ICCJ. Decizia nr. 537/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 537/2010
Dosar nr. 10237/2/2006
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 8 decembrie 2004, reclamanta SC S. SA Mogoşoaia cheamă în judecată pe pârâţii SC R.B. SA Bucureşti, SC A.B. SRL, S.D. şi B.N. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de cauţiune din 20 octombrie 1994 încheiat cu fosta B.A. SA, sucursala Bucureşti.
Ulterior, la 30 iunie 2006, reclamanta solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.V.A.S., devenită creditoare prin preluarea debitului de la SC R.B. SA Bucureşti.
La data de 15 septembrie 2006, reclamanta cheamă în garanţie pe S.D., B.N., C.G., L.I., SC A. SRL Buftea, G.L. şi SC R.B. SA Bucureşti, cererea fiind disjunsă de acţiunea principală prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, investită prin declinare de competenţă şi în baza deciziei nr. 4766 din 17 octombrie 2005 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a soluţionat conflictul negativ de competenţă.
Prin sentinţa comercială nr. 68 din 16 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, soluţionează cererea principală admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta A.V.A.S. şi respingând acţiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat, soluţia rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 571 din 15 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate.
Prin cererea de chemare în garanţie menţionată reclamanta solicită instanţei obligarea chemaţilor în garanţie la plata sumei de 300.000 dolari S.U.A. în cazul în care reclamanta ar fi obligată să achite această sumă către A.V.A.S. Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 115 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată către S.D., reţinând că, întrucât acţiunea principală formulată de reclamantă a fost respinsă irevocabil, iar cererea de chemare în garanţie are un caracter subsidiar faţă de acţiunea principală şi se introduce de către partea care ar putea cădea în pretenţii, în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 60 – art. 63 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., admiterea acestuia şi, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în garanţie aşa cum a fost formulată.
În fundamentarea recursului său reclamanta recurentă susţine, în esenţă, că instanţa criticată nu şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia adoptată, făcând, astfel, o greşită aplicare a art. 261 alin. (5) C. proc. civ., şi că a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., instanţa respingând neîntemeiat cererea sa de chemare în garanţie faţă de faptul că reclamanta a căzut în pretenţii.
Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, dar şi din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, cererea principală, formulată de reclamanta recurentă vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de cauţiune din 20 octombrie 1994, încheiat de reclamantă cu fosta B.A. SA Bucureşti, a fost respinsă irevocabil pentru autoritate de lucru judecat prin raportare la sentinţa comercială nr. 195 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care instanţa a respins ca fiind prescrisă o acţiune a reclamantei având acelaşi obiect şi formulată în contradictoriu tot cu A.V.A.S.
Cum cererea de chemare în garanţie formulată de recurenta reclamantă are un caracter accesoriu potrivit art. 60 C. proc. civ., aşa cum întemeiat şi motivat a stabilit şi prima instanţă, aceasta a fost respinsă, ca nefondată, întrucât acţiunea principală a reclamantei recurente a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat, ea fiind anterior respinsă ca prescrisă.
De altfel, cum prescripţia extinctivă sancţionează, în ultimă instanţă, inactivitatea titularului dreptului, în speţă a reclamantei recurente, aceasta, căzută în pretenţii, nici nu se poate îndrepta împotriva chemaţilor în garanţie cărora nu le poate reproşa propria sa culpă.
Se constată astfel că în mod judicios prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta recurentă, căzută în pretenţii, faţă de respingerea irevocabilă a acţiunii principale, formulată de aceasta, pentru autoritate de lucru judecat.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei declarat împotriva sentinţei primei instanţe urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Mogoşoaia împotriva sentinţei nr. 115 din 19 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 534/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 538/2010. Comercial → |
|---|
