ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 688/2010
Dosar nr. 2304/2/2009
Şedinţa publică de la 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, contestatorul D.A.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S Bucureşti şi C.E.B. România Sucursala Oradea, anularea actelor de executare silită pornite împotriva sa, ca nelegale şi restabilirea situaţiei anterioare, prin restituirea sumelor de bani deja ridicate din contul său deschis la SCC.E.B.R. SA, reactualizate cu indicele de inflaţie până la plata lor efectivă, dar şi obligarea intimatei A.V.A.S Bucureşti la achitarea sumei de 1.524,02 lei cu titlu de despăgubire.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 27 februarie 2009 a aflat de la intimata terţ poprit că sumele de bani pe care le depunea în contul său, pentru rambursarea unei datorii către bancă au fost transferate în contul A.V.A.S Bucureşti, în temeiul ordinului de înfiinţare a popririi nr. 1543/2006. Contestatorul a arătat în continuare că nici terţul poprit, nici creditoarea nu i-au comunicat faptul că a fost înfiinţată poprirea asupra contului său, fiind încălcate dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ. Datorită acestui fapt, a arătat că este nevoit să achite băncii creditul restant şi dobânzi în sumă de 1.542,02 lei, sumă la care a solicitat să fie obligată intimata A.V.A.S Bucureşti. Prin precizarea de acţiune, contestatorul a arătat că înţelege să solicite anularea ordinelor de poprire din 2006 şi din 2007.
Intimata A.V.A.S Bucureşti, prin întâmpinarea formulată în raport de acţiune, a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, având în vedere că prin adresa din 24 mai 2006, primită de către contestator, a comunicat acestuia titlul executoriu în cuantum de 3.113,16 dolari SUA, în raport de care susţinerile contestatorului în sensul că a luat cunoştinţă de existenţa popririi la data de 27 februarie 2009 sunt făcute cu rea credinţă. Având în vedere aceste considerente, în raport de art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a solicitat respingerea contestaţiei ca tardiv formulată.
De asemenea, intimata A.V.A.S Bucureşti a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de litigiul soluţionat în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1364 din 7 aprilie 2008.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 75 din 7 mai 2009 a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi excepţia autorităţii de lucru judecat ; a admis, în parte contestaţia la executare formulată de contestator şi în consecinţă: a anulat formele de executare adoptate prin ordinele de înfiinţare a popririi din 2006 şi din 2007 emise de A.V.A.S Bucureşti, a dispus restabilirea situaţiei anterioare, prin restituirea către contestator a sumelor ridicate din contul său, actualizate cu indicele de inflaţie până la data executării efective a acestei dispoziţii ; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la plata sumei de 1.524,02 lei cu titlu de despăgubire.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, examinată cu precădere, instanţa de fond a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. b), potrivit cărora contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a primit comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi, în condiţiile în care contestaţia la executare are ca obiect anularea unor acte de executare silită şi nu a întregii executări. În raport de faptul că ordinele de înfiinţare a popririi nu au fost comunicate, termenul de formulare a contestaţiei nici nu a început să curgă.
Curtea de Apel în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, verificând tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., a constatat că între cele două cauze nu există identitate de cauză, deoarece în prezenta cauză motivele care îl determină pe contestator să promoveze contestaţia la executare constau în pretinsa încălcare a art. 454 alin. (1) C. proc. civ., pe când în Dosarul nr. 6846/271/2006 motivele contestaţiei erau legate de intervenirea dreptului de a cere executare silită.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că popririle instituite prin ordinele de plată din 2006 şi din 2007 nu au fost comunicate contestatorului, împrejurare recunoscută de intimata creditoare . În această situaţie dispoziţiile art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998, nu înfrâng dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ. şi 542 C. proc. civ., motiv pentru care a anulat actele de executare adoptate prin cele două ordine de înfiinţare a popririi. În consecinţă, curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (1) C. proc. civ., privind restabilirea situaţiei anterioare.
Capătul de cerere privind plata despăgubirii solicitată a fost respins ca nefondat, având în vedere că probele administrate nu au relevat acest aspect, prejudiciul fiind constatat incert.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea A.V.A.S Bucureşti, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiilor invocate şi respingerea contestaţiei la executare.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate recurenta a susţinut următoarele:
1. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, A.V.A.S Bucureşti a susţinut că debitorul a cunoscut ordinul de poprire din 2006 încă din data de 22 mai 2007, ca urmare a înfiinţării popririi. Pe de altă parte, nu sunt incidente dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ci dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. c), raportat la dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998. Deci modalitatea de înfiinţare a popririi prevede numai comunicarea titlului executoriu, nu şi comunicarea înfiinţării popririi. În consecinţă susţin că termenul de 15 zile curge de la momentul primirii somaţiei.
2. Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta arată că între părţi a mai existat un litigiu care a statuat cu privire la legalitatea actelor de executare întocmite de A.V.A.S Bucureşti cu privire la executarea creanţei în sumă de 3.113,16 dolari SUA, ori prin această acţiune se solicită anularea unor acte de executare privind aceeaşi creanţă.
3. Cu privire la fondul cauzei criticile recurentei susţin că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998, astfel că se prezumă că debitorul a luat cunoştinţă de prevederile referitoare la modalitatea de înfiinţare a popririi.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivului de nelegalitate invocat, reţine că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În privinţa termenului de exercitare a contestaţiei la executare, C. proc. civ., cuprinde în art. 401 alin. (1) o reglementare particulară, în privinţa momentului de la care începe să curgă termenul şi în privinţa ipotezelor la care se referă cele trei situaţii. Termenul prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) reprezintă dreptul comun în materie, iar litera b se referă la termenul de contestaţie în materie de poprire.
Revenind la speţa dedusă judecăţii este incontestabil că executarea silită a fost înfiinţată prin poprire, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 51/1998.
Susţinerile recurentei privind aplicabilitatea termenului prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu pot fi reţinute întrucât acest termen de contestaţie vizează însăşi executare silită, ori în situaţia de faţă sunt contestate numai unele acte de executare silită, astfel cum au fost precizate de către contestator.
Trimiterea recurentei la dispoziţiile speciale ale art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998, care instituie modalitatea înfiinţării popririi, după comunicarea către debitor a titlului executoriu, nu exclud principiul instituit de Codul de procedură civilă, privind dreptul de a lua cunoştinţă de blocarea conturilor sale. De altfel, susţinerile recurentei sunt contradictorii, făcând trimitere la termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ., termen care începe să curgă de la data primirii somaţiei, ori în situaţia de faţă poprirea fost înfiinţară fără somaţie.
În consecinţă, în mod corect Curtea de Apel a reţinut încălcarea prevederilor exprese ale art. 454 alin. (1) C. proc. civ., privind înştiinţarea debitorului despre măsura luată.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost în mod corect soluţionată, prin raportare la cerinţele art. 1201 C. civ., care instituie cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi. În raport de obiectul Dosarului nr. 6846/271/2006, soluţionat în mod irevocabil, în sensul respingerii contestaţiei la executare, instanţa a reţinut lipsa elementului cauză între cele două pricini, întrucât pentru existenţa autorităţii de lucru judecat nu este suficientă aparenţa aceluiaşi temei al acţiunii, fiind necesară identitatea de cauză. Cauza reprezintă scopul acţiunii, motivele promovării contestaţiei la executare în cele două situaţii fiind diferite. În primul dosar, motivele erau legate de intervenirea dreptului de a obţine executare silită, iar în cel de faţă de încălcarea art. 454 alin. (1) C. proc. civ.
Criticile recurentei cu referire la fondul cauzei, potrivit cărora atât timp cât debitorului i-a fost comunicat titlul executoriu, iar în adresa de comunicare s-a menţionat faptul că urmează a se proceda la executarea silită în modalităţile prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, situaţie în raport de care se prezumă că debitorul a luat cunoştinţă de prevederile privind modalitatea de înfiinţare a popririi nu vor fi reţinute.
Motivele analizate în sprijinul temeiniciei respingerii excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei la executare, care au condus la concluzia încălcării prevederilor art. 454 alin. (1) C. proc. civ., fac aplicabile dispoziţiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ., privind nerespectarea efectuării actelor de executare contestate.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 75 din 7 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 687/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 690/2010. Comercial → |
|---|
