ICCJ. Decizia nr. 661/2010. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 661/2010
Dosar nr. 217/2/2009
Şedinţa publică de la 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 193 din 15 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantele SC R. SRL, SC M.B. SA, SC E. SA şi SC B.I. SA, denumite „cumpărătoare" împotriva pârâţilor M.C.I., D.H.C., R.M.O., G.C., G.S., K.T.A., H.C., D.E., G.S.S., G.T., Y.U., P.Y., Y.S.A., M.M., A.K., F.O., N.C., C.E., I.H.T., şi în consecinţă a constatat că cele 4 societăţi cumpărătoare sunt titularele dreptului de proprietate asupra a 210.461.159 acţiuni ale SC L.B. SA, drept pe care l-au dobândit în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu vânzătorii menţionaţi, la 26 mai 2003, modificat şi completat prin actele adiţionale din 29 august şi 29 octombrie 2003 şi în baza unor contracte de cesiune de acţiuni.
S-a stabilit că preţul vânzării cuvenit vânzătorului este de 2.953.919 dolari SUA şi a dispus plata acestei sume către vânzători din contul escrow de la SC L.B. SA, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 calculată de la data pronunţării sentinţei arbitrale şi până la efectuarea plăţii.
Împotriva acestei sentinţe arbitrale, pârâţii în temeiul dispoziţiilor articolului 364 litera i teza finală C. proc. civ. şi art. 364 lit. d) (3603) C. proc. civ., au formulat acţiune în anulare prin care solicită anularea sentinţei atacate şi în principal constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat de părţi ca urmare a inexistenţei unei modalităţi valabile de determinare a preţului şi repunerea în situaţia anterioară, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată (pentru lipsa preţului) a acţiunii arbitrale.
În motivarea acţiunii în anulare petenţii susţin următoarele:
Hotărârea arbitrală încalcă ordinea publica, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii - art. 364 pct. 1) C. proc. civ.
Ca urmare a condiţiilor legislative existente la nivelul anului 2003, pe care le-am detaliat pe larg în Notele de concluzii depuse in cadrul dosarului arbitral si pe care nu le reluăm în cele ce urmează, prin Contractul semnat la data de 26 mai 2003, s-a convenit achiziţionarea de către pârâţi în calitate de cumpărători de la vânzători a unui număr de 94,4676% din acţiunile SC L.B. SA, respectiv 258.461.159 acţiuni, la preţul stabilit iniţial, cu titlu orientativ de 8.389.880 dolari SUA.
Vânzarea acţiunilor s-a realizat în 2 etape: intr-o 1 etapa - 54,9395%, din capitalul social iar în a II a etapă când ceilalţi cumpărători care la data semnării contractului nu îndeplineau condiţiile legale ar fi obţinut Avizul B.N.R. în acest scop ar fi trebuit să se cesioneze restul de acţiuni - 39,5281 %, (rămânând în final doar 21,9841 % ca urmare a schimbărilor intervenite si detaliate în Notele de concluzii), preţul urmând a fi achitat după finalizarea integrală a vânzării tuturor acţiunilor.
Acest preţ (preţul iniţial) a fost agreat de părţi prin raportarea la V.A.N. al băncii sau N.A.V. de la data de 28 februarie 2003.
Cu toate acestea, acest preţ era doar unul orientativ, preţul real şi efectiv ce ar fi fost plătit urma să fie modificat la momentul finalizării contractului după ce s-ar fi transferat şi restul de acţiuni către cumpărătorii care ar fi trebuit să primească Avizul B.N.R. şi s-ar fi îndeplinit şi celelalte formalităţi stipulate în contract ("data finalizării" sau "data closing-ului") modificare ce trebuia făcută prin raportarea la o serie de indici şi valori financiar-contabile calculate la acest moment prin modalităţile şi formulele agreate de părţi.
Având în vedere că acest contract nu se mai putea încheia "uno ictu", datorita faptului ea nu toţi cumpărătorii îndeplineau condiţiile cerute de lege la momentul semnării pentru a putea deveni acţionari bancari, el urmând a se derula pe mai multe etape, părţile au adus anumite amendamente de stabilire a preţului - amendamente care se refereau la activitatea economico-financiară a băncii pe întreaga perioadă de derulare a contractului în funcţie de care ar fi trebuit stabilit şi preţul final al acţiunilor cesionate.
Transferul dreptului de proprietate asupra primei părţi a acţiunilor - 54,9395%, a avut loc la momentul realizării menţiunilor necesare în registrul acţionarilor băncii, ceea ce s-a întâmplat imediat după semnarea contractului, astfel încât managementul efectiv ulterior al Băncii a fost realizat de către cumpărători.
După momentul încheierii contractului, Banca a suferit mari pierderi în activitate ce au rezultat în principal din faptul că s-au realizat provizioane de creditare foarte mari după momentul încheierii contractului. Acest fapt este extrem de important deoarece potrivit cu secţiunea 3, pct. 3.1 din Contract, preţul acţiunilor urma a fi ajustat dacă asigurarea finală a Băncii de la data executării este mai mică sau mai mare decât de referinţă. Astfel preţul urma a fi mărit sau micşorat cu diferenţa dintre asigurarea finală și de referinţă, în sensul că această diferenţă urma a fi înmulţită cu 0,9447 şi adunată respectiv scăzută din preţ. Or relizarea unor provizioane de creditare foarte mari este principalul element care conduce la scăderea drastică a preţului datorat de către cumpărători.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa nr. 74 din 1 iunie 2009 a respins ca nefondată acţiunea în anulare.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că petenţii s-au limitat doar la invocarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. în sensul că intimatele ar fi determinat o reducere a preţului acţiunilor printr-un management defectuos al Băncii, ceea ce ar fi condus la un preţ stabilit ca urmare a acţiunilor unilaterale întreprinse de cumpărători.
Acest argument, susţine instanţa reprezintă o critică ce vizează modul de soluţionare a acţiunii arbitrale de către Tribunalul arbitral şi interpretarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., aspecte care nu pot forma controlul judiciar faţă de dispoziţiile art. 358 alin. (4) C. proc. civ.
S-a înlăturat şi motivul invocat în baza art. 364 lit. d) C. proc. civ. motivat de faptul că petenţii au fost prezenţi pe toată durata desfăşurării procesului arbitral la fiecare termen de judecată, inclusiv la termenul la care s-a soluţionat cauza, prin apărătorul ales astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 10 septembrie 2008.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că, contractul ar fi lovit de nulitate absolută pentru lipsa preţului. În consecinţă sentinţa arbitrală ce face acţiune în anulare ar fi anulabilă întrucât ar valida un contract lovit de nulitate absolută încălcând astfel normele de ordine publică.
Se mai arată că sentinţa arbitrală ar fi nelegală în speţă fiind incident motivul prevăzut de art. 364 lit. d) C. proc. civ. respectiv „partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită”.
În opinia recurenţilor, acest motiv de anulare ar fi incident deoarece nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 3603 C. proc. civ., aceştia susţinând că lipsa unei convocări pentru data la care a fost numit supraarbitrul ar determina incidenţa art. 364 lit. d) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Inadmisibilitatea motivului prevăzut de art. 364 pct. i) C. proc. civ.
Aşa cum reiese din cele expuse în prezentarea situaţiei de fapt, Tribunalul Arbitral a determinat preţul acţiunilor dobândite de subscrisele intimate în deplin acord cu prevederile contractuale şi după administrarea probei cu expertiza contabilă.
Nemulţumirile recurenţilor cu privire la cuantumul preţului determinat în baza raportului de expertiză nu pot fi exprimate pe calea acţiunii în anulare, atâta timp cât aceştia nu indică normele de ordine publică sau dispoziţiile legale imperative cărora sentinţa Arbitrală le-ar aduce atingere şi nu argumentează în ce mod hotărârea atacată ar încălca bunele moravuri. Calea extraordinară de atac a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale este strict limitată la motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. şi nu poate fi transformată într-o cale devolutivă de atac similară apelului.
Din argumentaţia recurenţilor nu reiese care ar fi norma imperativă căreia Sentinţa Arbitrală i-ar aduce atingere. Recurenţii se raportează numai la dispoziţiile art. 969 C. civ., arătând că intimatele ar fi determinat o reducere a preţului acţiunilor printr-un „management defectuos al Băncii, ceea ce ar fi condus la „un preţ stabilit ca urmare a acţiunilor unilaterale întreprinse de cumpărători". Acest aspect, potrivit opticii recurenţilor, ar contraveni „în mod flagrant cu doctrina în materie, care prevede că «acordul de voinţă va fi valabil numai dacă sunt de acord ambele părţi»".
Motivele pentru care hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată sunt limitate la motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Recurenţii încearcă însă o extindere a acestor motive, invocând pretinsa încălcare prin sentinţa Arbitrală a art. 364 lit. d) prin raportare la art. 3603 C. proc. civ. În realitate, însă, cele două dispoziţii au o sferă de aplicare diferită, iar recurenţii sunt ţinuţi să se raporteze la motivul de desfiinţare prevăzut de art. 364 lit. d) C. proc. civ.: „partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită". Niciuna dintre cele două condiţii (prevăzute de lege cumulativ) nu este îndeplinită:
- recurenţii, reprezentaţi de avocat, au fost prezenţi încă de la primul termen şi pe toată durata litigiului (au avut, aşadar, termen în cunoştinţă);
- recurenţii au fost, de asemenea, prezenţi la termenul la care s-a judecat pricina, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 10 septembrie 2008.
Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a dovedi inadmisibilitatea motivului de anulare invocat. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 3603 C. proc. civ. şi acest text de lege este inaplicabil în speţă, întrucât are în vedere ipoteza în care tribunalul arbitral ar fi compus dintr-un număr par de arbitri, iar aceştia nu se înţeleg asupra soluţiei. Or, în cazul de faţă, tribunalul a fost compus dintr-un număr impar de arbitri, iar aceştia au decis în unanimitate.
Este adevărat că s-a dispus înlocuirea supraarbitrului, numai că aşa cum rezultă din încheierea şedinţei publice la Tribunalul arbitral din 12 decembrie 2007 părţile au fost de acord.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii M.C.I. , D.H.C. , R.M.O. , G.C. , G.S. , K.T.A. , H.C. , D.E. , G.S.S. , G.T. , Y.U. , P.Y. , Y.S.A. , M.M. , A.K. , F.O. , N.C. , C.E. şi I.H.T. prin mandatar C.E. împotriva sentinţei comerciale nr. 74 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 672/2010. Comercial. Acţiune în anulare. Recurs → |
|---|
