ICCJ. Decizia nr. 453/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.453/2010
Dosar nr. 171/1/2010
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 19 mai 2009, pârâta SC B.E.A. SRL a solicitat, în temeiul art. 2811 C. proc. civ., lămurirea înţelesului dispozitivului deciziei comerciale nr. 350 din 20 iunie 2007, pronunţată în acest dosar.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Decizia comercială respectivă, s-a admis apelul formulat de reclamanta C.J. împotriva sentinţei comerciale nr. 3859 din 22 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, dispunându-se, între altele, evacuarea pârâţilor SC B.E.A. SRL şi C.M., din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, pentru lipsă de titlu.
Petenta a apreciat că se impune lămurirea dispozitivului deciziei, în sensul specificării exacte a spaţiului din care urmează să se efectueze evacuarea în contextul în care, prin Dispoziţia din 23 ianuarie 2003 a Primarului General al Municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea în natură a spaţiilor ce au aparţinut autorului numitei C.J., identificate conform expertizei efectuate în dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti mai ales că în raport de aceeaşi expertiză, prin Dispoziţia din 15 septembrie 2003, dispoziţia de restituire s-a modificat în sensul majorării suprafeţei restituite în natură.
Cum în spaţiul comercial deţinut de petentă la adresa din sectorul 1, există şi alte suprafeţe ale construcţiei care nu au făcut obiectul restituirii către numita C.J., dar care fac obiectul unei executări silite prin evacuare, este necesară identificarea mai precisă a spaţiilor din care s-a dispus măsura evacuarea,in raport de cele din care nu s-a dispus evacuarea.
Prin încheierea din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţată în dosar, a fost respinsă cererea formulată de petentă, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa investită cu cererea de lămurire a reţinut că prin Dispoziţiile de restituire din 23 ianuarie 2003 şi respectiv din 15 septembrie 2003, emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, cele este identificată nu numai adresa de situare a imobilului, dar şi structura suprafeţelor, care sunt defalcate pe componente, potrivit expertizelor tehnice şi schiţelor cadastrate aferente.
În acest context obiectul dedus judecăţii nu ridică probleme referitoare la identificarea şi delimitarea imobilului.
Cum Decizia comercială nr. 350 din 28 iunie 2007 a rămas irevocabilă, prin Decizia comercială nr. 2987 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspectele invocate de petentă nu necesită lămuriri suplimentare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC B.E.A. SRL, aducându-i următoarele critici.
1.- încheierea recurentă cuprinde motive contradictorii, deoarece nu s-a remarcat faptul că intimata C.J., deţine două dispoziţii emise de către P.G.M.B., care au la bază expertize diferite, fiind necesară administrarea unei noi expertize care să delimiteze mai precis spaţiile din care urmează să se efectueze evacuarea.
Petenta - recurentă susţine că expertul desemnat, nu a identificat spaţiul în raport de titlurile părţilor, evaluând doar îmbunătăţirile aduse spaţiului exclusiv pe baza documentelor contabile puse la dispoziţie de reclamantă.
2.- încheierea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 129 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că deşi existau destule indicii cu privire la diferenţa între ceea ce s-a restituit şi ceea ce există în fapt, instanţa nu a dat curs cererii recurentei de a se efectua o nouă expertiză.
De asemenea, instanţa a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. cu privire la caracterul echitabil al procesului, deoarece nu a fost independentă obiectiv, atâta timp acelaşi complet care a soluţionat fondul cauzei, a soluţionat şi cererea de lămurire a dispozitivului.
Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1.- Deşi recurenta a indicat drept temei legal al recursului său, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motive care dacă ar fi fondate, ar conduce la modificarea hotărârii recurate, recurenta susţine că hotărârea recurată trebuie casată, iar cauza trebuie trimisă spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, acest lucru nefiind, însă, permis de lege.
2.- Nu se poate reţine critica cu privire la motivele contradictorii ale hotărârii recurate, deoarece instanţa de apel a motivat clar, în sensul că nu este necesară lămurirea dispozitivului deciziei comerciale nr. 350 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, titlul de proprietate al reclamantei C.J. indicând cu precizie suprafeţele existente în natură, titlurile având la bază expertize tehnice şi schiţe cadastrale clare.
Recurenta doreşte de fapt o nouă judecată, pe fond, a cererii sale, solicitând administrarea de probe noi, nemulţumită fiind de interpretarea probelor deja existente la dosarul cauzei şi de soluţia care s-a pronunţat, (de altfel rămasă irevocabilă), însă acest lucru nu mai este posibil printr-o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii, aşa cum în mod legal a reţinut şi instanţa de apel.
3.- Nu se poate pune problema încălcării dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., atât timp cât la dosarul cauzei există suficiente probe administrate, instanţa de apel considerându-se pe deplin lămurită, mai ale că soluţia instanţei de apel a fost confirmată de către instanţa de recurs.
De altfel, dacă petenta recurentă are obiecţiuni la delimitarea spaţiilor pe care trebuie să le evacueze, are la îndemână şi o contestaţie la executare, însă, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, documentaţia anexată titlurilor de proprietate ale reclamantei C.J., cuprinde delimitarea precisă a suprafeţelor restituite în natură.
Nici critica cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. relativ la imparţialitatea instanţei nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, potrivit art. 2811 C. proc. civ., această cerere se judecă de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se cere, iar pe de altă parte, această prevedere legală asigura tocmai posibilitatea ca o instanţă, care a pronunţat o hotărâre ce nu poate fi executată, să poată lămuri dispozitivul acestei hotărâri, tocmai pentru a putea fi executată, desigur, în măsura în care o astfel de cerere este fondată, această cerere nefiind una principală, care să necesite soluţionarea ei de către un alt complet de judecată, fiind de fapt, o cerere accesorie, în raport cu cererea principală, tocmai de aceea legiuitorul dispunând ca ea să fie soluţionată de acelaşi complet de judecată care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se cere.
Având în vedere cele constate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL Bucureşti împotriva încheierii din 15 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 466/2010. Comercial → |
|---|
