ICCJ. Decizia nr. 47/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 47/2010
Dosar nr. 45435/3/2007
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că prin sentinţa comercială nr. 3768 din 17 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, instanţa a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta C.N.A.D.N.R., împotriva pârâtei SC P.C.I. SRL reţinând, în esenţă, faptul că din perspectiva art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu prezintă relevanţă data recepţionării lucrărilor, ci data la care pârâta era obligată să predea lucrările sub sancţiunea plăţii de daune-interese moratorii.
Împotriva acestei sentinţe comerciale, reclamanta a declarat apel. Prin decizia comercială nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, apelul a fost admis şi s-a dispus desfiinţarea în tot a sentinţei comerciale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că stingerea dreptului la acţiune prin prescripţie constituie sancţiunea instituită de lege pentru titularul dreptului care, din neglijenţă, nu l-a exercitat într-un anumit interval de timp. Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, care cel mai frecvent se produce la data încălcării dreptului subiectiv respectiv.
În cazul de faţă pentru a putea stabili momentul de la care a început să curgă termenul general de prescripţie, Curtea a considerat că se impunea efectuarea în prealabil a unei cercetări a clauzelor contractului de execuţie lucrări nr. 2254/2003.
În acest sens, analizând clauzele inserate la art. 14 alin. (2), art. 3.1., art. 4.1. lit. c), art. 14.2 alin. (1), art. 16.2. alin. (1); art. 16.3., art. 18.1, art. 18.2; art. 18.4 – art. 18.6, Curtea a putut constata că părţile au convenit ca menţionatul contract să fie considerat realizat la data semnării de către comisia de recepţie a procesului verbal de recepţie finală (art. 18.6).
Cum procesul verbal de terminare a lucrărilor a fost încheiat la data de 6 decembrie 2005, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 18 decembrie 2007, Curtea constatând că acţiunea a fost formulată înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1957, în baza dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., a admis apelul, a desfiinţat în tot sentinţa comercială atacată, iar pe fond a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerând că excepţia prescripţiei extinctive invocată de intimată, în mod greşit a fost admisă de către instanţa de fond.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs parata SC P.C.I. SRL Oituz.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, ca termenul de prescripţie începe să curgă de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală, conţinutul acestuia fiind reglementat expres de acte normative speciale, în plus decizia atacată cuprinde motive contradictorii, fiind sumar şi confuz motivată.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În primul motiv de recurs, recurenta susţine greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie, apreciind că datele intermediare sunt date contractuale, iar termenul de prescripţie trebuie calculat separat pentru fiecare obligaţie contractuală în parte şi nu de la data semnării procesului verbal de terminare a lucrărilor.
Critica este nefondată deoarece numai de la data semnării procesului verbal de terminare a lucrărilor, părţile erau în măsură a se desocoti cu privire la obligaţiile reciproce. Tocmai în scopul unei eventuale desocotiri la terminarea lucrărilor sunt folosite termenele intermediare în raport de care se calculează eventuale penalităţi de întârziere.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod corect ca şi moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie, data de 6 decembrie 2005, dată la care s-a încheiat procesul verbal de terminare a lucrărilor.
Cât priveşte cea de-a doua critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt şi în drept, fiind clară şi concisă, nicidecum sumară şi confuză.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de parata SC P.C.I. SRL Oituz împotriva deciziei comerciale nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de parata SC P.C.I. SRL Oituz împotriva deciziei nr. 553 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 48/2010. Comercial → |
|---|
