ICCJ. Decizia nr. 546/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 546/2010
Dosar nr. 46987/3/2007
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4481 din 27 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictor cu pârâţii M.B., B.R.D. – G.S.G. şi S.C.N. şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3176 din 18 noiembrie 1998 şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3500 din 9 decembrie 1998 privind clauza referitoare la taxa de concesiune pentru teren, aferentă apartamentului din imobilul situat în Bucureşti, B-dul Unirii, respingând, ca neîntemeiate, celelalte cereri având ca obiect constatarea nulităţii contractului de asociere nr. 41 din 12 mai 1995.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 508 din 6 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de pârâtul M.B. împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins cererea astfel cum a fost modificată ca neîntemeiată.
Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe prezumţia ca începând cu anul 1991 terenul pe care a fost ridicat ansamblul de locuinţe din Bd. Unirii a intrat în patrimoniul M.B., reţinând că reclamanta intimată nu a produs niciun titlu care să răstoarne sub aspect probator puterea acestei prezumţii şi apreciind ca întemeiată critica apelantului conform căreia reclamanta a preluat prin cumpărare apartamentul din ansamblul de locuinţe din B-dul Unirii dreptul de concesiune aferent apartamentului, însoţit de obligaţia corelativă a plăţii redevenţei conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.M. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului, cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului ca legală şi temeinică.
Înalta Curte, verificând regularitatea investirii sale, a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, la termenul din 22 octombrie 2009, excepţie în raport de care recurenta a solicitat repunerea în termen.
În motivarea cererii de repunere în termen, recurenta arată că instanţa de apel a dispus comunicarea deciziei atacate la fostul domiciliu ales deşi la dosar prin cererea de comunicare a motivelor de apel a indicat un alt domiciliu ales.
Cât priveşte comunicarea hotărârii atacate la propriul domiciliu, nu a avut cunoştinţă de aceasta deoarece la data de 14 martie 2008 şi-a schimbat domiciliul, aşa încât în raport de art. 103 C. proc. civ., solicită admiterea repunerii în termen.
Înalta Curte, cu privire la cererea de repunere în termen, constată că în faţa instanţei de apel, reclamanta a fost citată atât la domiciliul ales, respectiv al avocatului R.C., cât şi la propriul domiciliu, Decizia pronunţată fiindu-i comunicată la ambele domicilii.
Cum cererea indicată de recurentă, de la dosarul de apel reprezintă o cerere prin care avocatul R.C. a solicitat să-i fie comunicată cererea de apel iar nu o cerere prin care să solicite a se lua act de schimbarea domiciliului, se constată că aceasta nu întruneşte condiţiile art. 98 C. proc. civ.
În raport de această situaţie dar şi faţă de faptul că susţinerea recurentei cu privire la schimbarea propriului domiciliu nu întruneşte exigenţa art. 103, nefăcând dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen.
În ce priveşte cererea de recurs se constată că aceasta a fost tardiv declarată.
Astfel, Decizia atacată cu recurs i-a fost comunicată recurentei, la data de 28 noiembrie 2008, iar cererea de recurs a fost înregistrată la curtea de apel, la data de 12 martie 2009, data recomandatei, 11 martie 2009, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Aşa fiind, faţă de prevederea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care dispune în sensul că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, Înalta Curte va respinge recursul astfel promovat ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge recursul declarat de reclamanta I.M., împotriva deciziei nr. 508 din 6 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 556/2010. Comercial → |
|---|
