ICCJ. Decizia nr. 564/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 564/2010
Dosar nr. 3293/3/2007
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6317 din 13 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă acţiunea principală formulată de SC M.P. SRL şi în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL s-a dispus rezoluţiunea contractului de furnizare nr. 2 din 2 martie 2006, cu obligarea pârâtei la: restituirea avansului în sumă de 124.075,35 lei, achitat cu O.P. 96 din 13 martie 2006 în baza facturii nr. 13706 din 2 martie 2006; a sumei de 92.277 lei cu titlu de despăgubiri, calculate la nivelul penalităţilor de întârziere aplicate reclamantei de SC H.R. SRL; a sumei de 6996,16 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru suma primită cu titlu de avans, calculate de la data punerii în întârziere şi până la introducerea acţiunii (15 mai 2006 – 30 ianuarie 2007), cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.745 lei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâtă prin care a solicitat rezoluţiunea aceluiaşi contract de furnizare, din culpa reclamantei, cu obligarea acesteia la: 7868 euro, plus TVA, a sumei de 3435 euro, plus TVA (reprezentând diferenţa între 22.132 euro şi 18.697 euro) precum şi compensarea parţială a avansului primit de 30.000 euro, plus TVA, cu sumele pretinse cu titlu reconvenţional drept corecţie de preţ şi comandă suplimentară.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a probat culpa pârâtei în executarea necorespunzătoare a contractului de furnizare, precum şi executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale, aşa încât, având în vedere expertiza efectuată în cauză, care atestă susţinerile reclamantei privind calitatea şi structura elementelor prefabricate livrate şi cele consemnate în procesul verbal de conciliere de către părţi, a admis acţiunea principală şi a dispus rezoluţiunea contractului din culpa pârâtei, ce a fost obligată să restituie avansul primit (echivalentul a 30.000 euro, plus TVA) plus dobânzile legale aferente, precum şi despăgubiri reprezentând penalităţile de întârziere la care reclamanta a fost obligată către terţul beneficiar pentru întârzierea la termen în executarea lucrărilor contractate şi în care urma să folosească piesele prefabricate contractate cu pârâta.
Cât priveşte cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că pârâta a solicitat doar formal rezoluţiunea aceluiaşi contract, neindicând nici o culpă în sarcina reclamantei, iar cu ocazia concilierii a recunoscut datoria de 30.000 euro plus TVA, ceea ce echivalează cu un acord la rezoluţiune.
Cât priveşte pretenţia acesteia la plata sumelor cu titlu de corecţie de preţ şi comandă suplimentară instanţa a apreciat cererea ca nefondată având în vedere cele stabilite prin expertiză, respingând totodată şi cererea de compensare şi cea de eşalonare a sumei recunoscute ca datorate (18.700 euro, plus TVA) apreciind că această ultimă cerere a fost reiterată de pârâtă şi prin întâmpinare, după mai mult de un an de zile.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia comercială nr. 568 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, iar hotărârea instanţei de fond a fost schimbată în sensul respingerii şi a acţiunii principale, fiind menţinută soluţia asupra cererii reconvenţionale.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că părţile au încheiat un contract de executare succesivă şi nu uno ictu ala încât deşi sancţiunea rezoluţiunii a fost greşit aplicată, prin ea însăşi şi în mod exclusiv, nu este de natură a fundamenta admiterea apelului.
Însă, faţă de raportul de expertiză efectuat şi de probele administrate, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost eronat reţinută, că reclamanta este culpabilă pentru că planşele întocmite şi transmise pârâtei nu erau în concordanţă cu oferta şi contractul încheiat sub aspectul elementelor esenţiale care definesc elementele prefabricate, aşa încât reclamanta nu-şi poate invoca propria culpă în solicitarea rezoluţiunii contractului.
În consecinţă, s-au apreciat, ca neîntemeiate, şi cererile accesorii rezoluţiunii, repunere în situaţie anterioară, dobânzi, despăgubiri, fiind respinsă în totalitate cererea principală.
Cât priveşte cererea reconvenţională, instanţa de apel nu a primit criticile apelantei, reţinând că aceasta nu a fost motivată sub aspectul culpei reclamantei şi chiar dacă s-ar reţine că neexecutarea contractului din culpa reclamantei este manifestă, la această situaţie a contribuit şi pârâta apelantă care nu a combătut nicicum susţinerile reclamantei în legătură cu convenirea unui termen ulterior limită de realizare a contractului la 7 iunie 2006, aspect ce autoriză concluzia că pârâta a achiesat la aceste susţineri şi că depăşirea impedimentului legat de documentaţia neconformă cu oferta şi contractul a fost posibilă, neexistând dovezi cu privire la executarea ulterioară a contractului.
În consecinţă, nici pârâta nu-şi poate invoca propria culpă în solicitarea rezoluţiunii contractului.
Cât priveşte cererea reconvenţională în despăgubire şi compensare, instanţa de apel a reţinut că ea a fost corect soluţionată deoarece pârâta a urmărit, prin pretinderea lor, doar să opună părţii adverse aceste sume în vederea compensării judiciare, compensare care nici nu mai poate fi luată în discuţie în condiţiile în care, fiind respinsă rezoluţiunea, nu se mai poate pune în discuţie repunerea părţilor în situaţia anterioară, compensarea rămânând fără obiect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care şi-a schimbat denumirea în SC M.B. SRL, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru reţinerea culpei sale în neexecutarea contractului dar în acelaşi timp menţinând şi soluţia pe aspectul cererii reconvenţionale prin care s-a respins rezoluţiunea din culpa ei.
De asemenea, instanţa de apel nu a ţinut cont în pronunţarea soluţiei şi de poziţia apelantei cu ocazia concilierii din 12 septembrie 2006 când aceasta a recunoscut debitul de 124.075,35 lei reprezentând avansul primit şi că acest debit se datorează ca o consecinţă a neexecutării obligaţiilor asumate prin contract.
Însăşi plata făcută de pârâtă în timpul judecării fondului reprezentând restituirea avansului reprezintă o achiesare a pârâtei la pretenţiile sale ce nu putea fi ignorată.
Sub aspectul sancţiunii aplicabile contractului recurenta apreciază că greşit apelanta a invocat rezilierea contractului şi nu rezoluţiunea lui, cum ea însăşi solicitase prin cererea reconvenţională, instanţa de apel primind această critică cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi creând astfel pârâtei posibilitatea ca prestaţiile deja executate în contul contractului să nu mai poată fi restituite, rezilierea producând efecte doar pentru viitor.
Pe fondul cauzei, recurenta prezintă succesiunea derulării raporturilor contractuale, arătând că a pus la dispoziţia pârâtei proiectul efectuat de SC A. SRL privind modificarea structurii elementelor prefabricate prevăzute în ofertă dar că aceasta nu a respectat termenul limită de livrare (2 aprilie 2006) nici măcar cel ulterior convenit (7 iunie 2006) cu ocazia discuţiilor din 10 mai 2006 când ea a fost de acord cu majorarea de preţ de la 39 euro/mp. la 43 euro/mp.
Cu privire la sumele pretinse cu titlu reconvenţional şi compensarea lor cu debitul principal, recurenta apreciază că ele nu erau datorate şi nu putea opera compensarea judiciară, pârâta urmărind doar diminuarea pagubei proprii, restituind avansul la un alt curs valutar decât cel achitat de ea la momentul plăţii.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
La data de 8 octombrie 2009 cauza a rămas în pronunţare fiind repusă pe rol la 15 octombrie 2009 în vederea unor noi lămuriri în legătură cu natura şi executarea contractului litigios, precizări făcute astăzi de părţi.
Cu majoritate de voturi, recursul este apreciat ca întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:
Anterior analizării criticilor invocate se impune a preciza că, deşi recurenta a invocat în criticile sale şi aspecte vizând fondul pricinii şi netemeinicia soluţiei recurate raportată la probele administrate, Curtea va analiza doar acele critici ce se încadrează în motivele de recurs invocate de parte, respectiv cele ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În acest sens, Curtea reţine, ca întemeiate, criticile vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate sub aspectul culpei reclamantei în neexecutarea contractului.
Astfel, deşi instanţa de apel reţine ca întemeiată critica apelantei pârâte în legătură cu cererea principală privind culpa reclamantei în neexecutarea contractului, atunci când analizează criticile referitoare la cererea reconvenţională prin care se solicitase rezoluţiunea contractului din culpa reclamantei, se apreciază că în mod temeinic a fost respinsă deoarece pârâta nu numai că nu a motivat în ce constă culpa reclamantei, dar are ea însăşi culpă că nu a combătut cele susţinute de reclamantă în acţiunea principală.
Câtă vreme pârâta nu a invocat în ce ar fi constat culpa reclamantei nici instanţa de apel nu ar fi putut reţine şi analiza această culpă decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, deşi reţine drept culpă în sarcina reclamantei că ar fi transmis pârâtei planşe întocmite de proiectant care nu sunt în concordanţă cu oferta şi contractul părţilor, apreciază că şi pârâta are culpă pentru că a achiesat la această nouă documentaţie de execuţie şi la noul termen de execuţie convenit, 7 iunie 2006, omiţând astfel să analizeze raporturile contractuale prin cele convenite ulterior de părţi, atât sub aspectul executării elementelor prefabricate cât şi asupra termenului.
Ori, analizarea contradictorie a culpei contractuale prin raportarea la cele convenite iniţial de părţi şi nu prin prisma celor stabilite ulterior de acestea, chiar prin achiesare, este nepermisă şi făcută chiar peste voinţa părţilor exprimată cu ocazia concilierii când pârâta a recunoscut că are un debit faţă de reclamantă de 30.000 euro plus TVA, echivalent în lei, rezultat „din neexecutarea obligaţiilor contractuale prevăzute în contractul nr. 2 din 2 martie 2006”.
Ignorând convenţia părţilor cu ocazia concilierii din 12 septembrie 2006 şi confirmată parţial de pârâtă prin fax-ul din 15 septembrie 2006 din care rezultă fără dubiu recunoaşterea pârâtei privind debitul de 30.000 euro plus TVA datorat reclamantei pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul nr. 2/2006, discuţiile purtându-se doar în legătură cu sumele pe care pârâta dorea să le deducă din acest debit şi care au format obiectul cererii reconvenţionale respinse, instanţa de apel a respins neîntemeiat acţiunea principală în apel făcând o greşită aplicare a principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” şi deci implicit a dispoziţiilor art. 1021 C. civ., motiv pentru care apreciază, ca întemeiate, criticile recurentei sub acest aspect.
Cât priveşte criticile referitoare la sancţiunea ce urma să se aplice contractului invocată în apel de pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi apreciate ca întemeiate de instanţa de apel, Curtea apreciază criticile recurentei, ca nefondate, având în vedere că din întreaga argumentare a soluţiei, cât şi din dispozitiv, rezultă că instanţa de apel s-a pronunţat în legătură cu rezoluţiunea contractului şi nu cu rezilierea lui, cum susţine recurenta.
În ceea ce priveşte restul criticilor invocate de recurentă „pe fondul cauzei”, Curtea apreciază că acestea vizează netemeinicia soluţiei recurate şi nu nelegalitatea ei, aspecte ce nu pot fi cenzurate în recurs, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele privesc petite ale cererii reconvenţionale, respinsă la fond, soluţie menţinută în recurs, iar pârâta nu a declarat recurs.
În consecinţă, pentru argumentele deja expuse, Curtea apreciază recursul, ca întemeiat, urmând a-l admite în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat şi menţinerii soluţiei de fond ca temeinică şi legală.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă urmează să fie obligată către recurentă la plata sumei de 2.715 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma reprezentând taxele de timbru achitate în dosar, doar acestea fiind solicitate cu ocazia dezbaterilor în fond a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de reclamanta M.B. SRL (fosta M.P. SRL) Bolintin Deal, împotriva deciziei nr. 568 din 18 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC T.C. SA Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 6317 din 13 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă intimata pârâtă la 2.715 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 552/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 57/2010. Comercial → |
|---|
