ICCJ. Decizia nr. 772/2010. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 772/2010
Dosar nr. 1525/99/2008
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 17 din 31 octombrie 2008, dată în Camera de consiliu, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea prin care reclamantul S.V. a solicitat anularea Hotărârilor A.G.A. pârâtei SC K.G.I.F.N. SRL luate la 17 decembrie 2006 şi din 18 decembrie 2007.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamantul a susţinut că cele două hotărâri atacate ar fi lovite de nulitate absolută, din analiza neregulilor invocate instanţa a apreciat că, dacă ar fi fost operante, neregulile ar fi atras nulitatea lor relativă, reclamantul invocând dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 doar pentru a eluda termenul de contestare a celor două hotărâri.
În consecinţă, instanţa a reţinut că hotărârea din 17 decembrie 2006 s-a luat în prezenţa reclamantului, ce a fost legal convocat prin scrisoare recomandată, că ordinea de zi a fost identică cu cea menţionată în convocator şi că votul reclamantului nu era decisiv, deoarece cvorumul era îndeplinit doar prin votul celorlalţi doi asociaţi.
Nici manifestarea votului public nu atrage nulitatea hotărârii întrucât votul secret reglementat în dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 este prevăzut doar în cazul existenţei unui Consiliu de administraţie şi nu în cazul unui administrator unic, cum este cazul în speţă.
De asemenea, hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007 a fost luată cu convocarea legală a reclamantului prin scrisoare recomandată, acesta fiind înştiinţat asupra locului ţinerii adunării, asupra ordinii de zi şi cu cvorumul impus de art. 10 din actul constitutiv.
În consecinţă, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 58 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a reţinut corect că nu s-au produs încălcările argumentate de reclamant, că pentru hotărârea A.G.A. din 17 decembrie 2006 nu se verifică prezenţa vreunei încălcări a dispoziţiilor legale ori statutare de natură a atrage nulitatea, art. 126 şi 130 din Legea nr. 31/1990 fiind aplicabile doar societăţilor pe acţiuni şi nu societăţilor cu răspundere limitată.
Cât priveşte hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007 instanţa a reţinut că reclamantul nu invocă motive de ordine publică, el fiind convocat cu respectarea dispoziţiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru că nu cuprinde argumentele pe care se sprijină, nerespectând cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, deşi decizia din apel are 6 pagini, redând amplu argumentarea instanţei de fond, criticile sale invocate în apel şi apărările intimatei din întâmpinare, motivarea soluţiei date în apel o reprezintă doar patru fraze sumare şi confuze pe o jumătate de pagină care nu cuprinde considerentele ce au format convingerea instanţei, ceea ce practic echivalează cu o nemotivare şi cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil, recunoscut de Constituţie şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia din apel este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea legii deoarece instanţa nu argumentează de ce motivele invocate de el ar atrage nulitatea relativă şi nu absolută, deşi legea şi practica judiciară au statuat că neregulile semnalate de el încalcă dispoziţii legale imperative referitoare la convocare, ordinea de zi, exprimarea votului şi adoptarea hotărârii.
În acest sens recurentul apreciază că instanţa de apel a preluat aprecierile instanţei de fond şi a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, a art. 117 alin. (6), art. 77, art. 79 şi art. 192 din acelaşi act normativ.
De asemenea, cu privire la hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007, instanţa de apel greşit a apreciat că nu este lovită de nulitate, încălcând astfel dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privitoare la locul ţinerii adunării, art. 10 alin. (2) din actul constitutiv şi art. 192 din Legea nr. 31/1990.
Recursul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:
Criticile recurentului referitoare la nemotivarea deciziei din apel sunt întemeiate deoarece instanţa de apel, după ce redă amplu criticile invocate de apelant (pag. 2-4) şi apărările pe care intimata pârâtă le formulează în legătură cu aceste critici (pag. 4-6), ele vizând aspecte de fapt, dar şi încălcarea unor norme legale incidente în cauză, argumentează soluţia dată extrem de sumar şi fără a răspunde criticilor recurentului.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, argumentarea reprezentând, practic, explicitarea soluţiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia şi garanţia caracterului echidistant al procedurii judiciare şi a respectării dreptului la apărare al părţilor şi la un proces echitabil.
Această cerinţă nu a fost respectată în speţă de instanţa de apel care expediază argumentarea soluţiei date doar în patru fraze cu referire la obiectul cererii reclamantului, la împrejurarea că instanţa de fond a reţinut corect că nu s-au produs încălcările pretinse de reclamant şi apoi câte o frază pentru fiecare hotărâre a asociaţilor atacată, nerezultând cu claritate nici măcar dacă instanţa a avut în vedere motive de nulitate relativă sau de nulitate absolută, motivarea pe acest aspect fiind chiar contradictorie.
În această situaţie Curtea apreciază că nu se poate face un control al legalităţii soluţiei date, aspectele invocate de recurent prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. neputând fi analizate - omisso medio - pentru prima dată în recurs, câtă vreme instanţa de apel nu a analizat criticile apelantului şi apărările intimatei în legătură cu dispoziţiile legale invocate în speţă.
În consecinţă, Curtea va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleeaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 58 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 771/2010. Comercial. Somaţie de plată. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 774/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
