ICCJ. Decizia nr. 514/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 514/2010
Dosar nr. 21489/3/2008
Şedinţa publică de la 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 decembrie 2007, reclamantul P.F. l-a chemat în judecată pe pârâtul I.G., solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestuia să prezinte reclamantului situaţia privind stadiul îndeplinirii obligaţiilor de care este ţinut în temeiul clauzelor contractului nr. 1 din 29 septembrie 2005 şi a actului adiţional la acesta, precum şi ale contractului nr. 1 din 26 octombrie 2006 şi a actului adiţional la acesta, să se dispună obligarea pârâtului la executarea în natură a clauzelor contractelor încheiate, iar în caz de neexecutare să fie obligat la plata daunelor interese, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1552 din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.F.
A fost obligat pârâtul să prezinte reclamantului situaţia privind stadiul îndeplinirii obligaţiilor potrivit contractului nr. 1 din 29 septembrie 2005, a actului adiţional din 9 decembrie 2005, a contractului nr. 1 din 26 octombrie 2006 şi a actului adiţional la acesta.
S-a respins cererea privind daunele cominatorii şi petitul capetelor de cerere 2 şi 3 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Între părţi s-au stabilit raporturi contractuale potrivit celor două contracte de asociere în participaţiune încheiate la data de 29 septembrie 2005 si respectiv 26 octombrie 2005, în baza art. 251 – art. 256 C. com., având ca obiect desfăşurarea unor activităţi rentabile privind dezvoltarea afacerilor imobiliare, ca urmare a participării la licitaţii izvorâte în urma executării silite imobiliare, adjudecarea de imobile, cat si înstrăinarea acestor imobile pentru a realiza un venit pentru cei doi asociaţi. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 90 de zile de la momentul semnării.
Potrivit art. 5 pct. 2 din contract, asociatul I.G. s-a obligat sa culeagă toate datele fiecărei investiţii în parte, să informeze corect pe asociatul său cu privire la fiecare investiţie în parte, să răspundă pentru fiecare sumă de bani primită şi să o administreze întocmai. În cazul în care participarea la licitaţie nu mai era posibilă, sumele de bani urmau a fi investite într-o altă licitaţie, cu acordul asociatului.
Prin art. 10 alin. ultim. părţile au stabilit ca pentru nerespectarea totală sau parţială sau executarea defectuoasa a clauzelor contractuale, partea vinovată se obligă să plătească daune-interese.
S-a mai reţinut că la ambele contracte s-au încheiat acte adiţionale respectiv la primul contract, prin nota din data de 9 decembrie 2005 conform căreia se recunoaşte de către pârât că a primit suma de 5.000 Euro în cazul dosarului de executare 752/2004, sumă pe care se obligă să o restituie în cazul neadjudecării imobilului până la data de 20 decembrie 2005.
La cel de al doilea contract, prin actul adiţional la acesta s-a recunoscut de către pârât că a primit suma de 13.210 Euro în vederea adjudecării imobilului din Bucureşti, Şos. Olteniţei.
S-a mai reţinut că prin petitul 2 şi 3 s-a solicitat de către reclamant executarea în natură a obligaţiilor ce-i incumbă pârâtului în temeiul clauzelor contractuale asumate şi obligaţia acestuia la plata daunelor interese.
Referitor la daunele cominatorii instanţa de fond a reţinut că acestea nu se datorează, în speţă fiind inaplicabile dispoziţiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ.
Instanţa de fond a arătat că, faţă de admiterea petitului 1, petitul 2 nu se mai justifică, iar sub aspectul sumelor de bani înmânate pârâtului faţă de cele două acte adiţionale, reclamantul are la îndemână o acţiune în pretenţii, timbrată la valoare.
Referitor la daunele interese s-a apreciat că acestea nu pot fi acordate în condiţiile în care reclamantul nu a precizat cuantumul acestora.
S-a reţinut că nota de apărare depusă de pârâtă după terminarea şedinţei, nu a putut fi avută în vedere la soluţionarea cauzei, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 308 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantul P.F., a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că sentinţa instanţei de fond este criticabilă sub următoarele aspecte:
- capătul 1 de cerere, care a fost admis aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei, nu este motivat.
Din lecturarea sentinţei atacate rezultă că nu s-a făcut nicio motivare, nu se reţine niciun temei de fapt şi de drept şi nici motivele pentru care capătul 1 de cerere a fost admis.
S-au încălcat astfel dispoziţiile art. 264 C. proc. civ.
- instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de precizare a acţiunii despre care s-a făcut vorbire şi în încheierea din 4 martie 2008, şi în care reclamantul şi-a precizat că obiectul acţiunii sale are doar 2 capete de cerere, respectiv obligarea pârâtului la executarea în natură a obligaţiilor ce-i incumbă în temeiul clauzelor contractuale şi obligarea la daune cominatorii de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei.
- s-a pronunţat greşit asupra celui de al 3-lea capăt de cerere privind daunele cominatorii, omiţând faptul că prin această cerere reclamantul precizat valoarea acestora.
Instanţa de fond a pronunţat sentinţa fără a ţine seama de faptul că prin declinare este obligată a ţine seama şi a pune în discuţia părţilor şi dosarul cu tot conţinutul său primit de la judecătorie; omiţând acest lucru în pronunţarea sentinţei, a omis această cerere de precizare a reclamantului, încălcând astfel principiile de drept al disponibilităţii şi a contradictorialităţii, deoarece cerere precizatoare nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Astfel fiind, curtea de apel a reţinut că s-au încălcat articolul 24 alin. (1) din Constituţia României, respectiv dreptul la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil, conform dispoziţiilor 6 din C.E.D.O.L.F., situaţie care a admis apelul şi, reţinând că sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâtul I.G., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 6 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând a se face aplicaţiunea dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza a II-a, coroborat cu dispoziţiile art. 313 teza I-a C. proc. civ., pentru a se asigura astfel o judecată legală, cu aplicarea corectă a legii, faţă de dreptul subiectiv supus judecăţii, cu respectarea dreptului la un proces echitabil.
Recurentul-pârât arată astfel, în susţinerea recursului său, în esenţă, următoarele:
1. În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,
- instanţa de apel s-a pronunţat pe cale de dispoziţiile generale, mulţumindu-se să desfiinţeze sentinţa atacată pe cale de excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, rezultând clar că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile legale în limita cărora a fost investită, îndeosebi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.;
2. În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
- instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a ignorat în totalitate probele solicitate prin întâmpinare;
3. În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,
- instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece apelantul-reclamant a solicitat modificarea sentinţei atacate, însă instanţa de apel a rezolvat procesul pe cale de excepţie, la primul termen de judecată, oferindu-i apelantului-reclamant un capăt de cerere pe care acesta nu l-a solicitat;
4. În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal, întrucât este motivată în drept pe cale de dispoziţii generale şi de asemenea, este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de apel pentru a desfiinţa sentinţa atacată, avea la dispoziţie art. 297 C. proc. civ. şi dacă s-ar fi admis probele solicitate de pârât, ignorate şi necercetate, s-ar fi aflat adevărul în dezlegarea pricinii, ceea ce ar fi condus la o altă soluţie decât cea pronunţată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte motivul 1 de recurs, (întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), lăsând la o parte faptul că este greşit invocat în raport de susţinerile formulate, se constată că este neîntemeiat, întrucât instanţa de apel, observând omisiunile instanţei de fond, a aplicat judicios dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., pentru că, procedând altfel, ar fi însemnat să priveze părţile de calea de atac a apelului.
Astfel, în condiţiile în care, instanţa de apel a reţinut că: primul capăt de cerere a fost admis fără ca sentinţa să fie motivată sub acest aspect, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii precizatoare a reclamantului, s-a pronunţat greşit asupra celui de-al treilea capăt de cerere şi nu a ţinut cont de faptul că era obligată să pună în discuţia părţilor, după declinare, cererea precizatoare, încălcând principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii, rezultă, în mod evident că instanţa de apel nu putea dispune altă măsură decât trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce în mod corect a şi făcut.
Motivul 2 (întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) şi motivul 4 (întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9), prin care se afirmă încălcarea dreptului de a propune probe noi în apel, respectiv, ignorarea probelor solicitate prin întâmpinare, precum şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., se constată a fi, de asemenea neîntemeiate, faţă de considerentele prezentate cu ocazia examinării motivului 1 de recurs, când s-a apreciat că rejudecarea cauzei a fost corect dispusă şi se impunea, astfel încât se reţine că administrarea probelor ar fi fost inutilă, ca şi criticile recurentei vizând neadministrarea lor de către instanţa de apel.
În fine, motivul 3 de recurs (întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), potrivit căruia instanţa de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, este neîntemeiat, atât timp cât caracterul devolutiv al apelului, cât şi dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., dau dreptul instanţei de apel să se pronunţe chiar şi numai pe baza celor invocate în primă instanţă, în situaţia nemotivării apelului, aşa încât o astfel de susţinere nu poate fi primită.
În consecinţă, reţinându-se că recurentul-pârât nu a formulat nicio critică întemeiată, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi recursul pârâtului I.G. se va respinge, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât I.G. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 400 lei, către intimatul-reclamant P.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul I.G. împotriva deciziei nr. 308 din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul pârât I.G. la suma de 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant P.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 513/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 515/2010. Comercial → |
|---|
