ICCJ. Decizia nr. 515/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 515/2010
Dosar nr. 7300/1/2009
Şedinţa de la 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1206 din 16 noiembrie 2007, Judecătoria Sighişoara a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul E.P. împotriva actelor de executare dispuse de executorul bancar O.E.M. în dosarul execuţional nr. 13/3/2006 şi pentru obligarea la daune cominatorii şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în ce priveşte biletul la ordin, contestatorul nu a formulat opoziţie la somaţia din 1 februarie 2007, apreciind că, contestaţia la executare este nefondată, reţinând că titlu în baza căruia s-a pornit executarea nu a fost anulat şi nici nu s-a solicitat constatarea nulităţii lui sau înscrierea în fals.
S-a mai reţinut că în cauza nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 452 alin. (2) lit. c) C. proc. civ., întrucât sumele ce fac obiectul popririi nu sunt necesare plăţii drepturilor salariale şi că debitorul contestator a fost înştiinţat despre măsura luată, atât la domiciliul său cât şi la cele doua reşedinţe arătate. Totodată, a mai reţinut că, creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, întrucât în titlul executoriu (biletul la ordin) s-a consemnat o sumă certă, respectiv 1.409.440,56 lei ROL, scadentă la data de 6 noiembrie 2006. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat ca nefondat şi petitul accesoriu de obligare a intimatei la daune cominatorii.
Împotriva acestei sentinţe, E.P. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 si 5 C. proc. civ.
Ulterior, prin precizările depuse la data de 12 februarie 2009 revizuentul şi-a suplimentat considerentele în fapt şi în drept, invocând contrarietate între sentinţa nr. 1206 din 16 noiembrie 2007 a Judecătoriei Sighişoara şi sentinţa nr. 1510 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Comercial Mureş, astfel că a invocat şi pct. 7 al art. 322 C. proc. civ.
Judecătoria Sighişoara, prin sentinţa civilă nr. 474 din 3 aprilie 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, in conformitate cu dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 28 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 2188/308/2009, Curtea de Apel Tg. Mureş a dispus scoaterea cauzei de pe rolul completului de recurs şi repartizarea aleatorie a cauzei la un complet de primă instanţă.
Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 108 din 24 iulie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2188.1/308/2009, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionarea a cererii de revizuire ce priveşte petitele întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 si 5 C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Sighişoara. A respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de apel a reţinut în esenţă că instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., era competentă să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 si 5 C. proc. civ.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că, in speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţiile, respectiv identitatea de pricină, părţi şi calitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuentul E.P., fără a indica motivele de fapt şi de drept ale promovării acestei căi de atac.
La data de 26 noiembrie 2009, recurentul a motivat recursul promovat, încadrând şi dezvoltând criticile de nelegalitate în art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului şi în temeiul art. 137 raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi a reţinut:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel. Acest termen reprezintă termenul de drept comun în materie de recurs. În privinţa termenului de pornire, acesta curge de la comunicarea hotărârii.
Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteşte conform art. 303 alin. (2) C. proc. civ., de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Rezultă că există un singur termen, atât pentru introducerea recursului cât şi pentru motivarea acestuia.
În cauza de faţă, recurentul a declarat recurs la data de 10 august 2009 data poştei însă motivarea acestuia s-a depus la dosarul cauzei la data de 26 noiembrie 2009, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., termen care se socoteşte de la comunicarea hotărârii.
Pe cale de consecinţă nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal atrage neluarea lor în considerare, deoarece neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancţiunea nerespectării dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ. şi va constata nul recursul conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentul E.P. împotriva sentinţei nr. 108 din 24 iulie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.
Irevocabila.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 516/2010. Comercial → |
|---|
