ICCJ. Decizia nr. 421/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 421/2010

Dosar nr. 847/2/2009

Şedinţa publică de la 4 februarie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 15194 din 17 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins cererea introdusă de reclamanta SC U.M.C. SA împotriva pârâtei SC M.E.I.I.T. SRL ca prematur formulată.

În motivarea sentinţei instanţei de fond, Tribunalul Bucureşti a reţinut că în cauză reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii prealabile aşa cum este cerută de dispoziţiile imperative ale art. 7201 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 15194 din 17 decembrie 2007 reclamanta SC U.M.C. SA a declarat apel.

Prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 194 din 11 aprilie 2008 s-a admis apelul declarat de SC U.M.C. SA în contradictoriu cu intimata SC M.E.I.I.T. SRL, s-a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC M.E.I.I.T. SA şi s-a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC M.E.I.I.T. SRL.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de reclamantă.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 3678 din 4 decembrie 2008 s-a admis recursul declarat de reclamanta SC U.M.C. SA, s-a casat Decizia nr. 194 din 11 aprilie 2008 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia nulităţii apelului şi a cererii de chemare în judecată ca nefondată şi prin Decizia comercială nr. 295 din 19 iunie 2009 a admis apelul declarat de reclamanta SC U.M.C. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 15194 din 17 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta SC U.M.C. SA a declarat recurs.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997, recursul trebuia timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.

Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat, s-a pus în vedere recurentei, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, să plătească sumele datorate până la primul termen de judecată (fila 20 din dosarul instanţei de recurs).

Alin. (3) al art. 20 din legea menţionată, sancţionează cu anularea cererii neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor, până la primul termen stabilit de instanţă.

Cum recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor Curţii recursul său va fi anulat ca netimbrat, cu obligarea recurentei în baza prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei în favoarea intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC U.M.C. SA Cugir împotriva Deciziei comerciale nr. 295 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.

Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M.E.I.I.T. SRL Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 421/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs