ICCJ. Decizia nr. 625/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 625/2010
Dosar nr. 5169/1/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 421 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins, ca nefondate, excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii de reprezentant a Cabinetului de avocatură R.R. invocate de pârâta SC S. SRL, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a recunoscut în România sentinţa de arbitraj nr. 3940 din 25 ianuarie 2006 a Curţii Internaţionale de Arbitraj F. şi sentinţa pronunţată la 22 iunie 2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a încuviinţat executarea acestora în România.
Prin Decizia comercială nr. 614 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă şi a respins apelul formulat de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4.755,18 GBP în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, menţinând restul dispoziţiilor.
Prin Decizia nr. 1565 din 22 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de pârâtă, ca tardiv formulat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a formulat contestaţie în anulare şi a solicitat admiterea acesteia şi anularea deciziei cu consecinţa rejudecării recursului şi a admiterii acestuia.
Contestatoarea nu a indicat, în drept, prin raportare la dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., pentru care dintre motivele prevăzute de aceste texte de lege solicită anularea deciziei dar, în fapt, a susţinut că:
I. Instanţa de recurs a făcut o apreciere eronată asupra termenului de decădere din dreptul de a face recurs respingând recursul, ca tardiv, faţă de dispoziţiile art. 86 şi următoarele C. proc. civ., atât timp cât procedura de comunicare a hotărârii recurate conţine lipsuri şi erori cu privire la adresa destinatarului şi nu este nici conformă cu cerinţele art. 921 C. proc. civ. deoarece, nu prezintă semnătura şi ştampila societăţii, fiind făcută, contrar legii, prin afişare.
II. Motivele de recurs vizează necompetenţa primei instanţe de judecată privind recunoaşterea hotărârii străine.
III. Potrivit cercetărilor penale efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alexandria, rezultă că reclamanta s-a folosit de acte false în obţinerea hotărârii arbitrale, fiind încălcate dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 105/1992.
Considerând întemeiată contestaţia în anulare, a dezvoltat din nou motivele de recurs formulate iniţial şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 317 C. proc. civ., pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac trebuie ca procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina să nu fi fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau hotărârea să fi fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, iar potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, având în vedere sediul materiei contestaţiei în anulare se constată că prima critică ar putea fi încadrată în dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. numai dacă, în cauză, s-ar invoca o eroare materială în dezlegarea dată excepţiei tardivităţii recursului, privitoare la aspecte formale şi nu una de judecată cum pretinde contestatoarea, care face aprecieri cu privire la modul de interpretare al actelor de procedură, raportat la dispoziţiile legale incidente, deoarece aceasta ar presupune rejudecarea excepţiei şi transformarea contestaţiei în anulare în recurs, iar recursul la recurs este inadmisibil.
Celelalte două critici sunt legate de nepronunţarea instanţei asupra unor motive de recurs dar nu pot fi încadrate nici în dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. nici ale are art. 318 teza a II-a C. proc. civ., deoarece pentru a se putea atrage incidenţa acestor texte de lege trebuia ca instanţa de recurs să se fi pronunţat pe fondul motivelor de recurs şi nu pe excepţia tardivităţii cererii de recurs, în această din urmă situaţie un recurs tardiv fiind socotit că nu există.
Aşa fiind, în baza art. 320 C. proc. civ. contestaţia în anulare va fi respinsă.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei contestaţii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1565 din 22 mai 2009, formulată de contestatoarea SC S. SRL Alexandria prin lichidator BNP C. SPRL.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei SC P.S.V. GMBH suma de 2.571,91 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 623/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 629/2010. Comercial → |
|---|
