ICCJ. Decizia nr. 4135/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4135/2010

Dosar nr. 3216/121/2009

Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC A. SA Galaţi pentru ca prin hotărârea care urma să se pronunţe în cauză, instanţa să dispună anularea Hotărârii din 29 aprilie 2009 a A.G.E.A. a SC A. SA Galaţi şi a arătat că deţine, în calitate de reprezentant al statului, un număr de 25.080 acţiuni reprezentând 13,377% din capitalul social şi că la 29 aprilie 2009 s-a desfăşurat A.G.E.A. pârâtei, având pe ordinea de zi, la pct. 1, retragerea de la tranzacţionare de pe piaţa reglementată a valorilor imobiliare emise de SC A. SA Galaţi, cu acordarea către acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârea A.G.E.A. a dreptului prevăzut de art. 242 din Legea nr. 297/2004 precum şi dreptul de a obţine contravaloarea acţiunilor cu respectarea procedurilor prevăzute în Dispunerea de măsuri a C.N.V.M. nr. 8 din 15 iunie 2006, precum şi cu respectarea regulamentelor pieţei reglementate; la pct. 2 prezentarea către acţionari a raportului întocmit de expertul evaluator cu privire la preţul pe acţiune care urma să fie achitat în cazul retragerii acţionarilor din societate, în cazul în care aceştia nu erau de acord cu hotărârea A.G.E.A. a acţionarilor privind retragerea de la tranzacţionare; la pct. 3 aprobarea preţului unei acţiuni, în cazul în care se înregistrau solicitări ale acţionarilor de retragere din societate, acţionarii putând solicita retragerea în termen de cel mult 45 zile de la data de înregistrare, contravaloarea acţiunilor urmând a fi achitată în cel mult 15 zile lucrătoare de la primirea cererii; la pct. 4 identificarea acţionarilor care urmau a beneficia de drepturi şi asupra cărora se răsfrângeau efectele A.G.E.A., în conformitate cu prevederile art. 238 din Legea 297/2004, fiind propusă dată de înregistrare data de 10 august 2009; la pct. 5 aprobarea modificării actului constitutiv al SC A. SA Galaţi; la punctul 6 supunerea spre aprobare a garantării de către SC A. SA Galaţi cu terenul situat în Galaţi a creditului contractat de SC P. SRL la B.U. Țiriac Galaţi, în valoare de 3.850.000 euro.

A mai arătat că hotărârea A.G.E.A. a fost publicată în M. Of. al României la data de 20 mai 2009.

Reclamanta a solicitat anularea Hotărârii din 29 aprilie 2009 a SC A. SA Galaţi întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 1031, art. 134 din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, art. 206 - 207 din Legea nr. 297/2004 precum şi art. 44 din Constituţia României, prin procesul verbal al A.G.E.A. întrunită în 29 aprilie 2009 nehotărându-se numărul maxim de acţiuni care trebuiau să fie dobândit de societatea emitentă ca urmare a retragerii din societate a unor acţionari, sursa din care societatea efectua plăţile contravalorii acţiunilor deţinute de persoanele care se retrăgeau, modul în care acţiunile dobândite de societate urmau să fie înstrăinate ca urmare a retragerii unor acţionari din societate.

De asemenea a arătat că în Legea nr. 297/2004 nu există nicio prevedere care să permită retragerea de la tranzacţionare pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor societăţii emitente a valorilor mobiliare, singura posibilitate expresă pe care o are societatea emitentă admisă la tranzacţionare de a se retrage de la tranzacţionare fiind aceea prevăzută de art. 234 pct. d, în condiţiile în care C.N.V.M. constată că nu se mai poate menţine o piaţă ordonată, delistarea mai putând interveni în mod implicit în cazul încheierii procedurii de retragere din societate a acţionarilor în condiţiile art. 206 din Legea nr. 297/2004, astfel că procedura de retragere de la tranzacţionare nu figurează printre cazurile în care se poate exercita dreptul de retragere.

A susţinut reclamanta în continuare că prin adoptarea hotărârii de retragere de la tranzacţionare de pe piaţa reglementată a acţiunilor SC A. SA Galaţi s-a încălcat dreptul de proprietate al acţionarilor minoritari prin limitarea atributului dispoziţiei, fiind prejudiciate în acelaşi timp interesele A.V.A.S. în calitatea sa de acţionar în numele statului la SC A. SA Galaţi, susţinând că titularul dreptului de proprietate asupra acţiunilor se bucură de prerogativele oricărui proprietar de bunuri şi că dreptul de dispoziţie privit ca atribut al dreptului de proprietate i-a fost limitat, fiind încălcat art. 44 din Constituţia României.

A apreciat că hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte pct. 6 al ordinii de zi în sensul că garantarea creditului contract de SC P. SRL este contrară legii şi intereselor A.V.A.S. în calitatea sa de acţionar în numele statului.

Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantă prin sentinţa comercială nr. 44/CC din 27 noiembrie 2009, instanţa reţinând că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 242, art. 134 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, întrucât acestea reglementează situaţia fuziunilor şi a divizărilor şi că retragerea acţionarilor dintr-o societate comercială este reglementată de Legea nr. 297/2004, în această materie C.N.V.M. emiţând Regulamentul nr. 1/2006 şi Dispunerea de Măsuri din 15 iunie 2006 conform cărora retragerea de la trazacţionare ca urmare a Hotărârii A.G.E.A. se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile: în ultimele 12 luni anterioare datei publicării convocatorului A.G.E.A. să se fi înregistrat un număr de cel mult 50 tranzacţii cu acţiuni ale respectivului emitent, numărul de acţiuni tranzacţionate să reprezinte cel mult 1% din totalul acţiunilor reprezentând capitalul social al emitentului, acordarea de către acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârea A.G.E.A. a dreptului de a se retrage din societate şi de a obţine contravaloarea acţiunilor. A mai reţinut instanţa că prin adresa din 18 august 2009 C.N.V.M. Bucureşti a confirmat că pârâta SC A. SA Galaţi a înregistrat în perioada martie 2008 - aprilie 2009 un număr de o tranzacţie cu un volum de acţiuni în număr de 40 lei şi că raportul curent referitor la Hotărârea C.A. de convocare a A.G.E.A. pentru data de 29 aprilie 2009 având ca ordine de zi retragerea de tranzacţionare, precum şi raportul curent referitor la Hotărârea A.G.E.A. din 29 aprilie 2009 au fost înregistrate la C.N.V.M., iar această retragere s-a realizat cu respectarea prevederilor Dispunerii de măsuri nr. 2/2006, împrejurare faţă de care acţiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 35 din 11 mai 2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a constatat că prima instanţă a interpretat corect conţinutul adresei din 18 august 2009 emisă de C.N.V.M. că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 242, 134 şi art. 1031 din Legea nr. 31/1990 şi la fel de corect a constatat prima instanţă şi faptul că în temeiul art. 208 din Legea nr. 297/2004, C.N.V.M. a emis reglementări privind retragerea acţionarilor dintr-o societate comercială şi că în respectarea acestei legi, C.N.V.M. a reglementat procedura retragerii acţionarilor prin Regulamentul nr. 1/2006 şi Dispunerea de măsuri din 15 iunie 2006 şi cum procedura de retragere de la tranzacţionare a avut loc cu respectarea Legii nr. 297/2004 precum şi a Deciziei 304 din 3 martie 2010 emisă de C.N.V.M. nu se poate vorbi de încălcarea dreptului de proprietate al acţionarilor şi nici de nerespectarea textului art. 113 din Legea nr. 31/1990.

La data de 23 iunie 2010 reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a formulat recurs împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

A criticat hotărârea atacată ca fiind dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiile art. 1031 şi 134 din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, a art. 206-207 şi art. 242 din Legea nr. 297/2004, precum şi art. 44 din Constituţie, susţinând că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au înlăturat nejustificat apărările sale referitoare la faptul că prin Hotărârea din 29 aprilie 2009 a A.G.E.A. a SC A. SA Galaţi au fost încălcate dispoziţiile menţionate mai sus, efectul Hotărârii A.G.E.A. de retragere de la tranzacţionare a emitentului este de fapt retragerea acţionarilor minoritari din respectiva societate. A reiterat în recursul său faptul că în Legea nr. 297/2004 nu există nicio prevedere care să permită retragerea de la tranzacţionare pe baza Hotărârii A.G.E.A. societăţii emitente a valorilor mobiliare, singura posibilitate expresă în acest sens fiind prevăzută în art. 234 pct. d când C.N.V.M. constată că nu se mai poate menţine o piaţă ordonată, delistarea putând interveni în mod implicit în cazul încheierii procedurii de retragere din societate a acţionarilor, conform art. 206 din aceeaşi Lege şi că în speţă nu sunt îndeplinite aceste condiţii. A mai susţinut că dacă reprezentantul legal al A.V.A.S. ar fi votat retragerea din societate, ar fi încălcat principiul transparenţei, iar preţul obţinut nu ar rezulta dintr-un raport de piaţă cerere - ofertă şi că a fost încălcat dreptul de proprietate al acţionarilor minoritari prin limitarea atributului dispoziţiei, fiind prejudiciate interesele A.V.A.S. în calitatea sa de acţionar al statului. Nelegalitatea deciziei a atacat-o şi faţă de împrejurarea că SC A. SA Galaţi a garantat cu terenul situat în Galaţi, creditul contractat de SC P. SRL în valoare de 3.850.000 euro, aşa cum ilegal s-a hotărât prin Hotărârea A.G.E.A. din 29 aprilie 2009.

Recursul este nefondat.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recursul urmând a fi analizat în contextul încălcării dispoziţiilor art. 1031 şi 134 din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, art. 206-207 şi art. 242 din Legea nr. 297/2004, precum şi art. 44 din Constituţie, aşa cum a precizat recurenta în motivele de recurs.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a art. 134 şi 1031 din Legea nr. 31/1990 se constată că în mod corect atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că aceste texte de lege nu au legătură cu procedura prevăzută de legislaţia specială a pieţei de capital, respectiv Legea nr. 297/2004 precum şi reglementările emise conform art. 208 din această Lege.

Art. 242 din Legea nr. 297/2004 prevede că acţionarii unei societăţii admisă la tranzacţionare, care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la fuziuni sau divizări, care implică alocarea de acţiuni ce nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la aceasta contravaloarea acţiunilor, potrivit art. 133 din Legea nr. 31/1990.

Analizând această dispoziţie legală se constată că se referă la hotărârile adunării generale luate cu privire la fuziuni sau divizări, care nu fac obiectul acţiunii de faţă, neavând legătură cu prezenta cauză. De remarcat este şi faptul că recurenta nu a precizat în recursul său care a fost greşeala instanţei de apel în interpretarea acestui text de lege.

Art. 206 şi art. 207 din Legea nr. 297/2004 reglementează condiţiile în care ofertantul şi respectiv acţionarul minoritar pot să solicite acţionarilor şi respectiv ofertantului să vândă respectivele acţiuni şi respectiv să cumpere acţiunile la un preţ echitabil, urmare derulării unei oferte publice de cumpărare adresate tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora.

Deşi recurenta a invocat aplicarea greşită a acestor articole din Legea nr. 297/2004, aceasta nu a explicat în ce constă greşita aplicare, mulţumindu-se doar să afirme că nu există nicio prevedere care să permită tranzacţionarea pe baza hotărârii A.G.E.A. a societăţilor emitente de valori mobiliare cu excepţia art. 234 pct. d, delistarea putând interveni în mod implicit în cazul încheierii procedurii de retragere din societate a acţionarilor reglementată de art. 206 din Legea nr. 297/2004 şi susţinând că efectul hotărârii A.G.E.A. de retragere de la tranzacţionare a emitentului este de fapt retragerea acţionarilor minoritari care este reglementată în art. 206 şi 207 din Legea nr. 297/2004.

În acest context Curtea constată că motivul astfel invocat nu are suport legal faţă de împrejurarea că numai C.N.V.M. poate decide delistarea unei societăţi admisă la cota unei pieţe reglementate aşa cum prevede art. 234 lit. d) din Legea nr. 297/2004 şi Regulamentul nr. 1/2006, C.N.V.M. fiind autoritatea competentă care aplică prevederile din Legea nr. 297/2004 precum şi din Regulament, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel şi cum corect a analizat şi interpretat adresa din 18 august 2009 emisă de C.N.V.M. Bucureşti şi Decizia nr. 304 din 3 martie 2010 emisă de C.N.V.M.

Prin adresa mai sus menţionată C.N.V.M. a atestat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Dispunerea de măsuri din 15 iunie 2006 a C.N.V.M. privind retragerea de la tranzacţionare ca urmare a hotărârii A.G.E.A., precizând că au fost înregistrate atât raportul curent referitor la Hotărârea C.A. Convocare a A.G.E.A. din data de 29 aprilie 2009 având pe ordinea de zi retragerea de tranzacţionare, cât şi raportul curent referitor la Hotărârea A.G.E.A. din 29 aprilie 2009 privind retragerea de tranzacţionare, iar prin Decizia nr. 304 din 3 martie 2010 C.N.V.M. a dispus retragerea de la tranzacţionarea pe piaţa R.A.S.D.A.Q. a acţiunilor emise de SC A. SA Galaţi începând cu data de 5 martie 2010, astfel că această retragere s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, fără a fi încălcat principiul transparenţei la care a făcut referire recurenta.

De reţinut este faptul că prin motivele de recurs invocate recurenta a arătat că a fost prejudiciată prin această procedură de tranzacţionare şi că preţul obţinut nu rezultă din raportul piaţă cerere oferă, neprecizând în ce constă acest prejudiciu şi care ar fi preţul corect, ignorând faptul că prin ordinea de zi a fost pus în discuţie raportul întocmit de expertul evaluator cu privire la preţul acţiunilor aşa cum prevăd dispoziţiile legale în vigoare, astfel că nici aceste motive nu pot fi primite.

Curtea constată că instanţa de apel a reţinut corect că legislaţia în vigoare nu limitează numărul de acţiuni ce pot fi cumpărate de la acţionarii solicitanţi, că sursele din care societatea va efectua plata contravalorii acţiunilor deţinute de persoanele care se retrag din societate sunt prevăzute de lege, neexistând o prevedere expresă în sensul că la emiterea Hotărârii A.G.E.A. să fie indicate aceste surse şi că redistribuirea acţiunilor răscumpărate se face în condiţiile legii în termen de 12 luni de la dobândire, criticile formulate de recurentă în acest sens nefiind fondate.

Cu privire la critica legată de nelegala adoptare a hotărârii SC A. SA Galaţi în sensul garantării cu terenul situat în Galaţi, a creditului contractat de SC P. SRL la B.U. Ţiriac Galaţi în valoare de 3.850.000 euro, Curtea constată că recurenta nu a invocat niciun act normativ încălcat şi nu a precizat în ce constă nelegalitatea acestei hotărâri, aceasta rămânând la nivelul unei afirmaţii fără susţinere legală, aşa încât şi această critică va fi respinsă.

Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia a fost încălcat art. 24 din Constituţia României privind încălcarea dreptului de proprietate privată asupra acţiunilor întrucât retragerea de la tranzacţionare a fost efectuată în condiţiile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 206 şi 207 din Legea nr. 297/2004, aşa cum s-a arătat mai sus.

Pentru considerentele menţionate mai sus Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă nu au suport legal şi conform art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 35 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4135/2010. Comercial