ICCJ. Decizia nr. 576/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 576/2010
Dosar nr. 3758/120/2007
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1098 din 3 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC C.C.M.S.I. SRL împotriva pârâtei SC C.I. SA, s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi în consecinţă, reclamanta a fost obligată să-i restituie acesteia suma de 60.000 euro avans şi 12.447 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în baza probelor administrate, că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate în baza contractului încheiat cu pârâta este neîntemeiată faţă de împrejurarea dovedită că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă pe cale reconvenţională apreciindu-se întemeiată, urmând în consecinţă ca reclamanta să fie obligată la restituirea avansului achitat de pârâtă în vederea executării contractului, în sumă de 60.000 euro.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 35 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a reţinut în considerentele deciziei, în baza mterialului probator administrat că apelanta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin acordul comercial încheiat la data 16 decembrie 2003 cu pârâta şi prin contractul de asistenţă din 1 ianuarie 2004, iar faţă de conţinutul sumar al celor convenţi încheiate între părţi, prima instanţă a interpretat corect raporturile juridice reglementate de acestea şi a analizat prin prisma dispoziţiilor art. 969, art. 970 alin. (2) şi art. 981 C. civ. modalitatea în care părţile şi-au executat obligaţiile contractuale asumate, fiind aplicabile în speţă şi principiile Unidroit – art. 1.3 privind obligativitatea clauzelor contractuale pentru părţi, art. 5.1 privind posibilitatea stipulări exprese sau implicite a obligaţilor în contractele comerciale internaţionale, art. 52 şi art. 7.1.1 potrivit căruia neexecutarea constă în executarea defectuoasă sau cu întârziere a unei obligaţi contractuale.
S-a mai reţinut că instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 46 C. com. şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991, deoarece în cazul unor contracte scrise prin care s-a stabilit obligaţia emiterii respectiv a plăţii unor facturi pentru prestaţiile contractuale executate, înregistrarea acestora în contabilitatea societăţii beneficiare este obligatorie, iar această operaţiune nu echivalează cu acceptarea necondiţionată a plăţii sumelor în respectivele documente contabile.
Împotriva deciziei pronunţată în apel reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii şi obligări pârâtei la plata sumei de 87.270,844 euro reprezentând contravaloarea facturilor neachitate şi dobânzi legale calculate conform art. 4 din OG nr. 9/2000, precum şi respingerea cererii reconvenţionale.
În motivarea recursului se susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că al doilea contract, cel de asistenţă din 2004 a fost încheiat formal, la solicitarea expresă a intimatei pentru a putea justifica plata facturilor, deşi acest aspect rezultă din probele administrate.
Recurenta invocă în acest sens corespondenţa dintre părţi, declaraţiile martorilor şi celelalte probe administrate.
Susţine că potrivit acordului comercial, obligaţia sa era una de diligenţă şi nu una de rezultat, dovadă fiind clauzele prin care a fost exclusă garanţia asupra calităţi produsului, astfel că în mod greşit s-a reţinut neîndeplinirea obligaţilor sale.
Din această perspectivă recurenta consideră necesară analizarea relaţiilor comerciale dintre părţi din perspectiva doar a acordului comercial încheiat în anul 2003, semnarea contractului de asistenţă fiind doar formală.
În acest sens, solicită instanţei de recurs să aprecieze în baza probelor dosarului, contribuţia reclamantei la construirea celor opt lini de cromare şi să ia în considerare declaraţiile martorilor, urmând a le reanaliza.
A doua critică vizează reţinerea greşită de către instanţa de apel a faptului că plata sumei de 60.000 euro reprezintă avans, fără să se ţină cont de prevederile legale în vigoare şi de concluziile raportului de expertiză contabilă.
Astfel se arată că acceptarea unei facturi poate fi expresă, atunci când destinatarul semnează cu menţiunea „acceptată" sau confirmă factura printr-o scrisoare telegramă, ori tacită, dacă această acceptare rezultă din manifestări de voinţă neîndoielnice.
În speţă se invocă faptul că pârâta a acceptat tacit facturile întrucât nu a înţeles să le conteste decât după acţionarea sa în judecată.
În sensul celor susţinute, recurenta invocă şi concluziile raportului de expertiză contabilă care evidenţiază semnificaţia respectivei sume şi modul în care aceasta a fost plătită.
Prin întâmpinarea înregistrată la 9 noiembrie 2009 intimata a solicitat respingerea recursului.
În apărare invocă excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar pe fond faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, reiterând în acest sens apărările cuprinse în întâmpinările de la fond.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Excepţia nulităţii recursului a fost soluţionată în sensul respingerii prin încheierea din şedinţa publică din 16 februarie 2010, pentru considerentele acolo reţinute.
Pe fond se va reţine, în primul rând, faptul că, prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000 a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. care avea următorul conţinut: „când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate", aşa încât orice referire din recurs relativă la reinterpretarea şi reanalizarea probaţiunii administrate în fazele procesuale anterioare, precum şi criticile care vizează aspecte de netemeinicie a deciziei nu pot face obiectul prezentului recurs.
În ceea ce priveşte pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. invocat în recurs şi care se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţi, prin schimbarea naturi ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, urmează a se reţine că instanţele de fond au pronunţat o hotărâre legală statuând că reclamanta se face vinovată de neexecutarea obligaţiilor asumate prin cele două contracte încheiate în temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Sunt nefondate susţinerile recurentei prin care invocă formalitatea încheieri contractului de asistenţă din 2004 şi împrejurarea că obligaţiile asumate nu erau de rezultat.
Examinând clauzele celor două convenţii încheiate între părţi prin prisma drepturilor şi obligaţilor asumate de părţile contractante, prin acordul lor de voinţă, instanţa de apel a făcut o interpretare corectă a celor două acte juridice deduse judecăţi, fără să schimbe natura, ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, aşa cum greşit a susţinut recurenta.
Astfel, prin aplicarea corectă a prevederilor art. 969, art. 970 alin. (2), art. 981C. civ., precum şi a principiilor Unidroit, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a predat intimatei nicio temă de proiectare de specialitate, aşa cum s-a obligat, şi care să stea la baza întocmiri proiectelor de execuţie, nici un proiect tehnologic care să conţină procesul de fabricaţie pe faze, cu precizarea parametrilor funcţionali, care să pună la dispoziţia intimatei beneficiare a cunoştinţelor tehnice necesare fabricaţiei, instruiri personalului operator de deservire, nu s-au precizat condiţiile tehince de calitate, modul de preparare şi dozare a agenţilor chimici, nu s-au făcut precizări asupra condiţiilor tehnice de calitate a pregătiri fizice a suprafeţelor exterioare metalice ale ţevilor, care condiţionează calitatea acoperirii prin cromare, nu s-au transmis proicetele tehince pentru utilajele care compun echipamentele linilor de cromare, nerezultând nici îndeplinirea obligaţilor asumate prin cel de-al doilea contract cu privire la asistenţa tehnică, aşa încât excepţia de neexecutare invocată de pârâtă a fost corect soluţionată în sensul admiteri, pentru a sta la baza respingerii ca nefondată a acţiuni.
În ceea ce priveşte suma de 60.000 euro se va reţine că s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legii contabilităţii şi ale art. 46 C. com., operaţiunea de înregistrare în evidenţele contabile a facturilor emise de reclamantă neechivalând cu acceptarea nici expresă şi nici tacită a acestora, opoziţia pârâtei în privinţa acestora realizându-se în termen şi ca urmare a pretenţiilor deduse judecăţi prin acţiunea principală la iniţiativa reclamantei.
Astfel întrucât nu s-a putut realiza o rezolvare amiabilă a diferendelor dintre părţi determinate de executarea celor două convenţii, acţiunii reclamantei privind obligarea la plata preţului, pârâta opunând excepţia de neexecutare şi solicitând totodată pe cal reconvenţională restituirea avansului achitat.
Nefiind fondat, prin prisma considerentelor mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C.M.S.I. SRL împotriva deciziei nr. 35 din 11 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 575/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 585/2010. Comercial → |
|---|
