ICCJ. Decizia nr. 545/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M ÂN I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 545/2010
Dosar nr. 45544/3/2007
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 17 decembrie 2007, reclamantul D.C. cheamă în judecată pe pârâţii P.D., D.L., M.V., M.L.D., M.M., N.M., P.G.N., S.P.V., SC G. SA Bucureşti, O.R.C. Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună constatarea radierii SC G. SA, ca urmare a dizolvării societăţii, şi atribuirea patrimoniului acesteia către acţionari în raport cu structura acţionariatului.
Prin sentinţa comercială nr. 12396 din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea reclamantului, reţinând că prin încheierea nr. 7775 din 19 noiembrie 2001 a judecătorului delegat la O.R.C. Bucureşti s-a constatat dizolvarea de drept a SC G. SA şi s-a dispus radierea acesteia din registrul comerţului, astfel că primul capăt de cerere este inadmisibil prin raportare la art. 2 şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 314/2001, precum şi că, după data radierii societăţilor comerciale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 314/2001, bunurile din patrimoniul acestora, care nu au intrat în patrimoniul altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării conform art. 7 din aceeaşi lege, vor cădea sub incidenţa dispoziţiilor art. 477 C. civ.
Prin Decizia comercială nr. 144 din 26 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu, admite apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge capătul de cerere privind atribuirea patrimoniului SC G. SA ca fiind prescris, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel reţine că, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea radierii societăţii comerciale ca urmare a dizolvării, reclamantul nu a justificat în cauză efectuarea vreunui demers în sensul declanşării lichidării patrimoniului societăţii dizolvate de drept, deşi radierea acesteia din R.C. s-a făcut la 29 martie 2002 faţă de 19 noiembrie 2001, data încheierii nr. 7775 a judecătorului delegat la O.R.C. de dizolvare de drept a societăţii, menţionată la 20 noiembrie 2001, precum şi că, în condiţiile în care dizolvarea de drept şi radierea au fost menţionate în R.C., o cerere în acest sens nu se justifică, fiind inadmisibilă; cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, instanţa reţine că acesta are natura juridică a unei acţiuni în realizare, dreptul material la acţiune fiind supus prescripţiei extinctive în termenul general de 3 ani, care începe să curgă de la momentul naşterii dreptului, respectiv, în speţă, de la data radierii, acesta fiind împlinit anterior introducerii acţiunii.
Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând, în esenţă, că Decizia recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa a ignorat că, în speţă, nu este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât radierea societăţii comerciale din litigiu s-a făcut din oficiu, fără lichidare, pronunţând Decizia fără a verifica temeinicia şi legalitatea efectuării din oficiu a radierii, precum şi că, chiar în ipoteza calificării capătului al doilea al acţiunii introductive de instanţă ca fiind o acţiune în realizarea dreptului, în mod nelegal instanţa a considerat că momentul de la care curge termenul de prescripţie ar fi data menţionării în registrul comerţului a radierii din oficiu a respectivei societăţi, instanţa criticată neanalizând nici fundamentul aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 477 C. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul pârât O.N.R.C., prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invederează instanţei că acesta a fost chemat în judecată numai pentru opozabilitatea hotărârii, ca instituţie prestatoare a unui serviciu public.
Examinând recursul reclamantului prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat, Decizia recurată fiind legală şi temeinică.
Se reţine, în acest sens, că, din culpa, recunoscută de recurent, a administratorului societăţii comerciale SC G. SA, nu s-a menţionat la registrul comerţului efectuarea majorării capitalului social dispusă de lege, astfel că, prin încheierea nr. 7775 din 19 noiembrie 2001 a Judecătorului delegat la O.R.C. Bucureşti, s-a constatat dizolvarea de drept a societăţii menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 2 şi 5 alin. (3) din Legea nr. 314/2001, operaţiune menţionată la Registrul Comerţului la 20 noiembrie 2001, şi, întrucât nu s-au făcut demersuri, inclusiv de către recurent, pentru lichidarea patrimoniului respectivei societăţi, s-a dispus radierea din registrul comerţului, radiere menţionată din oficiu la 29 martie 2002, operaţiune neatacată de recurent nici în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, astfel că întemeiat s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi bunurile societăţii, care nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data radierii, eventual într-o procedură de lichidare, necerută însă, au căzut sub incidenţa dispoziţiilor art. 477 C. civ.
Cum recurentul nu a dovedit a fi întreprins demersuri pentru lichidarea patrimoniului societăţii dizolvată de drept şi nici pentru radierea menţiunii de radiere din oficiu a societăţii în cauză, iar termenul de promovare a unei acţiuni în realizarea dreptului cu privire la bunurile din patrimoniul societăţii radiate s-a prescris în trei ani de la naşterea respectivului drept la momentul menţionării în Registrul Comerţului a radierii din oficiu a societăţii în cauză, recurentul reclamant promovând acţiunea mult după împlinirea acestui termen, cum corect a stabilit instanţa de apel, cum dizolvarea societăţii a operat de drept, iar radierea acesteia s-a făcut din oficiu, în temeiul unor dispoziţii de lege, respectiv ale Legii nr. 314/2001, în mod judicios instanţa de control judiciar a păstrat soluţia instanţei de fond de respingere a primului capăt de cerere şi a respins cel de al doilea capăt de cerere privind atribuirea patrimoniului societăţii radiate ca fiind prescris, făcând o corectă aplicare atât a dispoziţiilor pertinente din Decretul nr. 167/1958 cât şi ale Legii nr. 314/2001.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.C., împotriva deciziei nr. 144 din 26 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 546/2010. Comercial → |
|---|
