ICCJ. Decizia nr. 606/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 606/2010
Dosar nr. 276/1285/2008
Şedinţa publică de la 16 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2260 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.I., având ca obiect excluderea pârâtului M.D. din cadrul societăţii pârâte SC T.P. SRL GEACA, precum şi acţiunea conexă formulată de reclamanţii M.D. şi SC T.P. SRL, având ca obiect excluderea pârâtului C.I., cerere formulată în contradictoriu cu pârâta N.G.A.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a constatat că singurele probe depuse de reclamantul C.I. au fost două hotărâri penale prin care asociatul M.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare cu rea – credinţă a bunurilor societăţii în interes propriu [(art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990)] însă faptele încriminate s-au produs în cursul anului 1999 când, reclamantul C.I. nu avea calitatea de asociat în cadrul societăţii (acesta a dobândit calitatea de asociat la 6 septembrie 2004).
În atare situaţie s-a considera că invocarea unor aspecte legate de modalitatea de administrare a societăţii, anterioare, dobândirii calităţii de asociat, denotă o atitudine care excede lezărilor bunei credinţe.
Cu privire la motivele invocate de reclamantul M.D. s-a apreciat că susţinerile referitoare la neexecutarea obligaţiei statuare asumate de pârâtul C.I. la data intrării în societate nu se circumscriu niciuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, cu privire la completarea de acţiune formulată de acelaşi reclamant prin care a solicitat anularea contractului de cesiune şi a actului adiţional la statutul SC T.P. SRL pentru neexecutarea obligaţiilor asumate cu ocazia perfectării lor, s-a constatat că motivul invocat nu se justifică în raport de regimul juridic al nulităţii absolute sau al celei relative.
Astfel, s-a avut în vedere că nulitatea unui act poate fi dispusă doar pentru cauze concomitente sau anterioare încheierii completului, iar pretinsa cauză invocată de reclamantă poate duce, eventual, la rezoluţiunea ori rezilierea contractului.
Deşi nu a fost învestită cu analizarea acestor sancţiuni totuşi prima instanţă a analizat sumar şi eventuala neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, reţinând că o astfel de cerere ar fi neîntemeiată, dat fiind că rezultă fără echivoc faptul că reclamanta a primit întreaga valoare a părţilor sociale transmise.
Apelurile declarate împotriva sentinţei de către ambii asociaţi C.I. şi M.D. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 42 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fi scal.
Cu privire la apelul declarat de recurentul C.I., care a invocat a motiv de excludere a celuilalt asociat pe cel reglementat de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, s-a reţinut că fapta penală reţinută în sarcina lui M.D., aceea de utilizare a bunurilor societăţii în interes personal (decizia penală nr. 448 din 25 octombrie 2004) nu a produs rezultatul ce ar fi putut determina excluderea, respectiv nu a fost săvârşită cu intenţia de a frauda societatea, ci din neglijenţă.
Prin decizia penală nr. 1090 din 23 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 8478/215/2007 , acelaşi asociat a fost acuzat de săvârşirea a trei fapte penale săvârşite în calitatea de administrator al SC T.P. SRL, fapte care au fost analizate de instanţă şi prin prisma prevederilor art. 222 lit. d).
Astfel, s-a considerat că pentru fapta ce a constatat în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale în perioada 1995 – 2000 (art. 13 din Legea nr. 87/1994), prejudiciul material a fost săvârşit în patrimoniul statului, iar nu în cel al societăţii.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi pentru fapta ce a constat în refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia organelor de cercetare penală în perioada septembrie 1995 – 2002, a actelor de evidenţă contabilă ale societăţii.
În privinţa faptei reţinute prin acelaşi act de inculpare, fapta ce s-a materializat prin înregistrările inexacte din contabilitatea societăţii ce au avut drept efect denaturarea veniturilor (bilanţ - contabil fals) s-a apreciat că înşelarea încrederii ca o consecinţă a săvârşirii unor fapte penale, chiar repetate, nu poate fi reţinută ca temei al excluderii dacă nu sunt prezente toate ipotezele ce izvorăsc din analizarea dispoziţiilor legale şi nu se cunoaşte prejudiciul produs societăţii.
Instanţa de apel a mai reţinut că din conţinutul sentinţei penale menţionate rezultă că pe lângă faptele săvârşite în calitate de primar, inculpatul M.D. a săvârşit celelalte fapte, în calitate de administrator.
Cu privire la apelul declarat de reclamantul M.D. s-a constatat că prima instanţă şi-a exercitat rolul activ conform art. 129 C. proc. civ., dând eficienţă principiului disponibilităţii, statuând că pretinsele cauze de nulitate ale contractelor sunt ulterioare încheierii acestora, ele putând atrage, eventual, rezoluţiunea actelor.
S-a mai avut în vedere faptul că, prima instanţă, pentru a nu prejudicia partea, a analizat sumar, dar pertinent susţinerile părţilor referitoare la presupusa neexecutare a obligaţiilor, constatând că cesiunea părţilor sociale nu s-a realizat cu titlu gratuit, în condiţiile în care preţul cesiunii a fost plătit.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambii asociaţi, considerând-o nelegală.
În recursul său C.I. a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susţine următoarele:
- Prin decizia penală nr. 72/R/2005 se prevede în mod expres că SC T.P. SRL a fost prejudiciată de asociatul M.D. cu suma de 54.000.000 lei şi chiar dacă prejudiciul a fost acoperit, iar sancţiunea a fost una administrativă nu poate fi înlăturată răspunderea în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Se mai susţine că prin sentinţa penală nr. 1090/2008 acelaşi M.D. a fost condamnat pentru o infracţiune de fals şi pentru evaziune fiscală, fapte de o gravitate ce a făcut să scadă încrederea care a stat la baza asocierii în societate.
De asemenea, recurentul consideră că pârâtul şi-a înşelat asociaţii, rupând legătura de încredere şi întrajutorare care ar trebui să existe între asociaţi, iar în cauză nu se pune, în principal, problema prejudicierii patrimoniului societăţii, ci pierderea încrederii dintre asociaţi ce nu poate fi suplinită de posibilitatea atragerii răspunderii administrative sau penale a asociatului.
- Decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie.
Redând mare parte din considerentele deciziei atacate, recurentul susţine că, deşi s-a reţinut că săvârşirea unei infracţiuni în calitate de administrator este de natură să constituie temei al excluderii, în final cererea este respinsă.
Recurentul M.D. a invocat, în susţinerea recursului său, prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora aduce următoarele argumente:
- Hotărârea atacată este nelegală în condiţiile în care instanţa de apel a refuzat să constate că acţiunea sa (completată şi precizată la 12 mai 2008) a fost calificată greşit, ca acţiune în constatarea nulităţii şi nu ca acţiune în anulare.
Recurentul susţine că a cerut anularea actului de cesiune pentru neexecutarea obligaţiilor societare asumate prin acesta, act ce s-a reţinut a nu fi cu titlu gratuit, contrar conţinutului său. Instanţele s-au rezumat la a constata că cesiunea nu a fost gratuită şi că singura obligaţie asumată ar fi fost plata contravalorii părţilor sociale cedate.
- Prin respingerea probelor solicitate în dovedirea petitului ce a vizat anularea actului i-au fost încălcate drepturile procesuale ajungându-se astfel la calificarea greşită a acţiunii ceea ce echivalează cu o nesoluţionare a fondului pricinii.
Eroarea instanţelor constă în refuzul de a verifica condiţiile în care a fost încheiat actul şi a intenţiei părţilor la încheierea actului.
Se susţine că, la venirea în societate, C.I. s-a obligat să finalizeze majorările de capital social ce urmau a fi iniţiate, până la limita în care să-i poată fi permis accesul la fondurile de dezvoltare din cadrul Comunităţii Europene, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.
La data de 5 octombrie 2009, recurentul M.D. a depus la dosar sentinţa nr. 2006 din 21 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj din care rezultă că, împotriva SC T.P. SRL a fost declanşată procedura insolvenţei, conform Legii nr. 85/2006.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenţi se constată că ambele recursuri sunt nefondate.
1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul C.I.:
Criticile recurentei se rezumă, în esenţă, la două aspecte ce vizează o motivare pretins contradictorie a deciziei şi respectiv, o aplicare greşită a prevederilor art. 222 lit. d) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte pretinsa contradictorialitate a considerentelor deciziei se constată că argumentele folosite de instanţa de apel reprezintă o înlăturare logică a faptelor ce au făcut obiectul analizei, precum şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la soluţia concretizată în dispozitiv.
Sub acest aspect, se apreciază că scopul motivării, acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă a fost atins, iar faptul că recurentul nu este mulţumit de argumentele instanţei nu este de natură a atrage incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În condiţiile în care instanţa apelului a motivat că, în principiu, săvârşirea unei infracţiuni în calitate de administrator al unei societăţi poate constitui un temei de excludere (dacă acesta are şi calitatea de asociat) dar a argumentat că, în cazul dat, nu se impune această măsură, arătând şi motivele avute în vedere, nu se poate reţine existenţa unor considerente contradictorii.
Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită, în contextul în care faptele concrete ce au fost imputate pârâtului nu au întrunit condiţiile cumulative prevăzute de prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Astfel, potrivit art. 222 lit. d), poate fi expus din societatea cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite o fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său au al altora.
Cum frauda în dauna societăţii presupune prejudicierea intenţionată de către administrator a intereselor societăţii prin acte juridice de natură a micşora substanţial patrimoniul acesteia, iar în cauză nu s-a demonstrat că urmare a faptelor reţinute în sarcina pârâtului s-ar fi produs un prejudiciu societăţii în mod corect s-a reţinut că nu sunt îndeplinite toate condiţiile necesare atragerii excluderii.
De asemenea, se va reţine ca, fiind corect şi raţionamentul instanţei potrivit cu care, această condiţie nu este întrunită nici în privinţa înşelării încrederii celorlalţi asociaţi, neputându-se considera că săvârşirea unor fapte penale chiar repetate, ar putea fi considerate ca temei al excluderii dacă nu au avut drept scop fraudarea intenţionată a societăţii.
2. Cu privire la recursul declarat de M.D. se constată că singura critică ce poate fi supusă concluziei şi care vizează nelegalitatea deciziei atacate este cea legată de pretinsa calificare greşită a acţiunii deduse judecăţii.
Celelalte critici nu pot face obiectul controlului judiciar în condiţiile în care antamează stabilirea situaţiei de fapt, care este atributul exclusiv al instanţei anterioare.
Se constată că instanţele anterioare au respectat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., dând dovadă de rol activ în stabilirea raporturilor juridice dintre părţi, stabilind în mod corect că acţiunea dedusă judecăţii a constat în anularea unui act juridic respectiv unui act de cesiune.
În mod corect s-a statuat că pentru a opera nulitatea actului (fie ea absolută ori relativă), motivele invocate trebuie să fie anterioare sau concomitente momentului încheierii actului juridic şi nu ulterioare acestuia.
Ori, reclamantul a fost constant în a susţine că anularea actului de cesiune raportat la motive ce nu pot atrage o asemenea sancţiune.
Respectând dreptul de disponibilitate a părţii, instanţa a soluţionat în mod corect acest petit, arătând că motivele invocate pot atrage, eventual, sancţiunea rezoluţiunii actului.
Instanţele au făcut chiar mai mult, şi au analizat inclusiv îndeplinirea condiţiilor art. 1020 C. civ., constatând că nu se poate reţine o îndeplinire culpabilă a obligaţiilor asumate prin contract de către C.I.
De asemenea, nu se poate reţine o încălcare a drepturilor procesuale ale recurentului, în contextul în care instanţa anterioară a arătat de ce a considerat că este inutilă administrarea de probe în contra unui înscris asumat şi necontestat de ambele părţi.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va menţine decizia atacată ca fiind legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii M.D. şi SC T.P. SRL GEACA prin lichidator H.B.I. SPRL CLUJ împotriva deciziei nr. 42 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 63/2010. Comercial → |
|---|
