ICCJ. Decizia nr. 9/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 9/2010
Dosar nr. 4470/3/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5010 din 7 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a dispus respingerea cererii precizate, formulate de reclamanta SC P.P. GMBH împotriva pârâtei A.V.A.S., ca neîntemeiată.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.800.000 dolari S.U.A., reprezentând prejudiciu cauzat prin fapte ilicite, în temeiul art. 998 şi urm. C. civ., cu cheltuieli de judecată, ca urmare a actelor si faptelor intenţionate ale reprezentanţilor A.P.A.P.S., A.V.A.B. şi ulterior A.V.A.S., precum şi ca urmare a împiedicării deliberate de către reprezentanţii A.V.A.S. a achiziţionării de către SC A.D. SRL, al cărei unic asociat este reclamanta, a echipamentului aferent investiţiei "Turnatoria de tuburi presiune din fonta ductila" de pe platforma S.C. şi a bunurilor, constituind aportul SC S.C. SA la constituirea SC A. SA, in condiţiile prevăzute de OUG nr. 3/2004.
S-a mai reţinut că, prin protocolul încheiat la data de 29 aprilie 2002 intre A.P.A.P.S. şi SC P.P. GMBH, semnat pe baza prevederilor HG din 25 aprilie 2002 s-a convenit înfiinţarea unei societăţi de către SC S.C. SA şi SC P.P. GMBH, având ca scop finalizarea investiţiei "Turnătoria de ţevi din fontă ductilă" care la semnarea protocolului se afla în patrimoniul SC S.C. SA.
Societatea înfiinţată, reţine Tribunalul, urma a avea ca principal obiect de activitate producerea de ţevi şi fitinguri din fontă ductilă şi operarea investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma S., iar potrivit capitolului III din protocol, reclamanta urma să participe la capitalul social al viitoarei societăţi cu un aport în numerar în valoare de 6,2 milioane dolari S.U.A. şi cu un aport în natură în valoare de 5,8 milioane dolari S.U.A., iar SC S.C. SA cu un aport în natură in valoare de 8,6 milioane dolari S.U.A.
Aportul în natură al SC S.C. SA urma să includă şi 15% din echipamentul aferent investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă", care fusese achiziţionat de SC S.C. SA de la C.C.M. CO LNC, acest procent fiind plătit ca şi avans de SC S.C. SA din resursele proprii.
Prin acordul acţionarilor (Shareholders Agreement) încheiat la data de 14 iunie 2002 intre SC S.C. SA, reclamantă şi trei persoane fizice s-a convenit de părţi înfiinţarea unei societăţi cu capital mixt, numită SC A. SA, actul constitutiv al societăţii fiind încheiat la data de 24 septembrie 2002.
La data de 21 iulie 2003, potrivit procesului - verbal de negociere directă, A.V.A.B., în calitate de creditor, a vândut către SC A. SA - cumpărător - prin metoda negocierii directe activele reprezentând utilaje aferente turnătoriei din tuburi de presiune din fontă ductilă aflate în proprietatea debitorului SC S.C. SA, transmiterea dreptului de proprietate având loc după plata ratelor şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de garanţie prevăzute de art. g din procesul - verbal.
În baza contractului de cesiune de creanţă din 2002, A.V.A.S. a preluat o creanţă de la M.F.P. împotriva SC S.C. SA, iar în vederea recuperării acestei creanţe, potrivit OG nr. 44/2002, A.V.A.S. a procedat la valorificarea activului "Turnatorie tuburi de fonta ductila", prin încheierea procesului - verbal de negociere directă din 2003 cu SC S.C. SA si SC A. SA (al cărei acţionar era reclamanta).
Urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de plată asumate de către SC A. SA, A.V.A.S. a demarat procedura de executare silita a SC A. SA, la data de 27 mai 20004 aplicându-se sechestru asupra bunurilor acesteia. Prin hotărârea A.G.E.A. din data de 16 aprilie 2004 acţionarii reprezentând 100% din capitalul social au hotărât aprobarea dizolvării şi lichidării SC A. SA în condiţiile art. 1 din OUG nr. 3/2004.
Potrivit art. 2 din OUG nr. 3/2004, A.V.A.B. urma a vinde în cadrul executării silite, prin negociere directă, către asociatul investitor străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic PIPE SC P.P. GMBH Germania, bunurile urmăribile care se cuveneau din lichidarea SC A. SA Călan asociatului SC S.C. SA, individual ori, în cazul fluxurilor tehnologice, asociat cu bunurile afectate cu garanţii în favoarea sa.
Preţul (exprimat în dolari S.U.A.) stabilit prin negociere directă pentru vânzare a activelor prevăzute la alin. (1), cu excepţia activului prevăzut la art. 3, nu putea fi mai mic decât valoarea acestora, determinată prin expertiză solicitată de A.V.A.B.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 3/2004, în cadrul procedurii de executare silită organizate de către A.V.A.B. urmau a se vinde prin negociere directă utilajele aferente "Turnătoriei de tuburi de presiune din fontă ductilă" către investitorul străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic SC P.P. GMBH Germania.
Preţul, exprimat în dolari S.U.A., stabilit prin negociere directă pentru vânzare a activelor prevăzute la alin. (1) nu putea fi mai mic de 65% din preţul rezultat din expertiza solicitată de către A.V.A.B. şi urma să fie achitat în rate, fără plata unui avans, pe o durată de maximum 12 ani.
Prin art. 5 din OUG nr. 3/2004, mai reţine Tribunalul, vânzarea activelor menţionate mai sus către investitorul străin SC P.P. GMBH Germania sau către o societate comercială constituită potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, având ca asociat unic SC P.P. GMBH Germania, era condiţionată de punerea şi menţinerea în funcţiune pe o perioadă de minimum 5 ani a investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma S.C., din fonduri proprii sau atrase pe numele său, şi a păstrării numărului de 600 de salariaţi preluaţi iniţial la SC A. SA Călan. Termenul de punere în funcţiune a investiţiei a fost stabilit la maximum 12 luni de la data transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor vândute.
Prin adresa din 2004, societatea reclamantă a comunicat A.V.A.S. ca SC A.D. SRL (cu asociat unic SC P.P. GMBH) a fost constituita pentru aplicarea OUG nr. 3/2004.
Potrivit procesului - verbal încheiat la data de 5 mai 2005 s-a reţinut că a avut loc şedinţa de negociere directă în cadrul procedurii de executare silită, reprezentanţii SC A.D. SRL Călan au precizat în cadrul şedinţei că, în condiţiile în care A.V.A.S. nu acceptă o negociere a valorii activelor în sensul diminuării acesteia, nu vor continua negocierile, contestând valoarea stabilită de evaluator datorita uzurii fizice şi morale.
Din analiza procesului - verbal de negociere Tribunalul a apreciat că, faţă de valoarea stabilită de evaluator, prin prisma dispozițiilor art. 2 si art. 3 din OUG nr. 3/2004, preţul rezultat din negociere nu putea fi mai mic de 65% din preţul rezultat din expertiza solicitată de către A.V.A.B. Potrivit ordonanţei expertiza era solicitată de evaluator, eventualii cumpărători neavând posibilitatea de a o contesta.
Tribunalul a reţinut şi adresa A.V.A.S. din 23 mai 2005 prin care soma SC A.D. SRL Calan ca până la data de 23 mai 2005 să semneze cu sau fără obiecţiuni procesul - verbal din 5 mai 2005 încheiat între reprezentanţii A.V.A.S., reprezentanţii SC A.D. SRL si reprezentantul SC A. SA.
Ulterior şedinţei de negociere ce a avut loc la data de 5 mai 2005, OUG nr. 3/2004 a fost modificata prin OUG nr. 68/2005 (care a intrat in vigoare la data de 7 iulie 2005) art. 3 din OUG nr. 3/2004 fiind modificat in sensul că utilajele aferente "Turnătoriei de tuburi de presiune din fontă ductilă" urmau a se vinde în cadrul procedurii de executare silită, organizată de A.V.A.S. în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar alin. (3) si (4) din art. 2 au fost abrogate.
La data de 1 iulie 2005, reţine prima instanţă, a avut loc licitaţia privind activele reprezentând aportul in natura ce se cuvine asociatului SC S.C. SA si utilaje aferente turnatoriei de tuburi de presiune fonta ductila aflate in proprietatea SC A. SA, valoarea de piaţă a acestor active fiind stabilită prin raportul de evaluare din 18 februarie 2005. S-a mai avut în vedere că, reprezentanţii SC A.D. SRL au contestat preţul stabilit prin raportul de evaluare, iar ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 68/2005, A.V.A.S. a organizat licitaţii publice în condiţiile OUG nr. 51/1998 la care, SC A.D. SRL nu a participat.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a apreciat că, în raport de probele administrate, societatea reclamantă nu a demonstrat întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a A.V.A.S. în condiţiile în care, pe de o parte răspunderea delictuală ia naştere ca urmare a încălcării unei obligaţii, încălcare prin care se aduce atingere unui drept subiectiv.
În opinia Tribunalului A.V.A.S. şi-a îndeplinit obligaţiile potrivit OUG nr. 3/2005, prin negociere respectând dispoziţiile art. 2 si art. 3 privind nivelul minim al preţului în raport de expertiza pe care avea dreptul să o solicite, astfel încât nu rezultă existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia în săvârşirea faptei, existenţa vreunui prejudiciu sau legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, SC A.D. SRL acceptând negocierea doar în condiţiile reducerii preţului şi refuzând negocierea preţului până la pragul minim stabilit potrivit disp. art. 2 si art. 3 din OUG nr. 3/2004.
Apelul declarat de reclamanta a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 35 din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Curtea rezumând criticile apelantei la împrejurarea că prima instanţă nu ar fi ţinut seama în soluţionarea cererii reclamantei, de toate probele administrate în cauză, a apreciat că această susţinere este nefondată pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ. (adică răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie cauzată fie cu intenţie fie din neglijenţă).
Cu privire la prima faptă ilicită, constând în ascunderea cu rea credinţa a datoriilor exigibile pe care societatea SC S.C. SA le avea la data constituirii SC A. SA, Curtea a constatat pe de o parte, că la constituirea societăţi comerciale SC A. SA nu s-a menţionat în actul constitutiv nicio obligaţie a A.V.A.S., în calitatea sa de acţionar majoritar la SC S.C. SA care să aibă legătură cu eventualele datorii exigibile ale acesteia, iar pe de altă parte, şi-a pus problema dacă omisiunea de a aduce la cunoştinţa SC P.P. GMBH datoriile unuia dintre acţionarii cu care aceasta dorea să se asocieze într-o societate comercială pe acţiuni, este imputabilă exclusiv A.V.A.S.
Cu privire la această faptă s-a reţinut că nu s-a dovedit că are caracterul unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, iar pe de altă parte, în raport cu actele juridice succesive încheiate între reclamant şi pârâtă în perioada 2002 - 2005, că nu este vorba în realitate de o răspundere civilă contractuală (cu care însă instanţa nu a fost învestită).
S-a avut în vedere că, în timp ce în cazul răspunderii civile delictuale, obligaţi încălcată este o obligaţie cu caracter general care revine tuturor (obligaţia de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite), în cazul răspunderii contractuale, obligaţia încălcată este o obligaţie concretă, stabilită prin contractul preexistent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii.
Pornind de la deosebirile ce există între cele două feluri de răspundere s-a analizat problema cumulului între cele două categorii de răspundere şi a opţiunii creditorului între cele două răspunderi.
S-a considerat că, în doctrină şi practica judiciară s-a concretizat un principiu potrivit căruia în cazul în care între părţi a existat un contract din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.
Pe de altă parte, de îndată ce păgubitul a optat pentru una din cele două căi, el nu mai poate urma cealaltă cale (electa una via non datur recursus alteram).
Reţinând aceste principii privind cele două feluri ale răspunderii, Curtea a constatat şi că demersul judiciar al reclamantei are la bază mai multe acte juridice din care aceasta consideră că au rezultat anumite obligaţii ale A.V.A.S., care, cu rea credinţă, ar fi fost încălcate şi, care au avut drept efect încălcarea unor drepturi subiective născute din aceste convenţii.
În acest sens, reclamanta a motivat cererea sa în special pe încheierea unor acte juridice (negotium iuris) cărora susţine aceasta le-ar fi fost aplicabile anumite dispoziţii legale, acte juridice dovedite cu următoarele înscrisuri (instrumentum probationis): protocolul încheiat între aceasta şi A.V.A.S. la data de 29 aprilie 2002; pe Acordul acţionarilor încheiat la data de 14 iunie 2002 între SC S.C. SA, reclamantă şi 3 persoane fizice; Actul constitutiv al SC A. SA, încheiat şi autentificat la data de 24 septembrie 2002 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială); procesul - verbal de vânzare prin negociere directă din 21 iulie 2003 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială) ; procesul - verbal din 5 mai 2005 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială) precum şi fişele de licitaţie din 1 iulie 2005 (dosarul nr. 2024/2/2006 aflat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială).
Or, având în vedere că reclamanta afirmă că drepturile sale subiective ce ar fi fost încălcate prin faptele reprezentanţilor A.V.A.S. (şi ai autorităţilor antecesoare ale acestei autorităţi) s-au născut din aceste acte juridice completate cu dispoziţii legale speciale, rezultă că, este exclusă răspunderea civilă delictuală, deoarece din susţinerile reclamantei, precum şi din probele administrate în cauză rezultă că între părţi s-au încheiat mai multe convenţii, care în caz de nerespectare (într-un fel sau altul) ar atrage răspunderea civilă contractuală.
Mai mult, s-a considerat că cea de-a doua faptă ilicită enunţată de apelanta - reclamantă ca fiind săvârşită de pârâtă, constând în împiedicarea achiziţionării activelor şi a echipamentului specificat, prin iniţierea unei Ordonanţe a Guvernului (OUG nr. 68/2005), în condiţiile în care OG nr. 3/2004 stabilea dreptul exclusiv al reclamantei de a achiziţiona în anumite condiţii ce favorizau societatea, nu întruneşte caracterul ilicit al unui asemenea demers.
Astfel, în principiu un demers de iniţiativă legislativă nu poate avea caracter ilicit, deoarece, se presupune că acesta este animat de dorinţa legiferării unor situaţii urgente (în special în cazul Ordonanţelor de Urgenţă), mai ales că dreptul acesta are un caracter constituţional, fiind reglementat de art. 74 din Constituţia României. Ca atare, o astfel de faptă, oricât de prejudiciabilă ar putea deveni pentru o persoană (juridică, în speţă) nu poate îmbrăca un caracter ilicit, Guvernul fiind abilitat a emite Ordonanţe în baza unei legi speciale de abilitare date de Parlamentul, ca şi autoritate legislativă în România.
Aşadar, susţinerea apelantei - reclamante în sensul că iniţiativa adoptării OUG nr. 68/2005 din partea A.V.A.S. este o faptă ilicită, chiar în condiţiile existenţei OUG nr. 3/2004 şi ale raporturilor dintre entităţile juridice implicate în proiectul descris amănunţit de reclamantă, a fost respinsă ca nefondată.
În fine, s-a apreciat că, chiar dacă s-ar considera că în cauză, faptele afirmate de reclamantă nu ar decurge din convenţiile enunţate de aceasta şi, ca atare, ar fi incidentă o răspundere civilă delictuală, aşa cum corect reţine şi Tribunalul nu s-au dovedit toate elementele unei astfel de răspunderi.
Pierderile suferite de SC A. SA însumate la 5.770.587 dolari S.U.A. oricât de certe ar fi, aşa cum s-a dovedit cu situaţiile financiare ale acesteia întocmite de auditorul financiar, pe de o parte nu a rezultat din probe că îşi au originea în fapte ilicite concrete dovedite, săvârşite cu vinovăţie de pârâtă prin reprezentanţii săi), iar pe de altă parte, nu a rezultat din probe nici împrejurarea că pierderile societăţii SC A. SA sunt echivalente cu un prejudiciu produc reclamantei SC P.P. GMBH.
Afirmaţiile reclamantei sunt rezultatul unor simple prezumţii care nu sunt de natură a conduce la concluzia unui prejudiciu cert, cauzat de fapte ilicite dovedite, produs reclamantei.
Instanţa a mai reţinut că, nu a rezultat o legătură directă de cauzalitate între pretinsele pierderi ale reclamantei şi faptele reprezentanţilor A.V.A.S., speculaţiile reclamantei fiind de asemenea, simple silogisme bazate pe prezumţii, care nu sunt de natură a naşte măcar probabilitatea şi cu atât mai puţin, de a dovedi întrunirea cumulativă a elementelor răspunderii civile delictuale, iar între reaua-credinţă şi fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, care să atragă răspunderea civilă delictuală a autorului său, nu se poate pune semnul egalităţii.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC P.P. GMBH Dusseldorf, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
1. Decizia atacată conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) după cum urmează:
- motivele pentru care instanţa de apel a considerat ca nefondată prima critică din apel sunt contradictorii şi cuprind consideraţii străine de speţă în condiţiile în care, după ce s-a constatat că temeiul de drept al cererii este dat de prevederile art. 998 C. civ., s-a procedat la o analiză a elementelor răspunderii delictuale pentru fapta proprie, deşi critica privea neluarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză.
- s-a ignorat total contextul relaţiei existente între statul român şi societatea reclamantă atunci când s-a stabilit existenţa unei prime fapte ilicite la nivelul relaţiei societare dintre SC P.P. GMBH şi SC S.C. SA, şi o a doua faptă ilicită la nivelul negocierii dintre SC A.D. SRL şi A.V.A.S. Bucureşti.
- argumentele folosite de instanţă cu privire la prima faptă sunt contradictorii şi chiar fără legătură cu cauza, rezultând o necunoaştere a părţilor semnatare ale unui act constitutiv al unei societăţi şi a cuantumului unei asemenea acţiuni. Se arată că, şi în condiţiile în care A.P.A.P.S. avea calitatea de acţionar majoritar al SC A. SA, acest act constitutiv nu putea cuprinde obligaţii ale A.P.A.P.S.
- instanţa este contradictorie şi atunci când concluzionează că răspunderea delictuală a A.V.A.S. este exclusă cu privire la prima faptă ilicită pentru că din probele administrate în cauză rezultă că între părţi s-ar fi încheiat mai multe convenţii, iar răspunderea – în caz de nerespectare a obligaţiilor – ar fi contractuală, statuând în final că „nu este vorba în realitate de o răspundere contractuală".
- instanţa este contradictorie şi în privinţa omisiunii a A.V.A.S. de a o informa societatea asupra datoriilor SC S.C. SA.
- greşit s-a reţinut că nici cea de-a doua faptă nu întruneşte caracterul ilicit.
2. Decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
- nu au fost aplicate corect prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ. şi ale OUG nr. 8/2004 întrucât sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale.
- reţinerile instanţei cu privire la inexistenţa prejudiciului nu sunt întemeiate câtă vreme culpa intrării în lichidare a SC A. SA a aparţinut A.V.A.S., acesta fiind motivul pentru care nu s-a mai realizat transferul echipamentului aferent investiţiei către noua societate SC A.D. SRL.
- instanţa nu a analizat toate cauzele şi condiţiile care au dus la prejudicierea investitorului străin, fiind greşite şi rău voitoare opiniile instanţei de apel conform cu care afirmaţiile reclamantei ar fi rezultatul unor simple prezumţii care ar fi rezultatul unor simple prezumţii care nu sunt de natură a conduce la concluzia unui prejudiciu cert, cauzat de fapte ilicite dovedite.
- instanţa nu a negat existenţa laturii subiective a răspunderii civile delictuale însă a făcut abstracţie de toate etapele relaţiei complexe dintre statul român şi SC P.P. GMBH Dusseldorf, preferând să stabilească că există o faptă ilicită la nivelul relaţiei societare dintre SC P.P. GMBH Dusseldorf şi SC S.C. SA şi alta la nivelul negocierii dintre SC A.D. SRL şi A.V.A.S.
- reluând situaţia de fapt, recurenta concluzionează că instanţa apelului nu a fost interesată să ofere un răspuns cu privire la faptul dacă reclamantul a fost informat în totalitate asupra situaţiei SC SC S.C. SA; dacă a avut reprezentarea faptului că A.V.A.S. va încerca să folosească OUG nr. 3/2004 pentru a obţine fonduri suplimentare sau că Guvernul va adopta OUG nr. 68/2005.
- nu s-a avut în vedere că din toate acţiunile statului, realizate prin reprezentanţii săi a rezultat o conduită greşită şi prejudiciabilă pentru investitorul străin, deci o faptă ilicită.
3. Instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor deduse judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
- recurenta susţine că este incident acest motiv de recurs câtă vreme s-a apreciat că – în speţă - este exclusă răspunderea civilă delictuală a A.V.A.S. dat fiind că între părţi s-au încheiat mai multe convenţii, care în caz de nerespectare ar atrage răspunderea civilă delictuală.
- chiar dacă între părţi s-au încheiat anumite convenţii ce au fost completate cu acte normative, prejudiciul în patrimoniul societăţii SC P.P. GMBH Dusseldorf s-a produs în faza precontractuală şi a constat în fapta reprezentanţilor A.V.A.S. care nu au dat eficienţă prevederilor compensatorii pentru investitor, fiind încălcată o obligaţie legală şi una contractuală.
Prin întâmpinarea depusă la 9 octombrie 2009 A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că majoritatea argumentelor aduse în dezvoltarea acestuia constituie veritabile cenzuri ale raţionamentului juridic folosit de instanţă ce s-ar încadra mai degrabă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., altele vizând chiar modul în care a fost stabilită situaţia de fapt.
Faţă de această situaţie aspectele legate de aplicarea prevederilor art. 998 C. civ. vor fi analizate alături de celelalte critici aduse în susţinerea motivului de nelegalitate întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar cele care vizează strict aprecieri asupra situaţiei de fapt nu vor face obiectul controlului judiciar al recursului dată fiind specificitatea acestei căi de atac ce se limitează doar la analizarea deciziei atacate dar prin prisma motivelor de nelegalitate.
Cu privire la criticile recurentei ce vizează pretinsa motivare contradictorie a deciziei ori existenţa unor motive străine de natura pricinii se constată că sunt nefondate.
În realitate, instanţa de apel a motivat amplu Decizia, respectând prevederile art. 261 C. proc. civ., motivare ce este de natură să fundamenteze soluţia pronunţată în cauză, fiind clară şi pertinentă.
Chiar dacă instanţa anterioară a fost mai amplă în a analiza condiţiile răspunderii delictuale şi cele ale răspunderii contractuale, teoretizând poate, mai mult acest aspect nu se poate reţine faptul că hotărârea ar fi contradictorie ori că ar conţine elemente străine de cauză.
2. Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită.
În principiu, atunci când se invocă schimbarea naturii şi a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii este necesar a se arăta despre care anume act este vorba şi că acest act a fost calificat de aşa manieră încât natura sa a fost alterată în mod substanţial.
Ori, în dezvoltarea adusă acestui motiv de recurs nu se regăsesc aceste elemente esenţiale şi faţă de care - pe acest aspect - nu se poate exercita controlul judiciar de către instanţa recursului, critica rămânând una generică.
3. În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se susţine aplicarea greşită a prevederilor art. 998 – art. 999 C. civ. şi ale OUG nr. 3/2004 se constată că de asemenea, este nefondat.
Conform prevederilor ce reglementează răspunderea delictuală, condiţiile necesare atragerii unei asemenea răspunderi şi care se cer a fi întrunite cumulativ sunt următoarele: existenţa unei fapte ilicite, care să fi fost săvârşită cu vinovăţie şi să fi creat un prejudiciu, precum şi existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a indicat fapta ilicită ca fiind dată de două activităţi ale pârâtei A.V.A.S. constând în: ascunderea existenţei creanţelor exigibile deţinute de diverşi creditori împotriva SC S.C. SA şi în împiedicarea în mod deliberat a SC A.D. SRL să achiziţioneze active reprezentând aportul în natură al SC S.C. SA la constituirea SC A. SA şi echipamentul aferent investiţiei, Turnătoria de tuburi de presiune din fondă ductilă de pe platforma S.C.
În mod corect, ambele instanţe au statuat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor anterior menţionate, de natură a fi în măsură a se atrage răspunderea delictuală a intimatei A.V.A.S.
Astfel, pe bună dreptate, în privinţa primei fapte s-a avut în vedere că nu sunt întrunite niciuna dintre condiţiile răspunderii civile delictuale şi că, raportat la argumentele aduse în susţinere, se vizează de fapt o răspundere contractuală dar cu care instanţa nu a fost investită.
Nici criticile ce vizează îndeplinirea condiţiilor răspunderii delictuale în cazul celei de-a doua fapte pretins ilicită nu pot fi primite, în contextul în care reclamanta a susţinut că iniţiativa legislativă a pârâtei ar fi îmbrăcat un caracter ilicit.
Dacă s-ar accepta opinia recurentei s-ar ajunge în situaţia în care fapta ilicită ar putea fi consfinţită printr-un act normativ ceea ce este un nonsens.
De asemenea, nedovedindu-se în concret pretinsele fapte ilicite, fapte ce tind mai mult la încălcarea unor prevederi din convenţiile părţilor, şi nici împrejurarea că pierderile suferite de societatea SC A. SA sunt echivalente cu un prejudiciu direct produs recurentei prin pretinsele fapte, precum şi existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi pretinsele fapte ilicite ale A.V.A.S., în mod justificat s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale.
Cum, în cuprinsul cererii de recurs, recurs recurenta reia pe larg situaţia de fapt, inducând ideea că aceasta nu a fost corect stabilită, Înalta Curte reaminteşte că, în cadrul acestei etape procesuale rolul ei este limitat la verificarea aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, nefiindu-i permis să procedeze la o reevaluare a probelor şi a împrejurărilor de fapt reţinute de instanţele anterioare.
Aşa fiind, constatând că aspectele ce au vizat nelegalitatea deciziei nu sunt fondate, recursul promovat de recurentă va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.P. GMBH Dusseldorf împotriva deciziei comerciale nr. 35 din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 909/2010. Comercial → |
|---|
