ICCJ. Decizia nr. 641/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 641/2010
Dosar nr. 3068/89/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 3068/89/2007, pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta SC A. SRL Vaslui a chemat în judecată pe pârâţii Cooperativa de Consum I. şi SC O. SRL Vaslui, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a licitaţiei ce a avut loc la data de 25 iulie 2007, pârâţii să fie obligaţi la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune interese, precum şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că pârâta Cooperativa de Consum I. i-a închiriat un spaţiu comercial în judeţul Vaslui, prin contractul din 30 decembrie 2005, prelungit prin actul adiţional din 30 decembrie 2005.
Deşi în contract a fost stipulat faptul că reclamanta are un drept de preemţiune la cumpărarea spaţiului, în cazul vânzării acestuia, pârâta Cooperativa de Consum I. a organizat o licitaţie, pentru vânzarea spaţiului respectiv, fără s-o anunţe pe reclamantă, licitaţia fiind câştigată de SC O. SRL Vaslui.
Ulterior, reclamanta a solicitat să se constate şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 6 septembrie 2007, autentificat de BNP S.M.
Prin sentinţa civilă nr. 645 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică şi nici dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., referitoare la procedura executării silite imobiliare.
Deşi nu a înştiinţat pe reclamantă, cu 30 de zile înainte de vânzare, pârâta Cooperativa de Consum I. a publicat în ziarul A.V., din 10 iulie 2007, anunţul de vânzare, iar reclamanta nu a făcut nici o cerere în în acest sens.
Cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca urmare a respingerii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a licitaţiei din 25 iulie 2007.
În ce priveşte despăgubirile solicitate, s-a reţinut că reclamanta nu şi-a dovedit susţinerile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL Vaslui.
Prin Decizia nr. 14 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, a fost admis apelul reclamantei, a fost schimbată în parte sentinţa apelată şi a fost obligată pârâta Cooperativa de Consum I. să achite reclamantei suma de 30.000 lei, cu titlu de daune interese.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor sale.
Astfel, după iulie 2007, reclamanta a fost nevoită să se mute din acel spaţiu, datorită lipsei curentului electric, iar în spaţiul folosit după mutare, nu a obţinut acelaşi profit, mai ales că marfa perisabilă, depozitată în spaţiul închiriat, s-a degradat datorită întreruperii furnizării de energie electrică.
S-a reţinut că au fost încălcate prevederile art. 26 din contract.
În rest, s-a constatat că hotărârea apelată este legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Cooperativa de Consum I., care a criticat Decizia recurată, sub următoarele aspecte.
1. În mod greşit a făcut instanţa de apel aplicarea dispoziţiilor art. 26 din contractul de închiriere, deoarece, pe timpul derulării contractului, ambele părţi şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.
Întreruperea curentului electric a intervenit după vânzarea spaţiului comercial, deci acest lucru nu-i poate fi imputabil recurentei.
2. În mod greşit a luat în calcul instanţa de fond datele statistice prezentate, când datele despre profit puterau fi regăsite în documentele contabile ale societăţii, însă în acest sens, nu există nici o probă la dosarul cauzei.
3. Mai mult, la dosarul cauzei nu există nici o probă care să determine cuantumul daunelor suferite, acestea fiind stabilite în mod arbitrar de către instanţa de apel, chiar la cuantumul solicitat de reclamantă.
4. Nu se poate reţine în sarcina recurentei săvârşirea vreunui fapt ilicit, cauzator de prejudicii şi care să aibă ca rezultat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
1. Hotărârea instanţei de apel este dată cu greşita aplicare a legii.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 din contractul de închiriere, însă acest contract de închiriere nu mai era în fiinţă, odată ce spaţiul comercial a fost vândut prin licitaţie publică, acest lucru rezultând chiar din cuprinsul art. 25 din contract.
Prin urmare, daunele interese nu se mai puteau acorda în baza contractului, fiind clar faptul că reclamanta a solicitat aceste daune pentru prejudiciul suferit după vânzarea spaţiului comercial la licitaţie.
2. De altfel, nici nu s-ar putea reţine o culpă a pârâtei Cooperativa de Consum I., în legătură cu neexecutarea contractului, în ce priveşte daunele interese, atâta timp cât s-a reţinut că nu există o culpă contractuală a acestei pârâte care să conducă la anularea licitaţiei şi respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC O. SRL Vaslui.
Mai mult, din cuprinsul aceluiaşi art. 25 al contractului, rezultă că locatorul poate acorda un drept de preemţiune, deci nu avea o obligaţie imperativă în acest sens.
Prin urmare, prevederile art. 26 din contract, se referă la perioada în care contractul era în vigoare, şi anume până la data licitaţiei şi respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, însă, aşa după cum susţine chiar reclamanta, daunele s-ar fi produs ulterior acestor date.
3. Criticile cu privire la nelegala administrare a probelor şi la inexistenţa condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii delictuale civile nu vor mai fi analizate, deoarece hotărârea instanţei de apel a fost fundamentată pe răspunderea contractuală, însă acest tip de răspundere nu a putut fi reţinută, pentru considerentele anterioare.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi la art. 969 C. civ., va admite recursul, va modifica Decizia recurată şi va respinge apelul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ. intimata SC A. SRL Vaslui va fi obligată la 4.197,31 lei cheltuieli de judecată către recurenta Cooperativa de Consum I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Cooperativa de Consum I. împotriva deciziei nr. 14 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Vaslui împotriva sentinţei nr. 645 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui.
Obligă intimata SC A. SRL Vaslui la plata sumei de 4.197,31 lei cheltuieli de judecată către recurenta Cooperativa de Consum I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 640/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 643/2010. Comercial → |
|---|
