ICCJ. Decizia nr. 636/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 636/2010
Dosar nr. 11076/3/2005
Şedinţa publică de la 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 28 martie 2005, reclamanta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei SC V. SA la plata sumei de 3.668.494.154 lei reprezentând rata scadentă la 31 decembrie 2004, dobânda B.N.R. şi penalităţi calculate la nivelul dobânzilor percepute pentru neplata la termen a creanţelor bugetare şi în continuare până la plata integrală a sumei datorate cu titlu de rate conform art. 3 şi 4 din Convenţia nr. 138 din 30 aprilie 2004.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca reclamanta să fie obligată la emiterea actului adiţional la ordinul comun în baza O.U.G. nr. 26/2004 aşa cum s-a angajat prin notificarea nr. 16609 din 17 decembrie 2004.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 3233 din 5 martie 2008, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la 496.818,75 RON reprezentând rate scadente la 31 decembrie 2004 şi 31 decembrie 2005 conform Convenţiei nr. 138 din 30 aprilie 2004 şi dobânda legală calculabilă separat pentru fiecare cuantum şi scadenţă.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională.
Prin decizia comercială nr. 566 din 18 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond.
A admis apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea precizată şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 5.103,25 lei diferenţa de rate neachitate, 171.364,94 lei dobândă şi 451.453,26 penalităţi plus dobândă conform art. 3 din Convenţie nr. 138/2004 şi penalităţi conform art. 4 din aceeaşi convenţie la ratele 1 şi 2 de la data pronunţării hotărârii atacate, 5 martie 2008 şi până la 9 iulie 2008 pentru suma de 496.818,75 lei, iar de la data pronunţării hotărârii atacate, 5 martie 2008, dobândă şi penalităţi convenţionale până la data achitării sumei de 5.103,25 lei; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut în considerentele deciziei că cererea reconvenţională a pârâtei prin care s-a solicitat ca în baza O.U.G. nr. 26/2004 reclamanta să emită actul adiţional la ordinul comun în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond cât timp acest ordin nu era emis.
S-a stabilit că cererea reclamantei de majorare a pretenţiilor este întemeiată şi că suma datorată pentru rata 11 şi 2 din convenţie este de 501.921 lei din care reclamanta a achitat suma de 496.818,75 lei, rămânând o diferenţă de 5.103,25 lei.
Instanţa de fond a calificat în mod nelegal şi netemeinic convenţia nr. 138/2004 drept o convenţie de împrumut deoarece A.V.A.S. are calitatea de acţionar la societatea pârâtă şi în această calitate se cuvin dividendele aferente anului 2001 aşa încât acest act trebuia calificat ca o convenţie privitoare la plată şi drept urmare nu operează interdicţia de cumul a dobânzilor cu penalităţile reţinute în decizia nr. XI/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii pârâta SC V. SA a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat în principal, modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii cererilor privind obligarea sa la plata sumei de 171.364,94 lei dobândă şi 451.453,26 lei penalităţi şi dobândă conform art. 3 din Convenţia nr. 138/2004 şi penalităţi conform art. 4 din aceeaşi convenţie la ratele 1 şi 2 pe perioadele stabilite în dispozitivul hotărârii.
În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare contabilă.
Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului şi a invocat că dobânda B.N.R. datorată curge potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002 cu începere de la data încheierii convenţiei şi se aplică asupra întregii sume eşalonate la plată.
Cu privire la natura convenţiei s-a precizat că aceasta este o înlesnire la plată şi ca atare cumulul penalităţilor cu dobânda nu este interzis de lege.
În primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a convenţiei nr. 138 din 30 aprilie 2004 atunci când a calificat-o drept o convenţie de plată şi nu un contract de împrumut.
S-a susţinut că acest tip de contract, împrumutul, nu este limitat la sfera subiecţilor de drept care au calitatea de instituţie bancară, şi calitatea de acţionar a A.V.A.S. care o îndreptăţeşte la dividende nu îi conferă un statut privilegiat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
Critica este întemeiată.
Prin convenţia nr. 138 din 30 aprilie 2004 încheiată între părţi, intimata A.V.A.S. a acceptat ca suma reprezentând dividende pe anul 2001 şi daunele moratorii calculate până la data de 15 aprilie 2004 să fie plătită în rate pe o perioadă de 3 ani, stabilindu-se şi dobânda B.N.R. conform graficului de plăţi stabilit de comun acord de către părţi.
În raport de conţinutul convenţiei, de faptul că prin încheierea acesteia intimata A.V.A.S. a acceptat să crediteze societatea recurentă cu suma de bani reprezentând dividende care va fi plătită în rate cu dobânzile aferente şi de dispoziţiile art. 977 C. civ., actul juridic încheiat între părţi trebuia calificat drept un contract de împrumut cu toate efectele juridice ale acestui tip de contract.
Motivarea instanţei de apel că această convenţie nu poate fi interpretată drept un contract de împrumut deoarece intimata A.V.A.S. nu are calitate de instituţie bancară, nu poate fi reţinută cât timp există şi contracte de împrumut, de natură civilă încheiate între persoane fizice sau contractele încheiate între persoane juridice.
În al doilea motiv de recurs ce poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că faţă de art. 977 – art. 983 C. civ., clauza de la art. 3 din convenţia nr. 138 din 30 aprilie 2004 trebuie interpretată în sensul calculării dobânzii pentru fiecare cuantum şi scadenţa în parte .
O interpretare contrară ar duce la concluzia inedită ca după achitarea primei rate la scadenţă, 31 decembrie 2004 şi a dobânzii aferente, aceasta să curgă în continuare până la data de 31 decembrie 2006 (scadenţa ultimei rate).
Critica este întemeiată.
Părţile au inserat în convenţia nr. 138 din 30 aprilie 2004 la art. 3 clauza conform căreia pentru debitul datorat se va aplica o dobândă la nivelul dobânzii de referinţă, comunicat lunar de B.N.R.
Intimata-reclamantă a solicitat prin acţiunea precizată primele două rate scadente la 31 decembrie 2005 conform convenţiei, iar dobânda legal datorată este cea calculată separat pentru fiecare cuantum şi scadenţă aşa cum în mod judicios s-a reţinut în hotărârea instanţei de fond.
A interpreta în alt mod aceste prevederi contractuale, ar duce la obligarea recurentei la plata unor sume reprezentând „dobândă la dobândă”, ceea ce este interzis de lege.
În ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că în mod nelegal recurenta a fost obligată la plata penalităţilor întrucât în contractele de împrumut este interzisă clauza penală.
S-a invocat şi faptul că sumele reprezentând dobânzi şi penalităţi, depăşesc cuantumul debitului fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 1 şi 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.
Critica este fondată.
Prin calificarea convenţiei nr. 138 din 30 aprilie 2004 drept un contract de împrumut în speţă este incidentă decizia nr. XI din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia „orice clauză penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda legală contravine prevederilor legii”.
În acest context, cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata penalităţilor de întârziere nu are temei legal.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâtă, să se modifice în parte decizia recurată şi să se respingă apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond.
Se va menţine în rest decizia recurată şi se va păstra în tot hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC V. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 566 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3233 din 5 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Menţine în rest decizia recurată.
Păstrează în tot sentinţa apelată nr. 3233 din 5 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 637/2010. Comercial → |
|---|
