ICCJ. Decizia nr. 435/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 435/2010
Dosar nr. 31169/3/2005
Şedinţa publică de la 5 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.B. prin P.G., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei SC D.A. SRL la plata sumelor de 3.154.850 lei (31.548.508.842 rol) cotă de aport şi 1.866.082 (18.660.822.271) lei penalităţi, sume calculate pentru perioada 1 iulie 1998 – 31 mai 2005.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7138 din 10 iunie 2008, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.680.878,4 lei cu titlu de cotă aport pentru perioada august 2002 – mai 2005 şi 1.162.199,11 lei cu titlu de dobândă legală aferentă, calculată până la data de 31 mai 2005.
S-au respins, ca prescrise, pretenţiile reclamantului M.B. prin P. pentru sumele de bani solicitate cu titlu de cotă de aport pentru perioada iulie 1998 – iulie 2002, precum şi penalităţile aferente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de asociere nr. 6685 din 11 august 1993, având ca obiect modernizarea, dotarea şi exploatarea în comun a spaţiilor comerciale, a domeniului public (zonele de acces şi pietonale) şi a instalaţiilor tehnice ape Pasajului Universităţii.
Potrivit expertizei efectuate s-a reţinut că pârâta SC D.A. SRL în raport de plăţile efectuate în cauză şi de valoarea cotei de participare cu aplicarea clauzei de index, are de plătit pentru perioada august 2002 – mai 2005 suma de 2.100.034,39 lei, iar pentru perioada iulie 1998 – iulie 1998 – iulie 2002, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.
Apelurile declarate, atât de reclamant cât şi de pârâtă, împotriva sentinţei instanţei de fond, au fost respinse ca nefondate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 51 din 2 februarie 2009, reţinând, în esenţă, că termenul de prescripţie este de 3 ani (prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958), termen care începe să curgă, conform art. 7, de la data când s-a născut dreptul la acţiune, respectiv 5 zile de la încheierea lunii, pentru fiecare cotă lunară în parte conform art. 5 alin. (1) pct. 1 din contractul de asociere în participaţiune.
De asemenea, s-a reţinut, că motivul de apel privind autoritatea de lucru judecat nu a putut fi reţinut întrucât neexistând identitate de obiect între acţiunea în care s-a pronunţat sentinţa nr. 7138 din 10 iunie 2008 şi acţiunea în care s-a pronunţat decizia nr. 1098 din 28 iunie 2001, nu poate opera instituţia autorităţii de lucru judecat.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs atât reclamantul M.B. prin P. cât şi pârâta SC D.A. SRL Bucureşti, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Prin recursul formulat reclamantul, a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea criticilor aduse deciziei, recurentul a susţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, întrucât este vorba de un contract cu executare succesivă, iar pentru perioada iulie 1998 – iulie 2002 prin efectuarea plăţilor pârâta a recunoscut, în mod tacit, obligaţia sa contractuală cu privire la debitele solicitate.
Totodată, susţine recurentul, în cauză nu operează prescripţia, întrucât pârâta, prin fiecare plată efectuată, în contul debitelor, a recunoscut obligaţiile contractuale şi, având în vedere că aceste sume sunt creanţe bugetare, sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 61/2002 şi a art. 91 alin. (1) şi art. 131 C. proc. civ.
Pârâta SC D.A. SRL prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi a respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a reţinut lipsa de identitate dintre obiectul prezentei cereri şi al cererii soluţionate invocabil prin decizia nr. 1098/2001, şi consideră că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ.
I. Recursul reclamantului M.B. este nefondat. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere potrivit art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ., atunci când natura actului juridic dedus judecăţii a fost schimbată prin interpretare şi când dispoziţiile legale au fost greşit interpretate.
Critica recurentului-reclamant conform căreia în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, ci dispoziţiile codului de procedură fiscală, astfel că termenul de prescripţie este de 5 ani şi nu de 3 ani, este nefondată.
Prin decizia criticată, dispoziţiile art. 3 şi 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 au fost interpretate corect potrivit cu exigenţele acestor texte reţinute prin soluţia pronunţată. De asemenea, s-a ţinut seama şi de faptul că printr-o astfel de excepţie de fond este afectat însuşi exerciţiul dreptului la acţiune. Din acest punct de vedere se observă că momentul de la care începe să curgă dreptul la acţiune s-a analizat conform regulii generale instituită de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 potrivit căreia prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
De altfel, instanţa de apel a analizat corect actul dedus judecăţii, în speţă fiind vorba de un contract de natură comercială, contractul de asociere nr. 6685 din 11 august 1993, constatând că se aplică termenul general de prescripţie, de 3 ani, care începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv 5 zile de la încheierea lunii pentru fiecare cotă lunară în parte, astfel cum a fost prevăzut în art. 5 alin. (1) pct. 1 din contractul de asociere în participaţiune.
II - Recursul declarat de pârâta D.A. SRL Bucureşti.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normative, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentului, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 15.808,64 lei şi 5 lei timbru judiciar, fiind citat cu această menţiune.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 5 februarie 2010, când procedura a fost legal îndeplinit, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului M.B. va fi respins, ca nefundat, şi recursul pârâtei SC D.A. SRL Bucureşti va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B. prin P. împotriva deciziei nr. 51 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta SC D.A. SRL BUCUREŞTI împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4347/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4353/2010. Comercial → |
|---|
