ICCJ. Decizia nr. 570/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.570/2010
Dosar nr. 5064/3/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.M. a chemat în judecată SC B.C.R.A.V. SA şi a solicitat Tribunalului Bucureşti să pronunţe o hotărâre prin care să anuleze hotărârile A.G.E.A. societăţii pârâte, nr. 1, 2 şi 3 din data de 22 octombrie 2007 prin care s-au adus modificări actului constitutiv ca urmare a introducerii articolului 51. Reclamantul şi-a argumentat acţiunea arătând că prin modalitatea de transmitere a acţiunilor adoptată în A.G.E.A. nr. 3, la a cărei anulare şi-a restrâns pretenţiile, se îngrădeşte dreptul de proprietate asupra acţiunilor.
Prin noile modificări privind transmiterea acţiunilor, a mai susţinut reclamantul, singurul acţionar care are drepturi este SC B.C.R.A.V. SA, restul acţionarilor având doar obligaţii, iar acest dezechilibru creat trebuie sancţionat. În drept, s-au invocat prevederile art. 94 şi art. 136 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora acţiunile acordă posesorilor drepturi egale pe care trebuie să le exercite cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari.
Soluţionând litigiul, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 6941 la data de 5 iunie 2008 prin care a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capetelor de cerere având ca obiect anularea hotărârilor A.G.E.A. SC B.C.R.A.V. SA nr. 1 şi 2 din 22 octombrie 2007, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă iar pe fond a respins acţiunea în anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 3/2007 formulată de reclamantul D.M., obligându-l la plata cheltuielilor de judecată.
În rezolvarea fondului, tribunalul a reţinut că prin art. 51 introdus în actul adiţional al societăţii pârâte s-a instituit dreptul de preferinţă al acţionarului majoritar B.C.R., la cumpărarea acţiunilor oferite de ceilalţi acţionari şi că prin instituirea acestui drept nu se încalcă prevederile art. 94 şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit instanţei, acţiunile trebuie să fie de valoare egală şi să acorde posesorilor drepturi egale. Acest principiu instituit de art. 94 din Legea societăţilor comerciale nu presupune o egalitate perfectă în drepturi a acţionarilor. Mai reţine instanţa că instituirea dreptului de preferinţă nu împiedică vânzarea acţiunilor de către acţionarii minoritari, care pot dispune liber de acţiunile pe care le deţin. Art. 51 introdus în actul constitutiv dă posibilitatea acţionarului majoritar să cumpere el însuşi acţiunile oferite spre vânzare, fără a interzice totuşi acţionarului minoritar să vândă, astfel că, dreptul de dispoziţie al acţionarilor minoritari în opinia instanţei nu a fost încălcat. În sprijinul acestei concluzii, tribunalul a făcut trimitere şi la prevederile art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990 apreciind că Legea societăţilor comerciale permite ca prin actul constitutiv să se instituie orice restricţie cu privire la transferul acţiunilor printre aceste restricţii fiind şi dreptul de preemţiune.
Acesta a constituit şi argumentul tribunalului pentru respingerea susţinerii potrivit căreia acţionarul majoritar şi-ar fi exercitat cu rea-credinţă drepturile în raport cu acţionarii minoritari.
Sentinţa nr. 694 din 5 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost apelată de acţionarul D.M.
Criticile aduse sentinţei fondului au vizat atât netemeinicia cât şi nelegalitatea soluţiei pronunţată de tribunal, apelantul structurându-şi susţinerile pe trei aspecte:
- interpretarea greşită a art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2, art. 94, art. 1361 din Legea societăţilor comerciale;
- încălcarea şi limitarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor prin introducerea art. 51 în noul act constitutiv al societăţii;
- cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată;
În esenţă reclamantul apelant a criticat soluţia primei instanţe pe considerentul că dispoziţiile art. 94 din Legea societăţilor comerciale prin care se statuează că acţiunile trebuie să fie egale ca valoare şi să acorde posesorilor drepturi egale au fost interpretate greşit întrucât nu au fost coroborate cu art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2 din aceeaşi lege. Restricţiile la care se referă acest ultim articol, în speţă instituirea dreptului de preemţiune, în opinia apelantului, trebuie să se facă în mod egal pentru toţi acţionarii care au acţiuni de valoare egală aşa cum dispune art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, or, aceste dispoziţii nu au fost respectate prin art. 51 introdus în actul constitutiv.
A apreciat apelantul că prin art. 51 din noul act constitutiv i se încalcă dreptul de proprietate întrucât nu poate dispune liber de acţiunile pe care le deţine. Apelantul a criticat în continuare procedura instituită pentru vânzarea acţiunilor în condiţiile în care notificarea ofertei constituie o ofertă irevocabilă a acţionarului ofertant, iar mandatarea directorului societăţii intimate pentru transferul acţiunilor este fără drept de revocare. Toate aceste limitări în opinia autorului apelului încalcă dispoziţiile legale şi dreptul de dispoziţie asupra acţiunilor .
În fine, cheltuielile de judecată acordate în primă instanţă intimatei, potrivit apelantului, sunt exagerate în raport cu munca prestată şi cu valoarea pricinii.
Decizia nr. 54 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, la data de 2 februarie 2009.
Analiza sentinţei apelate prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor intimatei a dus la admiterea apelului declarat de reclamantul D.M., la schimbarea în parte a sentinţei, la anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 22 octombrie 2007 a SC B.C.R.A.V.SA şi la menţinerea celorlalte dispoziţii.
Cu referire la prima critică, ce privea încălcarea dispoziţiilor legale, Curtea de Apel a reţinut că, în adevăr, s-au încălcat art. 94, 1361 şi art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 întrucât prin hotărârea A.G.E.A. nr. 3, deşi legea permite instituirea unei restricţii convenţionale, dreptul de preemţiune a fost reglementat într-un mod excesiv şi abuziv pentru că funcţionează numai în favoarea acţionarului majoritar.
Prin art. 51 din noul act constitutiv, instanţa de apel a apreciat că s-au încălcat şi două dintre principiile care guvernează drepturile acţionarilor şi anume, principiul preeminenţei interesului social şi principiul majorităţii. În continuare, după consideraţiile privind interesul social şi componenţa acestui interes, Curtea de Apel a observat că prin hotărârea A.G.E.A. s-a comis un abuz de drept întrucât acţionarul majoritar, prin vot, a stabilit condiţii excesive în sarcina doar a acţionarului minoritar care ar dori să vândă, acesta fiindobligat să respecte dreptul de preemţiune şi împuternicirea irevocabilă stabilită în favoarea directorului societăţii pentru finalizarea vânzării.
Curtea de Apel a făcut trimitere şi la prevederile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 care reglementează la nivel de principiu exercitarea cu bună-credinţă a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, apreciind că acest principiu trebuie să-l ocrotească şi pe acţionarul minoritar deexerciţiul abuziv al drepturilor acţionarului majoritar. În final, Curtea a înlăturat susţinerile intimatei privind restricţiile care pot fi aduse dreptului de proprietate asupra acţiunilor apreciind că, în adevăr, acest drept este recunoscut de lege, numai că în speţă era vorba de modul cum acţionarul majoritar şi-a impus voinţa asupra modalităţii concrete de exercitare a acestui drept.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 54 pronunţată la data de 2 februarie 2009 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a declarat recurs pârâta SC B.C.R.A.V. SA întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După expunerea sintetică a situaţiei de fapt şi a considerentelor din sentinţa fondului, recurenta SC B.C.R.A.V. SA a criticat Decizia Curţii de Apel sub cuvânt că aceasta se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale aplicabile în materia societăţilor comerciale.
-Afirmă recurenta, că a fost respectat principiul egalităţii în drepturi a acţionarilor precum şi principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor de către acţionari. Potrivit opiniei sale, principiul egalităţii în drepturi nu priveşte drepturile convenţionale, ci doar acele drepturi care izvorăsc în mod direct din lege. A dezvoltat în continuare argumente în sprijinul acestei susţineri referindu-se la prevederile art. 94 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale Din această perspectivă, autoarea recursului a susţinut că prin instituirea dreptului de preferinţă nu se încalcă dreptul de proprietate şi prerogativa dispoziţiei asupra acţiunilor. Citând doctrina şi jurisprudenţa, recurenta a ajuns la concluzia că fondul dreptului de proprietate nu este atins prin aplicarea principiului majorităţii ci doar exerciţiul acestuia. Procedura de vânzare, în accepţiunea sa, oferă posibilitatea acţionarului majoritar de a cumpăra el însuşi acţiunile oferite spre vânzare, fără a interzice acţionarului minoritar să vândă.
- Printr-o altă critică s-a susţinut că Legea societăţilor comerciale permite în mod expres instituirea unor limitări privind transferul acţiunilor şi cum dreptul de preferinţă poate fi calificat ca fiind o astfel de limitare, permisă în mod expres de art. 8 alin. (1) lit. f) din Legea societăţilor comerciale, introducerea în actul constitutiv a clauzelor referitoare la dreptul de preemţiune nu este contrară legii.
- Recurenta a apreciat că principiul majorităţii determină minoritatea să se supună majorităţii pentru că voinţele acţionarilor nu pot fi în mod obiectiv asemănătoare. În ce priveşte principiul majorităţii recurenta admite că acesta este limitat de apariţia abuzului de drept în situaţia în care se încalcă interesul comun social însă apreciază că eventualul abuz de drept trebuie raportat la drepturile legale ale acţionarilor şi nu la drepturile derivate din convenţie.
- Prin ultimele argumente aduse în susţinerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a arătat că nu a fost dovedită în cauză reaua-credinţă a acţionarului majoritar şi nici vătămarea efectivă, suferită de intimat, ca acţionar minoritar .
Pentru toate argumentele expuse, autoarea a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel în sensul respingerii apelului promovat de intimatul reclamant, D.M.
Prin întâmpinare, intimatul a combătut susţinerile recurentei apreciind că nu a fost criticată aplicarea legii, ci întregul recurs s-a structurat pe aspecte de netemeinicie.
Cu referire la dispoziţiile art. 94, 8 alin. (1) lit. f) pct. 2 din Legea societăţilor comerciale, considerată că în mod greşit s-a susţinut prin recurs faptul că principiul egalităţii în drepturi a acţionarilor nu priveşte şi drepturile convenţionale sau că principiul majorităţii presupune identificarea interesului social cu interesul acţionarului majoritar. O hotărâre a A.G.E.A. trebuie să protejeze, potrivit intimatului, şi interesele acţionarilor minoritari care nu pot fi incluşi în categoria terţilor, aşa cum s-a procedat prin Hotărârea nr. 3 din 2007.
În consecinţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) teza II C. proc. civ. priveşte aplicarea greşită a legii. Abordarea analizei acestei critici va avea în vedere dispoziţiile art. 94, art. 1361 şi art. 8 lit. f) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 în următoarea ordine:
I- 1.Prima critică a fost argumentată pe aplicabilitatea art. 94 din Legea nr. 31/1990.
„Acţiunile trebuie să fie de o egală valoare, ele acordă posesorilor drepturi egale".
Interpretând aceste dispoziţii, recurenta a ajuns la concluzia că Legea nr. 31/1990 nu instituie o egalitate perfectă în drepturi între acţionarii unei societăţi, ci, dimpotrivă sunt avute în vedere numai drepturile izvorâte din lege nu şi cele convenţionale, stabilite între acţionari sau prin actul constitutiv.
Argumentele recurentei au în vedere numai un aspect care se desprinde din dispoziţiile art. 94 din Legea societăţilor comerciale şi anume cel al egalităţii în drepturi ca principiu care îşi are izvorul în deţinerea acţiunilor. În realitate, art. 94 instituie o regulă mult mai profundă a dreptului societar care constă în egalitatea de tratament a tuturor acţionarilor unei societăţi comerciale. În alte cuvinte, acţionarilor trebuie să li se ofere aceleaşi prerogative în exercitarea drepturilor lor, sens mult mai larg decât privirea teoretică asupra dispoziţiilor art. 94 pe care a evocat-o în punctul său de vedere recurenta.
2. Principiul egalităţii în drepturi, potrivit recurentei priveşte numai drepturi izvorâte din lege nu şi drepturi izvorâte din convenţie.
S-a arătat mai sus, că orice măsură care se adoptă în A.G.E.A. trebuie să coincidă interesului comun al acţionarilor indiferent dacă sunt majoritari sau minoritari şi indiferent dacă măsura luată izvorăşte din lege sau din convenţie.
Nu este lipsită de relevanţă observaţia potrivit căreia principiul de guvernare majoritară chiar şi atunci când legea permite anumite limitări în exercitarea unor drepturi trebuie să folosească interesului tuturor acţionarilor şi în niciun caz să fie folosit în scopul de a-l favoriza pe acţionarul majoritar. În sensul aceluiaşi raţionament trebuie observat că puterea pe care contractul de societate şi organizarea legală a societăţii o acordă unora dintre acţionari nu trebuie să fie deturnată pe principiul că,,minoritatea se supune majorităţii" sau altfel spus cu unicul scop de a favoriza majoritarii în detrimentul minoritarilor, ştiut fiind că o hotărâre este adoptată pentru că este conformă atât interesului social cât şi intereselor acţionarilor.
II.1. Instituirea dreptului de preferinţă şi corelaţia acestuia cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2.
În adevăr, art. 8 lit. f) pct. 2 din Legea societăţilor comerciale instituie posibilitatea unor restricţii cu privire la transferul acţiunilor şi stabileşte totodată obligativitatea ca, în actul constitutiv al societăţii, să fie menţionate şi aceste restricţii.
Cu privire la aceste critici recurenta a acreditat ideea că legalitatea unei astfel de clauze pe care legea o permite nu poate fi pusă la îndoială. Este corectă afirmaţia autoarei recursului, în sensul că includerea în actul constitutiv a restricţiei este prevăzută de lege şi tot corectă este şi afirmaţia că legea prevede posibilitatea de a se restricţiona dreptul de transfer asupra acţiunilor.
Ceea ce este esenţial în legătură cu acest drept, conferit de lege, este însă modul în care se instituie dreptul (de preemţiune) în cazul în care se apelează la o astfel de restricţie.
Revenind la speţă.
Prin art. 51 intitulat,,Transmiterea acţiunilor" s-a prevăzut:,,Orice alt asociat în afară de SC B.C.R.A.V. SA (ofertantul) care intenţionează să înstrăineze acţiunile deţinute în societate (,,acţiunile oferite") către terţ este obligat să acorde SC B.C.R.A.V. SA un drept de preemţiune la achiziţionarea acţiunilor oferite. Pentru evitarea oricărui dubiu, termenul,,terţ" include pe lângă persoanele care nu deţin vreo acţiune în societate şi pe ceilalţi acţionari ai societăţii în afară de ofertant şi SC B.C.R.A.V. SA.".
Din dispoziţiile de mai sus, se observă fără îndoială, faptul că prin articolul 51, adoptat prin A.G.E.A. nr. 3/2007, i-a fost acordat exclusiv acţionarului majoritar al societăţii, dreptul de preemţiune. Întrucât acest drept decurge din calitatea de acţionar şi o astfel de clauză poate reprezenta un mijloc util pentru acţionari de a-şi mări participaţia în societate, în contextul arătat, exercitarea drepturilor de către acţionarul majoritar nu respectă drepturile legitime ale celorlalţi acţionari întrucât preemţiunea a fost instituită într-un singur sens, din moment ce s-a menţionat expres că această obligaţie este în sarcina oricărui asociat,,în afară de bancă".
Este relevant în raport de argumentele de mai sus, faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. f) pct. 2 sunt în strânsă corelaţie cu art. 94 din Legea societăţilor comerciale şi cu principiul general care se desprinde din conţinutul său, analizat mai sus.
2. Nu în ultimul rând se impune a fi observat faptul că modificarea statutară care restrânge libertatea de a cesiona acţiunile prin menţionarea unui drept de preemţiune este doar atributul adunării generale de a modifica actul constitutiv. Dar, conţinutul modificării actului constitutiv vizează exerciţiul dreptului asupra acţiunilor şi nu este lipsit de relevanţă să se observe că prin forţa principiului majoritar, exprimată în A.G.A. au fost rezervate avantaje acţionarilor majoritari în detrimentul acţionarilor minoritari.
Altfel spus, prevederea din art. 8 lit. f) pct. 2 în sensul obligativităţii ca în actul constitutiv să se introducă,,orice restricţii" în legătură cu transferul acţiunilor nu are şi semnificaţia,,în orice condiţii".
Prin urmare, nu legalitatea unei astfel de clauze restrictive este pusă la îndoială cum susţine recurenta, ci exerciţiul acestui drept.
Din acest punct de vedere se vor înlătura şi susţinerile recurentei prin care invocă legalitatea modificării actului constitutiv prin faptul că diferite,,organe abilitate" au verificat aceste modificări.
III.- Cea de-a treia critică va fi examinată prin prisma aplicării art. 1361 din Legea nr. 31/1990, abordare în cadrul căreia va fi avut în vedere principiul majorităţii şi abuzul de majoritate asupra căruia s-a oprit instanţa de apel.
Se observă că în doctrină şi practică se admite ideea potrivit căreia abuzul de majoritate este o formă a abuzului de drept care există mai ales atunci când deciziile A.G.A. sunt luate cu intenţia de a-i prejudicia pe minoritari contrar interesului general.
Fără observarea acestor elemente esenţiale în exerciţiul dreptului de a institui o restricţie permisă de lege în legătură cu transmiterea acţiunilor, recurenta a exprimat opinia că principiul majorităţii determină minoritatea să se supună hotărârilor luate de persoana care deţine majoritatea capitalului social.
Este adevărat că în baza principiului majorităţii aşa cum susţine recurenta, s-a creat o prezumţie că voinţa majorităţii echivalează cu voinţa socială. Numai că voinţa socială nu este abstractă cum s-ar deduce din argumentele sale, ci, aceasta trebuie să coincidă cu interesul comun al acţionarilor care este dat de contractul de societate şi de organizarea societăţii.
2. - În aceeaşi ordine de idei trebuie observat că organizarea societăţii are în vedere egalitatea de statut juridic a acţionarilor aşa cum rezultă din art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 care se raportează la drepturile ataşate acţiunilor. Egalitatea de statut juridic nu se referă la o egalitatea perfectă în drepturi, independentă de participaţia la capital ci la egalitate de tratament în exerciţiul dreptului. Aşa se explică de ce principiul majorităţii creează doar o prezumţie în sensul că voinţa majorităţii echivalează cu voinţa socială. În concret, în cadrul voinţei sociale trebuie urmărit interesul social care la rândul său trebuie să coincidă cu interesul comun al acţionarilor.
În caz contrar, prin deturnarea funcţiilor şi principiului majorităţii se ajunge la abuzul de majoritate săvârşit în cadrul adunării generale a acţionarilor şi la prejudicierea intereselor legitime ale minoritarilor.
Prin urmare, se poate trage concluzia că interacţiunea dintre voinţa individuală şi cea a majorităţii nu conduce inevitabil la înfrângerea celei dintâi, astfel că forţa principiului majorităţii nu este absolută pentru a putea fi opusă în orice situaţie.
3. Recurenta a susţinut că nu a săvârşit un abuz de majoritate prin introducerea art. 51 în actul constitutiv întrucât un astfel de abuz se analizează prin raportare la drepturile legale ale acţionarilor, drepturi care derivă din acţiunile deţinute şi nu cu referire la drepturile derivate din convenţii prin care se instituie drepturi inexistente anterior în patrimoniul acţionarului.
Susţinerea nu va fi primită. Transmiterea acţiunilor şi restricţiile convenţionale pentru exerciţiul acestei transmiteri derivă din calitatea de acţionar şi orice măsură, indiferent că se instituie drepturi care ar putea să privească în viitor patrimoniul acţionarului, vizează interesul legitim al acţionarilor, care se traduce, în speţă, în recunoaşterea dreptului de preemţiune şi a procedurii instituită pentru valorificarea acestui drept în favoarea acţionarilor care doresc să-şi transmită acţiunile, respectând dispoziţiile mai sus analizate.
IV. - Revenind la critica de nelegalitate prin prisma săvârşirii abuzului de majoritate a cărui inexistenţă a fost invocată de recurentă:
Art. 1361 din Legea nr. 31/1990 reglementează în domeniul societar principiul exercitării cu bună-credinţă a dreptului de proprietate asupra acţiunilor. Din acest punct de vedere trebuie precizat mai întâi că restricţia instituită prin art. 51 în A.G.A. priveşte exerciţiul dreptului de proprietate. În al doilea rând trebuie observat dacă a existat elementul intenţional de a impune numai în sarcina acţionarului minoritar anumite obligaţii, acţionarul majoritar fiind favorizat prin măsura luată.
Sub ambele aspecte subliniate se constată că abuzul de majoritate a existat întrucât au fost reglementate obligaţii excesive, corelative dreptului de preemţiune, în sarcina exclusiv a acţionarului minoritar şi în folosul exclusiv al majoritarului – (în acest sens prin procedura instituită s-au acordat puteri directorului B.C.R. peste voinţa acţionarului minoritar), încălcându-se unul din atributele dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi anume dreptul de dispoziţie.
2. Opunând o astfel de clauză nu se poate reţine că acţionarul majoritar şi-a exercitat drepturile în A.G.A. cu bună-credinţă şi cu respectarea intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari. Chiar, dacă în legea nr. 31/1990 nu sunt prevăzute interdicţii în legătură cu poziţia acţionarului majoritar prin care folosirea poziţiei de majoritar să fie interzisă, (ca în cazul legii nr. 297/2004), dispoziţiile art. 1361 din Legea societăţilor comerciale sunt suficiente pentru a se aprecia dacă acţionarul majoritar, care guvernează societatea, acţionează în interes social şi cu bună-credinţă. În concret, această poziţie a acţionarului majoritar se raportează la avantajele obţinute în A.G.E.A. în detrimentul celorlalţi acţionari. În aceste condiţii, corect Curtea de Apel prin Decizia criticată a procedat la sancţionarea abuzului de drept prin anularea hotărârii A.G.E.A.
3. În privinţa exerciţiului drepturilor în A.G.A., recurenta a înţeles să demonstreze că nu a fost dovedită reaua-credinţă în exercitarea dreptului, motivat de faptul că nu există nicio dispoziţie legală care să-i limiteze sau să-i condiţioneze un astfel de drept.
Raţionamentul recurentei se bazează pe natura convenţională a dreptului de preferinţă la cumpărarea acţiunilor oferite spre vânzare, care, în opinia sa, îl exclude de la regula egalităţii. A justificat această excludere pe faptul că dreptul de preferinţă nu este conferit de calitatea de acţionar. Această susţinere va fi înlăturată. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor şi atributele acestui drept decurg din calitatea de acţionar astfel că toate măsurile care vizează acest drept sunt în legătură sau decurg din calitatea de acţionar. În cazul de faţă transmiterea acţiunilor a fost restricţionată prin instituirea dreptului de preemţiune, iar în exercitarea dreptului de preemţiune au fost stabilite condiţii excesive, care au fost îndreptate într-un singur sens (către acţionarul minoritar) prin folosirea poziţiei majoritare care constituie o manifestare a abuzului de drept, a poziţiei dominante în luarea deciziilor în societate.
4. Din acelaşi punct de vedere este greşită susţinerea potrivit căreia dacă se iau măsuri convenţionale de restricţie în privinţa transmiterii acţiunilor nu operează principiul instituit de art. 94 din Legea societăţilor comerciale. De vreme ce aceste dispoziţii vizează un principiu, acesta trebuie urmărit în activitatea decizională a societăţii tocmai pentru echilibrareaexerciţiului drepturilor. Nu se poate omite, în contextul arătat, faptul că această,,echilibrare" ţine atât de exerciţiul drepturilor, în luarea măsurilor din A.G.A., cât şi de respectarea intereselor legitime ale celorlalţi acţionari ceea ce sintetic rezultă din dispoziţiile art. 1361 din aceeaşi lege.
Prin urmare, nu simpla poziţie dominantă generează abuz de drept, ci nerespectarea cerinţelor privind exerciţiul drepturilor .
În consecinţă, faţă de cele ce preced, constatând că Decizia Curţii de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
V- În privinţa cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi va obliga recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată. În această apreciere s-au avut în vedere atât dispoziţiile mai sus menţionate, realitatea acestor cheltuieli cât şi caracterul rezonabil al acestora.
De notat este faptul că stabilirea cheltuielilor de judecată în condiţiile art. 274 alin. (3) din Legea societăţilor comerciale nu stânjeneşte executarea contractului de asistenţă juridică întrucât se micşorează cuantumul cheltuielilor de judecată fără ca raportului juridic generat de încheierea contractului de asistenţă să i se aducă atingere în privinţa integralităţii lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.C.R.A.V. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 54 din 2 februarie 2009a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 54/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 62/2010. Comercial → |
|---|
