ICCJ. Decizia nr. 4355/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4355/2010
Dosar nr. 16544/3/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 13961 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, a anulat, ca insuficient, timbrată cererea reclamantei, întrucât aceasta a achitat doar suma de 39 lei cu titlu de taxa de timbru si 0,3 lei timbru judiciar din totalul cuantumului care fusese fixat de către instanţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC R.R. T. SRL, motivul invocat fiind acela că prima instanţă a anulat ca insuficient timbrat cererea de chemare în judecată, fără a înainta cererea de reexaminare a taxei de timbru completului competent să o soluţioneze, încălcând astfel prevederile art. 18 alin. (3) din Legea taxelor de timbru.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 255 din 21 aprilie 2010, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei SC R.R.T. SRL, reţinând că, încheierea prin care s-a stabilit cuantumul taxei de timbru i-a fost comunicată în data de 13 octombrie 2009, potrivit dovezii aflate la dosar fond, astfel că, termenul de 3 zile în care se putea formula cererea de reexaminare a fost depăşit, iar instanţa de fond în mod corect a respins cererea de reexaminare ca tardiv formulată şi a tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.R. T. SRL BUCUREŞTI, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia netimbrării recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.
Recurenta-reclamantă a fost legal citată pentru termenul din 14 decembrie 2010 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată 14 decembrie 2010, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală, personală sau ca obiect, de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului reclamantei SC R.R.T. SRL BUCUREŞTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC R.R.T. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 255 din 21 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4354/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4357/2010. Comercial → |
---|