ICCJ. Decizia nr. 622/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 622/2010
Dosar nr. 14498/3/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10346 din 8 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 14498/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a admis acţiunea în formă restrânsă formulată de A.V.A.S. Bucureşti, în contradictoriu cu A.S. de la SC M. SA Suceava. A constatat intervenit pactul comisoriu de grad IV şi, în consecinţă, rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 27 aprilie 1995, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin anularea actelor ce au condus la diminuarea numărului de acţiuni deţinut de pârâtă şi respectiv prin obligarea acesteia la restituirea a 83.166 de acţiuni, reprezentând 70% din capitalul social al pârâtei la momentul privatizării.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă de la 24 octombrie 2007, iar pârâta a declarat apel doar împotriva sentinţei, în termenul legal.
Prin Decizia comercială nr. 354 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă şi a admis, ca fondat, apelul formulat de pârâtă şi ca urmare, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiate capetele de cerere din acţiunea principală, referitoare la condiţiile de aplicare a pactului comisoriu, la constatarea rezoluţiunii contractului de vânzare – cumpărare din 27 aprilie 1995 şi la repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea acţiunilor.
Pentru a se pronunţa, astfel, a reţinut cu privire la apelul formulat de către reclamantă că este neîntemeiată susţinerea apelantei referitoare la caracterul relativ al nulităţii care intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., aceste dispoziţii legale fiind imperative, astfel încât, nulitatea actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea acestora este una absolută, care poate fi invocată şi de instanţă din oficiu, chiar dacă partea nu invocă nicio vătămare.
Soluţia primei instanţe, privind excepţia prematurităţii întemeiată pe non identitatea dintre pretenţiile care figurează în convocatorul depus la dosar, este legală şi temeinică, apelanta - reclamantă recunoscând chiar în motivele de apel diferenţa dintre sumele pretinse, nefăcând nicio precizare cu privire la această lipsă de concordanţă.
Ca atare, în mod corect, prima instanţă a conchis că nu se poate aprecia că sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată sunt aceleaşi cu sumele pentru care s-a făcut convocarea la conciliere în privinţa capetelor de cerere în obligarea la plata daunelor – interese, ca urmare a desfiinţării contractului, constând în dobânzi, penalităţi, dividende etc.
În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâtă, a reţinut că prima instanţă s-a limitat la a face aplicarea dispoziţiilor art. 2 din actul adiţional la contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni, încheiat de părţile litigante, fără a observa că prin actele adiţionale ulterioare ale dosarului de fond, pactul comisoriu de ultim grad nu a mai fost menţinut ca sancţiune.
Cum soluţia primei instanţe se bazează tocmai pe existenţa pactului comisoriu de ultim grad, iar acest pact comisoriu a fost reţinut de instanţă cu nesocotirea actelor adiţionale nr. 4 şi 5 aflate la dosar, soluţia este criticabilă în privinţa rezoluţiunii contractului şi a repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii în parte şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu privire la capetele 3, 4 şi 5 din cererea de chemare în judecată şi respingerea apelului formulat de pârâtă.
A arătat că adresa din 28 februarie 2007 face dovada convocării la conciliere şi a atingerii scopului prevăzut de art. 7201 C. proc. civ., sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată fiind mai mici decât cele prevăzute în acest înscris, astfel că soluţia dată excepţiei este nelegală şi apelul propriu trebuia admis.
Cu privire la reţinerea inexistenţei pactului comisoriu, a arătat că prin actul adiţional din 20 decembrie 1999 la contractul de vânzare - cumpărare acţiuni, la punctul 2 s-a introdus un nou alineat, ce prevede clauza de desfiinţare a contractului, iar ulterior încheierii acestui act adiţional au mai fost încheiate actele adiţionale nr. 4 şi 5 ce au avut în vedere, însă, numai modificarea datei de achitare a ratelor şi cuantumul acestora, restul clauzelor fiind menţinute, astfel că, aceasta fiind voinţa reală a părţilor, apelul pârâtei trebuia respins.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate la fond şi în apel.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În privinţa primei critici, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. la situaţia de fapt rezultată din actele dosarului.
Astfel, actul depus de recurenta – reclamantă face referire la alte sume de bani, aferente altei perioada, solicitate fie global ca în cazul dobânzilor şi penalităţilor fie generic, ca în cazul dividendelor – fiind, deci, diferite de cele precizate prin cererea de chemare în judecată, pentru fiecare pretenţie, ceea ce echivalează cu lipsa concilierii, care potrivit cerinţelor textului de lege precitat trebuie efectuată înainte de introducerea acţiunii, cu atât mai mult cu cât se invocă prin recurs că o parte din suma datorată s-a executat, ceea ce demonstrează caracterul formal al demersului recurentei – reclamante.
Aşa fiind, în mod legal, instanţa de apel a confirmat soluţia dată de prima instanţă excepţiei, faţă de caracterul obligatoriu al procedurii rezultat din natura normei juridice.
În privinţa criticilor referitoare la interpretarea voinţei părţilor în legătură cu stabilirea unui pact comisoriu de gradul IV şi a efectelor juridice ale acestuia – neluate în considerare de instanţa de apel, critici subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se constată că nici acestea nu sunt fondate.
Iniţial, prin actul adiţional nr. 1 s-a prevăzut modificarea pct. 4 lit. b), alin. (1) din contract, iar prin actul adiţional nr. 2 a intervenit o altă modificare a aceleiaşi clauze, privitor la modalitatea de plată.
Prin actul adiţional nr. 3 s-a prevăzut din nou modificarea punctului 4 lit. b) în privinţa modalităţii de plată şi completarea acestuia prin introducerea unui pact comisoriu de gradul IV, dar prin actele adiţionale succesive nr. 4 şi 5 cu referire la acelaşi articol din contract, părţile au prevăzut un alt conţinut care nu mai cuprinde pactul comisoriu încât nu se poate susţine peste conţinutul actelor adiţionale că de fiecare dată părţile au înţeles doar să completeze acest articol din contract şi nu să îl modifice aşa cum rezultă din chiar conţinutul literal al acestor două din urmă acte adiţionale, pct. 4 lit. b) din contract fiind redat integral cu noul conţinut.
Această interpretare rezultă şi din faptul că atunci când părţile se referă la menţinerea celorlalte clauze se referă la restul contractului şi nu la clauza în litigiu.
Prin urmare, neexistând un pact comisoriu de gradul IV în vigoare la data sesizării instanţei, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că soluţia primei instanţe este greşită.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 354 din 2 iulie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 620/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 623/2010. Comercial → |
|---|
