ICCJ. Decizia nr. 623/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 623/2010
Dosar nr. 29027/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 5936 din 24 aprilie 2008, a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul T.M., împotriva pârâţilor Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi SIF M. SA Bucureşti, ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul T.M., împotriva pârâtei SC I.C.T.I. SA Bucureşti, ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 883 din 19 ianuarie 2009, a respins cererea formulată de revizuientul T.M., împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 5936 din 24 aprilie 2008, ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 315 din 22 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul T.M., împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti nr. 883 din 19 ianuarie 2009.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs revizuientul T.M., criticile vizând fondul cauzei, fără nicio legătură cu Decizia atacată, arătând, în esenţă, că,,instanţa de fond, în baza rolului activ, a solicitat lămuriri cu privire la temeiul de drept al cererii, situaţie în care partea a arătat că temeiul de drept al cererii este art. 322 pct. 5 C. proc. civ.’’ şi că,,din toate actele şi lucrările dosarului rezultă că mandatul de cenzor a fost de trei ani, astfel că s-a făcut dovada mandatului de cenzor, schimbarea reclamantului din această funcţie, înainte de acest termen, cauzându-i acestuia un prejudiciu a cărei reparaţie a fost solicitată prin acţiune’’.
Motivarea recursului constituie activitatea procesuală desfăşurată de către recurent în scopul susţinerii nelegalităţii hotărârii atacate şi, care determină limitele controlului judiciar extraordinar exercitat de către instanţa de recurs asupra eventualelor neregularităţi ori greşeli pretins a sta la baza judecăţii în apel, reflectate în hotărârea dată, atât direct cât şi indirect.
Este de esenţa recursului faptul că, acesta priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în pricina de faţă, recurentul a înţeles să reitereze motivele de fapt pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată iniţială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această parte să formuleze acţiunea în instanţă echivalând cu o nemotivare a căii extraordinare de atac, simplele afirmaţii şi susţineri cuprinse în cererea de recurs neavând relevanţă asupra hotărârii pronunţate în apel, deci, nepermiţând examinarea acesteia din urmă de către instanţa de recurs, neputând fi circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum recurentul nu a arătat în ce constau eventualele greşeli de judecată ale instanţei de apel ce constituie obiectul cenzurării de către instanţa de recurs, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii prevăzută de alin. (1) al art. 3021 C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de recurs va cuprinde, sub evocata sancţiune, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ prevăzute de punctele 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluţiei la care tinde recurentul, iar abordarea recurentului în pricina de faţă a motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenţia vreo potenţială greşeală de judecată în apel duce la constatarea nulităţii cererii de recurs, în absenţa motivelor de ordine publică care să conducă la incidenţa dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, faţă de cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., urmează să sancţioneze cererea de recurs formulată în cauză cu nulitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs, formulată de reclamantul T.M., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 315 din 22 iunie 2009.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 622/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 625/2010. Comercial → |
|---|
