ICCJ. Decizia nr. 4357/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4357/2010
Dosar nr. 5845/1/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13877 din 15 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul D.E.C. în contradictoriu cu pârâta E. GMBH Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin acţiune, reclamantul D.E.C. a solicitat să se constate nerespectarea de către pârâtă a contractelor din 12 septembrie 2005, 20 decembrie 2005 şi 17 ianuarie 2006 în sensul neacordării reclamantului a unui post de conducere în SC E.R. SRL precum şi obligarea la plata sumei de 150.000 euro în echivalent în lei la data plăţii reprezentând echivalentul minimului remuneraţiei plătite de E. GMBH pentru o poziţie de manager al reprezentanţei sale din România pentru o perioada de 2 ani, cu daune interese şi cheltuieli de judecată.
Analizând actele depuse şi probatoriile admise de instanţă în dovedirea pretenţiilor reclamantului, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, deoarece societatea pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin cele trei contracte, dar nu s-a obligat să ofere posturi în cadrul sucursalei SC E.R. SRL nici angajaţilor SC I.M. şi nici reclamantului o funcţie de conducere în cadrul E.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul D.E.C., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comerciale nr. 197 din 16 aprilie 2010, a respins, ca nefundat, recursul reclamantului D.E.C., reţinând că, toate cele trei contracte au fost semnate de către reclamant, astfel că nu se poate contesta faptul că nu a cunoscut condiţiile în care a acceptat semnarea acestora, iar faptul că acestea au fost întocmite în limba engleză se constată că recurentul este un bun cunoscător al acestei limbi şi ca atare nu poate susţine că nu a cunoscut că în contractele în discuţie se prevede în mod corect ceea ce a exprimat pârâta şi anume: „it is intendend to offer Mr. C.” în traducere: „se intenţionează să se ofere d-lui C.”, deci doar intenţia pârâtei de a-i oferi un post de manager.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apel reclamantul D.E.C., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.
Critica adusă deciziei atacate, se referă la faptul că instanţa de apel a refuzat să facă aplicarea, la cazul dedus judecăţii, a următoarelor reguli de drept în materia ofertei şi anume: în speţă, ne aflăm în prezenţa unei oferte ferme, neechivoce, precise si complete; oferta a fost făcută fără termen si este deja ajunsă la destinatar, nu a fost niciodată revocată şi nici refuzată: oferta a fost adresată strict personal reclamantului, situaţie în care numai acesta o putea accepta sau refuza, fiind vorba despre un drept subiectiv, recunoscut în exclusivitate acestuia.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Recursul, potrivit Titlului V, Capitolul 1 C. proc. civ., este cale de atac extraordinară, nedevolutivă care se exercita numai cu respectarea cerinţelor stabilite de lege.
În acest sens, art. 302 C. proc. civ., a prevăzut menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină cererea de recurs.
Printre aceste menţiuni, la lit. c), s-a stipulat obligaţia de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora aceasta trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Examinând recursul reclamantului D.E.C., Înalta Curte constată că acesta nu îndeplineşte cerinţele legale, prevăzute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., întrucât relatarea faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304 C. proc. civ., stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condiţiilor de exerciţiu a acestei căi de atac.
Din cuprinsul cererii de recurs formulată de aceasta, recurentul a invocat nelelgalitatea deciziei atacate în raport de prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., însă argumentele folosite în susţinerea motivelor de recurs nu se pot încadra în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ci vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
În atare situaţie, Înalta Curte va da eficienta prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul C.E.D. împotriva deciziei comerciale nr. 197 din 16 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4355/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 436/2010. Comercial → |
|---|
