ICCJ. Decizia nr. 749/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 749/2010
Dosar nr. 4404/3/2008
Şedinţa publică de la 24 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13779 din 12 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4404/3/2008, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea reclamantei SC B. SA împotriva pârâtei SC S.C.I. SRL, obligând pârâta la plata sumei de 413.254,32 lei în favoarea reclamantei, din care 299.780,71 lei reprezintă TVA neachitat, iar 113.473,61 lei reprezintă penalităţi de întârziere pentru acest TVA, şi a respins ca prematură cererea în pretenţii pentru suma de 48.823,0 lei. De asemenea, pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în valoarea de 7.324,06 lei.
Pentru a hotărî în acest fel, prima instanţă a reţinut că între SC B. SA, în calitate de vânzător, şi SC Glina, în calitate de cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007, prin care vânzătorul s-a obligat să vândă pe teritoriul României, iar cumpărătorul să cumpere produsele în cantitatea şi calitatea specificate, respectiv, conform art. 16.1 din contract, oţel beton fasonat cu diametrul mai mic sau egal cu 16 mm şi respectiv, oţel beton fasonat cu diametrul mai mare sau egal cu 16 mm.
Prin contractul de cesiune din 12 februarie 2007, SC S.C.I. SRL a preluat toate drepturile, accesoriile şi garanţiile contractului din 18 ianuarie 2007, dar şi obligaţiile prevăzute în sarcina vânzătorului.
Pentru a determina câmpul de aplicare al acestui ordin şi pentru a stabili în mod oficial dacă obiectul operaţiunilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 sunt scutite de TVA, reclamanta a solicitat Institutului National de Statistică şi Ministerului Finanţelor Publice lămuriri cu privire la aplicarea Ordinului. nr. 55.
În urma explicaţiilor finale oferite de Ministerul Finanţelor Publice, SC B. SA a emis facturi distincte pentru plata TVA-ului, suma înscrisă în acestea fiind refuzată la plată de către SC S.C.I. SRL. Obligaţia de plata a SC S.C.I. SRL faţă de SC B. SA are caracter contractual şi nu fiscal, evocând şi clauza penală înserată de părţi în art. 10.1 al contractului, astfel că tribunalul a admis pretenţiile reprezentând TVA şi penalităţi de întârziere.
În ceea ce priveşte suma de 48.823,09 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, tribunalul a reţinut că părţile nu au făcut concilierea cu privire la această sumă, această diviziune nefiind menţionată de către SC B. SA în invitaţia la conciliere.
Nemulţumită de această soluţie, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 321 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în esenţă, că actele autorităţilor administrativ fiscale solicitate au răspuns SC B. SA în sensul că operaţiunea derulată în temeiul art. 2.1 si art. 16.1 din contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007 este purtătoare de TVA, astfel încât în mod justificat, societatea vânzătoare a emis noi facturi în care a inclus si cota de TVA pentru operaţiunile de vânzare efectuate în perioada ianuarie-februarie 2007, solicitând SC S.C.I. SRL plata. Or, odată emise facturile fiscale pentru plata TV-ului, ele generează între SC B. SA şi SC S.C.I. SRL activarea clauzelor contractuale privind plata, clauze reglementate prin contractul de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2007.
Prin urmare, sumele facturate sunt purtătoare de penalităţi contra SC S.C.I. SRL dacă ele nu au fost plătite în termen potrivit art. 1069 C. civ., conform clauze penale contractuale din art. 10.1 din contractul nr. x/2007 inclusă ca mijloc convenţional de predeterminare a prejudiciului pentru întârziere la plată si mijloc de garanţie care nu are legătură cu dovada producerii efective a prejudiciului.
Emiterea cu întârziere a facturilor a presupus un risc al vânzătorului şi neplătirea la scadenţa de 40 de zile de la data facturării - 31 martie 2007 - datoriile din TVA incluse în aceste facturi au generat activarea clauzei penale.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată s-a reţinut că prima instanţă a avut în vedere art. 276 C. proc. civ., şi au fost acordate proporţional cu pretenţiile solicitate.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, a declarat recurs pârâta.
Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv şi nemotivat, şi cum excepţia tardivităţii declarării recursului primează în raport de excepţia nulităţii recursului, urmează să se pronunţe pe această excepţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel.
Din examinarea textului de lege enunţat rezultă că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea deciziei a cărei recurare se cere, normă de procedură imperativă, care în ipoteza nerespectării ei atrage decăderea părţii de a o exercita. în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea părţii, exceptând cazul în are partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În cauză, dovada de comunicare a deciziei pronunţate în apel a fost înaintată recurentei la data de 05 august 2009 - fila 62 dosar apel - iar cererea de declarare a recursului a fost expediată prin poştă la Curtea de Apel Craiova la data de 1 septembrie 2009 conform dovezii depuse la dosarul cauzei, plicul aflat la fila 3 dosar recurs.
Cum recurenta nu a invocat motive obiective independente de voinţa sa, privind neexercitarea căii de atac al recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este formulat cu depăşirea termenului înscris în textul de lege evocat.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este tardiv introdus, şi îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv recursul formulat de pârâta SC S.C.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 321 din 07 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 604/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 793/2010. Comercial → |
|---|
