ICCJ. Decizia nr. 646/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.646/2010

Dosar nr. 7177/325/2008

Şedinţa publică din 18 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Fiind investită cu soluţionarea cauzei privind rezoluţiunea de drept a promisiunii de vânzare-cumpărare din 26 aprilie 2007 dintre reclamanta SC E.R. SRL şi pârâta L.L. şi restituirea avansului de 12.500 euro de către pârâtă, Judecătoria Timişoara, prin sentinţa nr. 8505 din 24 iunie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a acestei cauze în favoarea Tribunalului Timiş, reţinând că în cauză operează prezumţia de comercialitate, reclamanta fiind o societate comercială.

Reclamanta a invocat în faţa Tribunalului Timiş excepţia de necompetenţă materială a tribunalului.

Prin sentinţa civilă nr. 34/PI din 20 ianuarie 2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, dispunând trimiterea dosarului spre soluţionarea conflictului la regulatorul de competentă Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 8/COM din şedinţa din Camera de Consiliu din 12 martie 2009 a stabilit în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a cauzei dedusă judecăţii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC E.R. SRL a declarat recurs susţinând că este nelegală şi netemeinică întrucât la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, hotărârea recurată a luat în calcul valoarea finală integrală a convenţiei dintre părţi de 208.800 euro, iar nu ceea ce s-a cerut în petitul acţiunii respectiv 12.500 euro - avansul plătit de reclamantă.

Au fost invocate în drept prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Recursul reclamantei este nefondat.

În competenţa de judecată după materie, în primă instanţă a tribunalelor, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a menţionat că procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în lei.

Cum litigiile civile şi comerciale având ca obiect rezoluţiunea unor acte sunt privite ca evaluabile în bani, corect prin hotărârea recurată Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

În aceste împrejurări, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.R. SRL Chisoda jud.Timiş împotriva sentinţei nr. 8/COM din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 646/2010. Comercial