ICCJ. Decizia nr. 538/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 538/2010
Dosar nr. 38996/3/2006
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 12804 din 6 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.G.S., G.M., M.I. şi P.F. împotriva pârâţilor SC T. SA şi Z.A.M.S.U.I. SRL precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta A.T.M. şi, în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC T. SA din 25 octombrie 2002, fiind respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3828 din 18 decembrie 2002.
Instanţa de fond a reţinut inexistenţa dovezii convocării adunării acţionarilor din 25 octombrie 2002, situaţie care atrage nulitatea hotărârii astfel adoptate.
Cât priveşte contractul de vânzare cumpărare încheiat la 18 decembrie 2002 între pârâte, nulitatea hotărârii A.G.A. nu atrage nulitatea acestuia câtă vreme cumpărătorul a fost de bună credinţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2008, a anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de reclamanţii G.M. şi M.I., ca nefondat, apelul formulat de reclamantul C.G.S. şi ca neavenit apelul declarat de intervenienta A.T.M. împotriva sentinţei.
Anularea apelurilor, ca netimbrate, s-a dispus în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 iar respingerea apelului intervenientei ca neavenit, în baza art. 56 C. proc. civ.
În ce priveşte apelul declarat de reclamantul C.G.S., el a fost respins, ca nefondat, apreciindu-se că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a principiului bunei credinţe a terţului dobânditor, pârâta cumpărătoare având convingerea că dobândeşte bunul de la proprietar, că acesta nu este grevat de sarcini şi că persoana care a semnat contractul a fost împuternicită în acest sens.
Este de necontestat, se reţine în Decizia atacată că imobilul obiect al contractului de vânzare cumpărare la momentul vânzării, era în proprietatea societăţii pârâte vânzătoare şi că acesta nu era grevat de sarcini, cumpărătorul având numai obligaţia de a verifica dreptul de proprietate al vânzătorului, nu şi validitatea adunării generale din 25 octombrie 2002.
Cum în cauză nu s-a reţinut reaua credinţă a cumpărătorului şi nici nu s-a probat complicitatea la fraudă a părţilor contractante, instanţa a dat eficienţă principiului ocrotirii terţului dobânditor de bună credinţă.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G.S. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare invocă criticile care urmează:
- contrarietatea între considerente şi dispozitivul hotărârii atacate constând în respingerea apelului, pe de o parte, iar pe de altă parte, menţinerea sentinţei prin care s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. şi care a vizat şi aspecte referitoare la desemnarea unei persoane care să semneze actul de vânzare;
- instanţa de apel nu a avut în vedere criticile cu privire la inaplicabilitatea teoriei terţului subdobânditor de bună credinţă ca şi excepţie de la principiul nulităţii asupra cărora nu s-a pronunţat în considerentele deciziei atacate;
- faţă de lipsa răspunsului la interogatoriu, de înscrisurile de la dosar în care era înscrisă interdicţia de înstrăinare a terenului, în aplicarea art. 225 C. proc. civ., greşit s-a reţinut buna credinţă a cumpărătoarei, fiind dovedită reaua credinţă a acesteia.
Intimata A.T.M. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului întrucât motivele invocate nu constituie motive de desfiinţare ale hotărârii ci critici sub aspectul temeiniciei acesteia.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la prima critică formulată constând în contrarietatea dintre considerente şi dispozitiv, din verificarea deciziei atacate se constată netemeinicia acesteia.
Confirmând sentinţa apelată prin respingerea apelului, nu există contrarietate între acest dispozitiv şi considerentele deciziei deoarece prin sentinţă acţiunea a fost admisă în parte în sensul constatării numai nulităţii hotărârii A.G.A., iar cu privire la aceasta atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au apreciat că ea nu are drept consecinţă automată nulitatea contractului de vânzare cumpărare, aspect sub care acţiunea a fost respinsă.
2. În motivarea deciziei, instanţa de apel nu a făcut aplicarea teoriei terţului subdobânditor de bună - credinţă ca excepţie de la principiul nulităţii, critica fiind fără obiect, în speţă cumpărătoarea neavând poziţia de subdobânditor, ci de dobânditor, calitate în care hotărârea A.G.A. este fără efecte în ce o priveşte câtă vreme vânzătoarea şi-a dovedit calitatea de proprietar la momentul încheierii contractului, cum corect a reţinut instanţa de apel.
3. În ce priveşte cea de-a treia critică, se constată că aceasta are ca obiect analiza şi aprecierea probelor sub aspectul relei credinţe a cumpărătoarei, fapt ce antamează temeinicia hotărârii atacate aşa încât, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă care limitează controlul instanţei de recurs numai la motive de nelegalitate ea nu va fi examinată.
Drept urmare, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în care se încadrează dezvoltarea criticilor formulate iar nu şi în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., care au fost formal invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul la 6.600 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă A.T.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.S., împotriva deciziei nr. 424 din 21 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul reclamant la 6.600 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă A.T.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 537/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 545/2010. Comercial → |
|---|
