ICCJ. Decizia nr. 4119/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4119/2010
Dosar nr. 2092/3/2008
Ședința publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M.I.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC B.P. SA solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial de 90 mp, conform contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, să se constate că preţul a fost achitat integral şi pârâta să fie obligată la cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 12593 din 20 noiembrie 2008, a admis în parte acţiunea, stabilind încheiat contractul de vânzare-cumpărare, a respins capătul de cerere privind constatarea plăţii preţului şi a obligat pe pârâtă la 7.774 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa comercială nr. 1720/2005 pronunţată de acelaşi tribunal, pârâta a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare, conform clauzelor contractului de leasing, însă a refuzat executarea, astfel încât faţă de executarea obligaţiilor reclamantei pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de transfer al dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 215 din 4 mai 2009, a respins ca nefondate apelurile considerând, în ce priveşte apelul reclamantei, că în prima hotărâre judecătorească s-a constatat deja plata obligaţiei, aşa încât cumpărătorul nu poate utiliza două căi procesuale care implică acelaşi fapt juridic.
În privinţa apelului pârâtei, instanţa de apel a reţinut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că părţile nu au prevăzut plata unei dobânzi de 2%, ci doar indexarea cu indicele de inflaţie, iar taxele şi impozitele nu erau datorate de utilizator anterior transferului dreptului de proprietate, constatându-se plata integrală a preţului.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, părţile au declarat recurs.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că nelegal instanţele au respins cel de-al doilea capăt de cerere întrucât, deşi s-a reţinut într-o judecată anterioară plata integrală a preţului, această dispoziţie nu a fost cuprinsă în dispozitivul hotărârii şi nu a intrat în autoritatea lucrului judecat iar interesul rezultă din constatarea expresă a plăţii integrale a preţului.
Recursul pârâtei este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi critică decizia atacată pe greşita aplicare a legii întrucât atunci când instanţa, suplinind consimţământul vânzătorului la transmiterea dreptului de proprietate, nu reţine inexistenţa refuzului nejustificat al acestuia şi motivează hotărârea pe existenţa unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.
Contractul de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare încheiat între părţi, prevedea obligaţia locatorului să vândă lucrul dacă utilizatorul optează pentru aceasta la încetarea contractului, iar refuzul încheierii contractului translativ de proprietate se întemeiază numai pe neplata preţului contractului.
Prin sentinţa comercială nr. 1720/2005 a Tribunalului Bucureşti rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2424/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie locatorul a fost obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare, stabilindu-se că utilizatorul şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului. Astfel, prin hotărâre cu putere de lucru judecat a fost stabilită o situaţie de fapt, pe care reclamanta o readuce în discuţie într-un nou proces.
Aşa cum susţine recurenta-reclamantă, puterea de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti constituie sau recunoaşte drepturile stabilite prin dispozitivul acesteia, care poate constitui titlu executoriu. În aceeaşi măsură însă, elementele lucrului judecat de care sunt condiţionate efectele dispoziţiilor art. 1201 C. civ. identifică persoanele, obiectul şi cauza pricinilor.
Din această perspectivă instanţele de fond, judicios au considerat neîntemeiată pretenţia reclamantei solicitată în cel de-al doilea capăt de cerere. De altfel, chiar interesul evocat în motivele de recurs nu justifică admiterea unei asemenea cereri, dezbătută în litigiul anterior şi în temeiul căreia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească.
Motivele de recurs ale pârâtei aduc în discuţie mai degrabă elemente de apreciere a probatoriilor. De la data pronunţării titlului executoriu privind obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la introducerea acţiunii pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act translativ de proprietate, a trecut o perioadă de timp apreciată justificat nerezonabilă şi care conduce la caracterizarea relei credinţe a vânzătorului în îndeplinirea obligaţiilor asumate, precizată şi în procesul-verbal al executorului judecătoresc încheiat la 27 aprilie 2007.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I.C. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.P. SA prin administrator judiciar Activ Lichidator Ipurl Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4117/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4120/2010. Comercial → |
|---|
