierdut procesul deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecăţii, nu este imputabilă părţii căzută în pretenţii, constituind o recompensă suplimentară muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptoriu al părţii promitente.
Amplu documentat şi bine argumentat, în motivarea hotărârii date, instanţa de apel a evocat şi jurisprudenţa C.E.D.O., prin aceea că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC S.N.T.G.N.T. SA împotriva deciziei comerciale nr. 97 din 26 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.N.T.G.N.T. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 97 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 403/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 413/2010. Comercial → |
|---|
