ICCJ. Decizia nr. 483/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 483/2010
Dosar nr. 1654/63/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.D.R.S.V. Oltenia, a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL Horezu, solicitând constatarea rezoluţiunii contractului de finanţare nerambursabilă din 2003, obligarea pârâtei la 4.003.666.612 lei asistenţă financiară acordată cu dobânzi şi penalităţi şi penalităţi la plata cu întârziere a furnizorului extern, sold neutilizat şi penalităţi la acesta.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa 58 din 14 februarie 2006 a admis acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 4.003.666.612 lei despăgubiri, sentinţă rămasă irevocabilă prin anularea ca netimbrat a apelului pârâtei, prin Decizia nr. 114 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Craiova şi respingerea recursului ca nefondat prin Decizia 1004 din 7 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei 58/2006 a Tribunalului Dolj, a formulat contestaţie în anulare SC P. SRL Horezu, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinând că litigiul avea ca obiect un contract administrativ a cărei competenţă de soluţionare revenea în primă instanţă curţii de apel.
Contestatoarea a susţinut că obiectul litigiului are caracter administrativ fiind încheiat cu o autoritate publică centrală în derularea fondurilor publice din bugetul de stat prin achiziţii publice.
Prin sentinţa nr. 193 din 25 martie 2009, Tribunalul Dolj a respins contestaţia în anulare constatând că nu poate fi primită contestaţia în anulare pe motiv că judecătorii au încălcat dispoziţiile de ordine publică privind competenţa dacă acest motiv nu a fost invocat în calea de atac a recursului.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia 131 din 8 iunie 2009 a respins apelul reţinând că motivul de ordine publică privind competenţa nu a fost invocat în căile de atac pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, contestatoarea a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 294 şi art. 84 C. proc. civ. coroborate cu art. 129 C. proc. civ., în sensul că fiind o excepţie de ordine publică care poate fi invocată în orice stare a pricinii, impunea judecătorilor ca interpretarea cererilor să nu se facă restrictiv ci în scopul aflării adevărului şi aplicării corecte a legii. Lipsa excepţiei din motivele scrise ale apelului nu poate constitui dovada că această excepţie nu ar fi putut fi invocată pe fondu apelului cât timp apelul nu a fost dezbătut în fond, cu atât mai mult cu cât temeiul criticii l-a constituit ignorarea de către instanţa de fond a calităţii de parte a Ministerului Integrării Europene.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare deschisă împotriva hotărârilor irevocabile, numai dacă motivele contestaţiei nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau când motivele au fost invocate prin cererea de recurs însă instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau pentru că recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Astfel cum instanţele de fond au constatat, contestatoarea nici în motivele de apel şi nici în cele de recurs nu a invocat necompetenţa de ordine publică.
Faptul că instanţa de apel nu a luat în analiză niciunul dintre motivele de apel invocate de apelantă în exercitarea dreptului său de a dispune de soarta procesului este urmarea nelegalităţii sesizării acestei instanţe, căreia nu se poate reproşa lipsa de rol activ în condiţiile în care nu a fost legal investită cu soluţionarea apelului.
Dealtfel respectând acelaşi principiu al disponibilităţii procesului civil, lipsa de diligenţă în apărările formulate de părţi nu pot constitui motive de critică asupra stăruinţei judecătorilor de a preveni greşeli privind aflarea adevărului.
Legiuitorul nu a inclus în cazurile limitativ prevăzute de art. 317 C. proc. civ. şi pe acela al lipsei rolului activ al judecătorilor, pentru ca acesta să fie pertinent adus în calea extraordinară de retractare.
Nici în faţa instanţei de recurs partea nu a invocat excepţia de necompetenţă, pentru ca ea să fie obiect al cercetării legalităţii hotărârii atacate.
Aşadar instanţa investită cu examinarea motivelor de ordine publică privind competenţa, era obligată să examineze admisibilitatea contestaţiei în anulare în funcţie de exercitarea căilor de atac a apelului şi recursului şi de invocarea acestor motive.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 131 din 2 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC P. SRL Horezu împotriva deciziei nr. 131 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 533/2010. Comercial → |
|---|
