ICCJ. Decizia nr. 686/2010. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASATIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 686/2010
Dosar nr. 8022/2/2008
Şedinţa publică de la 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa arbitrală nr. 145 din data de 3 iulie 2008 tribunalul arbitral constituit în cadrul C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., urmare cererii arbitrale formulată de reclamanta Municipiul Bucureşti împotriva pârâtei SC M.D.R. SRL, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 869.855,91 lei reprezentând sumă minimă garantată cu titlu de profit rezultată din asocierea părţilor în temeiul contractului din 25 septembrie 2005, pentru perioada 27 iulie 2005 - 25 februarie 2007 majorări de întârziere şi penalităţi aferente debitului principal până la plata efectivă a acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul arbitral a reţinut, în sinteză, din analiza probelor cu înscrisuri administrate şi a apărărilor părţilor, că pârâta a demonstrat cu ordinele de plată depuse, efectuarea plăţilor datorate reclamantei conform clauzelor contractului de asociere pentru locaţiile puse la dispoziţie în vedere realizării şi exploatării în comun a unor unităţi pentru servirea consumatorilor din maşină.
Reţine tribunalul arbitral totodată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) din contract pentru cel puţin patru dintre locaţiile ce au făcut obiectul asocierii, respectiv locaţia Buzeşti, locaţia Colentina, locaţia Rahova şi locaţia Dristor, în sensul că pentru aceste locaţii dreptul Municipiului Bucureşti asupra terenurilor puse la dispoziţia asociatului este atacat de terţi în vederea redobândirii conform legii proprietăţii, ipoteză în care, în drepturile Municipiului Bucureşti ca asociat în contract, se subrogă adevăratul proprietar, care este îndreptăţit la plata cotei de profit.
2. Împotriva acestei sentinţe arbitrale, reclamanta Municipiul Bucureşti a formulat acţiune în anulare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ. susţinând că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii pentru spaţiile aflate în proprietatea necontestată a reclamantei şi a încălcat prin dezlegarea dată ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii respectiv art. 17 din Legea nr. 213/1998 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
3. Prin sentinţa comercială nr. 31 din data de 23 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondată acţiunea în anulare arbitrală formulată de reclamanta Municipiul Bucureşti constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 364 lit. f) şi i) pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Cu privire la motivul de desfiinţare întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. instanţa constată că tribunalul arbitral a analizat toate capetele de cerere formulate de reclamantă prin acţiunea arbitrală, soluţia de respingere adoptată vizând acţiunea în integralitatea sa, astfel încât nepronunţarea cu privire la pretenţiile aferente locaţiilor B. şi M. nu se confirmă.
Referitor la motivul întemeiat pe art. 364 lit. i) C. proc. civ. instanţa reţine că, tribunalul arbitral şi-a fundamentat soluţia pe clauzele contractului încheiat de părţi respectând întocmai principiul libertăţii contractuale şi al autonomiei de voinţă.
4. La data de 13 aprilie 2009, reclamanta Municipiul Bucureşti a declarat recurs, în termen legal, împotriva sentinţei comerciale nr. 31/2009, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare arbitrale, cu consecinţa, desfiinţării hotărârii arbitrale şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 869.855,91 lei.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care cele două motive de desfiinţare a hotărârii arbitrale erau pe deplin justificate.
Susţine recurenta, în acest sens, că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor aferente locaţiilor din Brâncoveanu şi Morarilor deşi, necontestat în cauză, tererurile destinate celor două unităţi aparţin municipalităţii.
Potrivit recurentei, instanţa arbitrală trebuia să dispună efectuarea unei expertize pentru clarificarea situaţiei terenurilor, în condiţiile în care pentru patru dintre locaţii, numai în parte suprafeţele de teren au fost retrocedate.
Neprocedând în acest mod, impus şi de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. tribunalul arbitral a încălcat regimul juridic conferit dreptului de proprietate publică prin Legea nr. 213/1998.
Intimata SC M.D.R. SRL a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a invocat cu titlu de excepţie nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ., iar pe fond a susţinut netemeinicia criticilor formulate care nu se încadrează în ipoteza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
5. Asupra recursului
5.1. Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata şi examinată cu prioritate în condiţiile prevăzute de art. 137 C. proc. civ. a fost respinsă ca nefondată pentru considerentele expuse în practicaua acestei decizii.
5.2. Cu privire la motivele de nelegalitate pe care recurenta îşi întemeiază recursul, criticile formulate sunt vădit nefondate pentru considerentele ce urmează:
Deoarece prezentul recurs vizează o sentinţă pronunţată într-o acţiune în anulare arbitrală se impune a sublinia caracterul restrictiv al acţiunii în anulare determinat de natura arbitrajului, ca judecată în primă şi ultimă instanţă, care poate fi cenzurată, în cadrul controlului judecătoresc numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ., motive care nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului.
Analizând argumentele recurentei, prin prisma acestor reglementări legale, Curtea constată, în ce priveşte critica de minus petita, că recurenta în realitate tinde la o reexaminare a fondului cauzei deoarece pune în discuţie raţiunile pentru care tribunalul arbitral a respins acţiunea introductivă în totalitate respectiv pe toate capetele de cerere şi cu privire la toate cele şase locaţii ale unităţilor de deservire ce au făcut obiectul contractului de asociere dintre părţi.
Altfel spus, aprecierea tribunalului arbitral în sensul ca pe de o parte restanţele reclamate nu sunt dovedite iar, pe de altă parte, pentru un număr de patru locaţii reclamanta nu este îndreptăţită la încasarea cotei de profit deoarece suprafeţele de teren fac obiectul unor notificări sau acţiuni în revendicare, ţine în mod evident de dezlegarea dată fondului cauzei, aspecte ce nu pot fi repuse în discuţie pe calea acţiunii în anulare.
5.3. Şi critica privind încălcarea de către tribunalul arbitral a principiului general consacrat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., al rolului activ al instanţei, se vădeşte nefondată aşa cum s-a reţinut şi prin sentinţa pronunţată în acţiunea în anulare.
Posibilitatea tribunalului arbitral de a cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul şi faptele litigiului şi de a dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege este reglementată de art. 35810 C. proc. civ. şi semnifică rolul activ al instanţei arbitrale în sensul în care este reglementat în art. 129 pentru instanţa statală. Dar în aceiaşi măsură aceste dispoziţii nu impun şi concluzia, susţinută de recurenta în mod implicit, a substituirii tribunalului arbitral poziţiei procesuale a uneia dintre părţi în vederea apărării intereselor acesteia, distinct de faptul că, în raport de obiectul litigiului, plata cotei de profit datorată în temeiul contractului, o expertiză care să clarifice situaţia juridică a terenurilor excedea în mod evident limitele investirii, aşa încât nu se poate imputa tribunalului arbitral că nu a ordonat o probă absolut utilă în soluţionarea cauzei.
Altfel spus, reclamanta, care potrivit art. 35810 alin. (1) şi art. 56 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală era datoare să dovedească faptele pe care îşi întemeiază pretenţia, nu poate pretinde tribunalului să i se substituie în sensul construcţiei apărării sale, deoarece s-ar încălca un principiu esenţial care guvernează procedura arbitrală respectiv legalitatea de tratament a părţilor.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs şi va obliga recurenta la plata sumei de 2.500 lei către intimată reprezentând onorariu de avocat pentru această fază procesuală, al cărui cuantum a fost apreciat de Curte în această limită faţă de natura pricinii şi munca îndeplinită de avocat, conform art. 274 (alin. 3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin primar împotriva sentinţei comerciale nr. 31 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta Municipiul Bucureşti prin primar la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC M.D.R. SRL Bucureşti, prin apreciere.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 681/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 687/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
