ICCJ. Decizia nr. 799/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 799/2010
Dosar nr.1133/116/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 2051 din 9 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ridicată de pârâta SC S. SRL şi s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii Ţ.V. şi V.Ţ., constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003 la Biroul Notarului Public C.M., respingând totodată cererea acordării unui drept de retenţie, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, din interpretarea probelor şi a raportului de expertiză contabilă efectuată prin analiza registrelor societăţii pârâte, rezultă că, încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat s-a tăcut sub o cauză falsă, de conivenţa ambelor părţi, întrucât preţul nu a fost niciodată conceput în scopul de a fi plătit şi primit în realitate, astfel încât contractului de vânzare-cumpărare îi lipseşte un element esenţial sancţionat cu nulitatea.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia comercială nr. 198 din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În considerentele deciziei se reţin următoarele:
Preţul contractului de vânzare-cumpărare atacat a fost conceput numai fictiv, reclamanţii nu au intenţionat în mod real niciodată să vândă, scopul încheierii actului a fost generat de relaţia apropiată de rudenie dintre reclamanţii şi cei care, la data contractului aveau interese şi dreptul de reprezentare în societatea pârâtă. Contractul nu a fost considerat că generează o obligaţie reală a cumpărătorului şi un drept al vânzătorilor, preţul a fost stabilit de formă, pentru a crea aparenţa unei vânzări care, în realitate nu a existat niciodată.
Reclamanţii au consimţit încheierea acestui act doar aparent, pentru ca pârâta să obţină o linie de creditare şi au făcut acest lucru ca să-şi ajute fiica şi că acest scop a fost atins în realitate.
Toate acestea rezultă din ansamblul probator administrat respectiv: procesul verbal de inspecţie fiscală întocmit la 26 aprilie 2007, expertiza contabilă, martorul B.G., recunoaşterile reprezentanţilor pârâtei, prezumţii.
S-a reţinut că, indiferent de abordarea actuală a societăţii pârâte, care înţelege greşit că actul este perfect întrucât a cules fructele imobilului prin constituirea unei ipoteci şi astfel i-a deposedat pe vânzători, s-a demonstrat că preţul vânzării a fost o condiţie neîndeplinită.
Întrucât, potrivit art. 1303 C. civ., lipsa preţului în vânzare generează o lipsă a cauzei imediate a contractului, potrivit art. 948 şi 966 C. civ. actul astfel încheiat este lovit de nulitate.
Împotriva deciziei pârâta a declarat recurs, prin lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolventă D.A., în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că nu a ţinut cont de încheierea nr. 1801 din 22 decembrie 2003 prin care pârâta şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul contractului în litigiu.
În motivarea recursului se arată că greşit s-a reţinut împrejurarea că imobilul nu a ieşit niciodată din posesia reclamanţilor, că acesta este întabulat pe societatea pârâtă indiferent de plătitorul sarcinilor fiscale, că încheierea de intabulare nu a fost atacată rămânând irevocabilă, că înregistrările din registrul de încasări a societăţii sunt măsuri care ţin strict de administratorul societăţii, astfel încât concluziile expertizei pentru stabilirea nerealităţii preţului sunt nerelevante, faptul că reclamanţii nu au solicitat plata preţului reprezintă tocmai o dovadă că l-au încasat, proba testimonială nu era permisă în contra înscrisului autentic, nu există act secret între părţi pentru a reţine fictivitatea preţului, actul putând fi interpretat ca o donaţie deghizată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor retine următoarele:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 3 decembrie 2003 la Biroul Notarului Public C.M., reclamanţii Ţ.V. şi V.Ţ. i-au vândut cumpărătoarei SC S. SRL imobilul proprietatea lor, situat în comuna Mănăstirea, jud. Călăraşi, intabulat în CF, pentru preţul de 3.100.000.000 lei (ROL), preţ pe care vânzătorii au declarat că l-au primit la data autentificării actului.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, această afirmaţie din contract privitoare la preţ nu constituie domeniul constatărilor personale ale notarului public şi deci, poate fi combătută în regimul probator obişnuit.
Astfel, doar constatările personale ale notarului, menţionate într-un înscris autentic, cum sunt cele referitoare la prezenţa părţilor, modul de identificare a lor sau luarea consimţământului, nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Chiar şi privitor la valabilitatea consimţământului însă se poate face proba contrară, deoarece notarul ia act de voinţa părţilor fără să aibă posibilitatea de a controla în ce măsură aceea voinţă a fost sau nu afectată de vreo cauză de nulitate absolută sau relativă.
Din acest motiv Curtea a procedat la analizarea situaţiei de fapt referitoare la împrejurările încheierii actului şi consecinţele sale în drept, punându-se în speţă, problema incidenţei cauzei de nulitate derivată din împrejurarea că preţul a fost fictiv, adică părţile nu au intenţionat, în realitate, să-l plătească şi respectiv să îl încaseze.
Astfel se reţine că, dacă preţul este fictiv, contractul de vânzare-cumpărare este nul, deoarece obligaţia cumpărătorului, în lipsa preţului, este fără obiect, iar obligaţia vânzătorului este fără cauză.
Potrivit art.1294 C. civ., preţul este un element esenţial al vânzării şi totodată defineşte şi caracterizează cauza contractului, mai exact cauza obligaţiei vânzătorului.
În mod legal s-a reţinut, din acest punct de vedere, că, pentru ca un contract de vânzare-cumpărare să ia naştere în mod valabil, trebuie, între alte condiţii ca preţul să constituie o cauză suficientă a transferului de proprietate din partea vânzătorului.
Ansamblul probatoriului administrat în speţă a fost reţinut de instanţă pentru a stabili că reclamanţii nu au intenţionat în mod real să vândă niciodată şi că, în acest sens, preţul a fost stabilit şi conceput numai fictiv, că niciodată el nu a fost considerat că generează o obligaţie reală a cumpărătorului şi un drept al vânzătorilor, că a fost stabilit de formă, pentru a crea aparenţa unei vânzări care, în realitate nu a existat niciodată.
Imobilul a rămas în permanenţă în posesia vânzătorilor, fiind incorectă afirmaţia recurentei potrivit căreia posesia s-a pierdut prin vânzare.
Faptul că reclamanţii au continuat să achite sarcinile fiscale ale imobilului, într-adevăr, nu prezintă relevanţă sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate, însă acesta a constituit - ca şi păstrarea posesiei, de fapt - un argument în plus în sprijinul ideii că vânzarea nu a avut loc şi că nici nu s-a intenţionat în mod real aceasta.
În ceea ce priveşte încheierea de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei se va reţine că anularea acesteia se poate realiza doar printr-o acţiune în rectificarea cărţii funciare, pentru exercitarea căreia, una din condiţiile cerute este aceea a anulării actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate. Ori, prin acţiunea de faţă tocmai spre acest lucru se tinde, deci, rectificarea este subsecventă prezentei acţiunii.
Susţinerile recurentei referitoare la modalitatea de interpretarea a concluziilor raportului de expertiză faţă de împrejurarea că înregistrările contabile sunt măsuri ce ţin de administratorul societăţii nu vor fi avute în vedere pentru că vizează aspecte legate de netemeinicia soluţiei, incompatibile cu prezentul recurs în raport de abrogarea art. 304 pct. l C. proc. civ.
De asemenea, fictivitatea preţului reţinută de instanţă se raportează la cauză, ca element al actului juridic, care face parte din structura voinţei juridice, ca scop urmărit la încheierea actului juridic şi nu la existenţa unui alt act juridic între aceleaşi părţi, ocult, real care să ridice problema anulării contractului pentru simulaţie, cum greşit susţine recurenta.
În baza considerentelor mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar decizia atacată va fi menţinută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SRL Mănăstirea - prin lichidator judiciar C.I.D.A. împotriva deciziei nr. 198 din 21 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 800/2010. Comercial → |
|---|
