ICCJ. Decizia nr. 638/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 638/2010
Dosar nr. 896/42/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la C.A.C. de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova reclamanta SC M.C. SA Pucheni Mari a solicitat obligarea pârâtei SC M.I. SRL la plata sumei de 214.241,61 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări executate în baza contractului de execuţie din 26 iunie 2007 şi respectiv 9.697,01 lei penalităţi de întârziere în plata preţului.
C.A.C. de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova prin hotărârea nr. 3 din 11 iulie 2008 cu opinie majoritară a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 103.640,39 lei contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate şi la 40.108,81 lei penalităţi de întârziere.
Reclamanta şi pârâta au formulat acţiuni în anulare a acestei hotărâri şi prin sentinţa nr. 269 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise acţiunile conexate s-a anulat hotărârea arbitrală s-a rejudecat cauza pe fond; s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi pârâta a fost obligată la 95.559,35 lei contravaloare lucrări executate; s-a respins cererea de penalităţi şi s-au compensat în parte cheltuielile de judecată.
S-a reţinut de instanţă că pârâta nu a achitat reclamantei contravaloarea lucrărilor executate pe care în parte le recunoaşte.
Cererea reclamantei privind penalităţile de întârziere a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că aceasta în calitate de executant nu a întocmit procese verbale de recepţie lucrări pe faze de execuţie şi nici situaţii de plată pe care să le prezinte beneficiarului pentru acceptare aşa cum părţile au stipulat în contractul de execuţie din 26 iunie 2007.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC M.C. SA Pucheni Mari a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea, modificarea hotărârii Curţii de Apel Ploieşti în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâtei la plata integrală a sumei respectiv 239.044,32 lei reprezentând contravaloare lucrări şi penalităţi de întârziere.
Recurenta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea recurată este neîntemeiată întrucât instanţa a anulat hotărârea Tribunalului Arbitral, a rejudecat cauza şi a obligat pârâta numai la plata sumei de 95.559,35 lei reprezentând contravaloare lucrări executate fără însă să arate care este raţionamentul instanţei şi cum s-a ajuns la această sumă în condiţiile în care pârâta a recunoscut datoria de 27.890 euro, ce echivalează cu 100.404 lei.
Hotărârea instanţei cuprinde o motivare contradictorie întrucât instanţa a respins cererea de penalităţi, şi a reţinut că în lipsa proceselor verbale de recepţie lucrări şi a situaţiilor de lucrări nu se poate stabili dacă pârâta nu a respectat termenul contractual privind plata preţului lucrărilor executate.
În acelaşi timp s-a reţinut că prin acordul părţilor s-au modificat verbal anumite dispoziţii contractuale referitoare la modalitatea de plată.
S-a susţinut că sentinţa recurată este nelegală şi lovită de nulitate conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece instanţa a încălcat dispoziţiile art. 125 şi urm. Cod fiscal privind TVA, art. 969 C. civ. şi art. 3 şi urm. din Legea 469/2002 privind acele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.
Instanţa nu putea modifica termenii contractuali şi obliga pârâta la plata unui preţ mai mic decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Prin soluţia pronunţată instanţa a redus obligaţiile contractuale ale pârâtei deşi aceasta era în culpă şi astfel au fost nesocotite prevederile art. 3 din legea nr. 469/2002 conform cărora „părţile contractante au obligaţia efectuării tuturor plăţilor la data scadenţei".
Recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. „recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
În această ipoteză recursul este o cale de atac cu caracter devolutiv în care ca şi în cazul apelului instanţa soluţionează cauza atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub acela al temeiniciei şi nu se poate limita la examinarea hotărârii pronunţate de prima instanţă exclusiv pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, prin sentinţa recurată Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat asupra acţiunilor în anulare formulate de reclamantă şi pârâtă împotriva hotărârii arbitrale nr. 3 din 11 iulie 2008 care potrivit legii poate fi atacată numai cu recurs.
Aşa fiind, sunt incidente în recursul de faţă dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Reclamanta SC M.C. SA a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii obligarea pârâtei SC M.I. SRL la plata sumei de 214.241,61 lei reprezentând contravaloare lucrări executate în baza contractului de execuţie26 iunie 2007 şi 9.697,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în plata preţului.
Curtea de Arbitraj Comercial prin hotărârea nr. 3 din 11 iulie 2008 pronunţată cu opinia majoritară a admis în parte acţiunea reclamntei pentru suma de 103.640,39 lei contravaloare lucrări şi 40.108,81 lei penalităţi de întârziere.
Reclamanta şi pârâta au formulat acţiune în anulare a acestei hotărâri, iar prin sentinţa recurată Curtea de Apel Ploieşti, deşi în dispozitiv a admis ambele acţiuni conexate din considerente rezultă că a fost analizată numai acţiunea reclamantei.
Criticile invocate de pârâtă în acţiunea în anulare formulată de aceasta împotriva hotărârii arbitrale şi care au format obiectul dosarului ce a fost conexat la dosarul privind litigiul dedus judecăţii, nu au fost examinate; instanţa nu s-a pronunţat pe această acţiune aşa încât nu se poate exercita de instanţa de recurs controlul judiciar.
Trebuie menţionat că în accepţiunea legiuitorului, acţiunea în anulare este o cale de atac şi ca atare sunt incidente dispoziţiile art. 2961 C. proc. civ. conform cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât acea din hotărârea atacată.
În speţă, din această perspectivă sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea acestor prevederi legale.
Astfel, Tribunalul Arbitral a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata contravalorii lucrărilor executate şi penalităţi de întârziere.
Curtea de Apel Ploieşti soluţionând acţiunile în anularea acestei hotărâri a respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi prin aceasta i-a creat reclamantei-recurente în propria cale de atac o situaţie mai grea decât acea din hotărârea arbitrală.
În raport de considerentele reţinute şi având în vedere dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se poate pronunţa asupra aplicării corecte a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, urmează ca potrivit art. 312 alin. (4) C. proc. civ. să admită recursul declarat de reclamantă să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.C. SA Puchenii Mari împotriva sentinţei nr. 269 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 629/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 639/2010. Comercial → |
|---|
