ICCJ. Decizia nr. 780/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 780/2010
Dosar nr. 1232/113/2007
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 aprilie 2007 reclamanta U.A.T. Judeţul Brăila cheamă în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA - Sucursala Brăila solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosinţă a imobilului situat în Brăila, pentru perioada octombrie 2004 până la eliberarea efectivă.
Prin sentinţa nr. 422/F Com din 3 octombrie 2008 Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite acţiunea reclamantei şi dispune ca pârâta să restituie reclamantei suma de 883.855,02 lei cu titlu de despăgubiri, cu 13.030 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând că, deşi dreptul locativ al pârâtei întemeiat pe contractul de asociere în participaţiune este în litigiu încă din 2005, întrucât pârâta obţine venituri din activitatea comercială desfăşurată în acel imobil, reclamanta nu poate accepta folosinţa gratuită a acelui spaţiu de către pârâtă, ea având dreptul la reparaţiune pentru a-şi recupera pierderea suferită prin lipsa bunului din patrimoniul său, astfel că temeiul juridic nu este cel precizat de reclamantă, art. 998-999 C. civ., ci acela al îmbogăţirii fără justă cauză, cuantumul prejudiciului fiind determinat prin expertiza contabilă, administrată în cauză, reparaţia putând fi dată numai pentru acoperirea pierderii suferite şi nu şi pentru viitor, până la eliberarea spaţiului.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat prin Decizia nr. 12 A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, care reţine, în acest sens, că excepţiile invocate de apelantă în faţa instanţei de fond au fost corect şi motivat respinse, ca şi cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, că soluţia dată de prima instanţă este temeinică şi legală fiind pronunţată cu respectarea principiilor oralităţii, contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, instanţa nefiind ţinută de temeiul juridic al cererii cu care este investită, ea având posibilitatea legală să schimbe încadrarea juridică şi să o reţină pe cea legală în raport cu situaţia de fapt existentă în cauză, după administrarea corectă a probelor, în speţă judecătorul fondului caracterizând şi calificând obiectul cauzei în raport de conţinutul său şi nu după denumirea dată de parte, exercitându-şi astfel rolul activ conform art. 129 C. proc. civ., instanţa reţinând corect că, întrucât nu există un raport juridic, iar apelanta a desfăşurat activităţi comerciale şi a obţinut venituri din folosinţa imobilului aparţinând reclamantei - persoană juridică de drept public, patrimoniul apelantei s-a mărit în detrimentul patrimoniului intimatei reclamante.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Ulterior, recurenta invocă un nou motiv de recurs, de ordine publică, privind lipsa capacităţii sale de folosinţă, recurenta neavând personalitate juridică, dar stând în proces în nume propriu, aspect raportat la care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru a fi confirmat soluţia instanţei de fond care a procedat la recalificarea acţiunii introductive fără a pune în discuţia părţilor această recalificare de la răspunderea delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ., la îmbogăţirea fără justă cauză, încălcându-i astfel dreptul la apărare, în ultimă instanţă, şi încălcând şi formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nepronunţându-se nici asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, invocată ca motiv de ordine publică în apel, şi nici asupra motivelor de apel vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1086 C. civ., neexaminând aspectul că reclamanta nu a făcut dovada indubitabilă a faptului că ar fi obţinut venituri din chirii dacă ar fi dispus de respectivul spaţiu în litigiu.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea cererii de administrare a unor probe concludente, precum proba cu expertiză tehnică, menită să stabilească suprafaţa reală folosită de recurentă, sau cu o nouă expertiză contabilă efectuată de un specialist adecvat.
Recurenta critică instanţa de control judiciar şi pentru respingerea, cu o motivare neadecvată, a excepţiei prematurităţii acţiunii, faţă de faptul că s-a făcut concilierea prealabilă cu altă entitate decât instituţia reclamantă.
Recurenta reproşează, deasemenea, instanţei de apel nemotivarea cu argumente proprii a confirmării soluţiei primei instanţe de înlăturare a temeiului juridic al acţiunii introductive, încălcând astfel şi prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, apreciind eronat că ar fi încetat efectele contractului de asociere dintre părţi deşi, potrivit actului adiţional din 3 iunie 2004 acesta fusese prelungit pentru încă 5 ani, respectiv până în 2009, cu avizul reclamantei intimate, orice clauză contrară fiind interzisă prin art. 2 din menţionatul act adiţional, aspect interpretat eronat de instanţa de apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta intimată solicită respingerea recursului recurentei pârâte ca nefondat.
Examinând recursul pârâtei împotriva deciziei instanţei de apel prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă se constată că acesta este fondat.
Dacă motivul de ordine publică invocat de recurentă, acela al lipsei capacităţii sale de folosinţă nu este fondat faţă de faptul că sucursala dispune de conducător propriu, cont bancar şi poate încheia contracte - aşa cum rezultă şi din Regulamentul de organizare şi funcţionare al SC B.T.T. SA, înscris nou depus în recurs - fiind incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., chiar dacă, ulterior promovării acţiunii de faţă, Sucursala Brăila a fost desfiinţată prin hotărârea A.G.A. a SC B.T.T. SA nr. 28 din 10 septembrie 2009, cu menţionarea în registrul comerţului prin încheierea din 1 octombrie 2009, critica referitoare la recalificarea temeiului acţiunii introductive de instanţă de către instanţa de fond, fără a fi fost pusă în discuţia părţilor această recalificare, soluţie eronat confirmată de instanţa de apel, este însă întemeiată şi urmează a fi admisă.
Se reţine, în acest sens, că, deşi reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea constant pe dispoziţiile art. 998 C. civ. (filele 6, 214 verso, 217 dosar de fond), instanţa de fond a considerat că acest temei nu este aplicabil în speţă, raţiune pentru care îl înlătură şi apreciază că acţiunea trebuie întemeiată pe dispoziţiile legale ale îmbogăţirii fără just temei, fără, însă, a pune în discuţia părţilor această recalificare, încălcând astfel atât principiul disponibilităţii, cât şi pe cel al contradictorialităţii, şi, deşi pârâta recurentă a invocat această încălcare între motivele de apel, instanţa de apel, examinându-l, apreciază ca fiind temeinică şi legală soluţia primei instanţe, considerând că judecătorul fondului şi-a exercitat rolul activ, fără însă a cerceta motivul de apel invocat de pârâta apelantă prin prisma faptului că modificarea temeiului de drept al acţiunii nu a fost pusă în discuţia părţilor de către instanţa de fond, instanţa de apel pronunţând ea, de astă dată, o soluţie netemeinică şi nelegală, raportat la faptul că, într-adevăr, recalificarea temeiului de drept este făcută direct prin considerentele sentinţei, instanţa fondului admiţând acţiunea reclamantei, dar neacordând acesteia - aşa cum ea a solicitat - despăgubiri pentru lipsa de folosinţă asupra imobilului din litigiu pentru perioada octombrie 2004 şi până la data eliberării imobilului (fila 3 dosar de fond), ci obligând pârâta „să restituie reclamantei suma de 883.855,02 lei cu titlu de despăgubiri”, acordate pe perioada octombrie 2004 - mai 2008 (fila 241 verso dosar de fond).
Constatându-se că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel nu a cenzurat corect nerespectarea de către instanţa de fond a principiului contradictorialităţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., criticile formulate sub acest aspect de către recurentă fiind fondate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, în rejudecare, va examina corectitudinea recalificării temeiului de drept al acţiunii, ca şi a determinării cuantumului despăgubirilor eventual cuvenite reclamantei intimate, examinând şi titlul cu care pârâta a utilizat spaţiul din litigiu faţă de soluţia pronunţată prin sentinţa nr. 150/Fca din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Brăila-Secţia comercială (fila 84 dosar de recurs) în Dosarul nr. 2896/113/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC B.T.T. SA Sucursala Brăila împotriva Deciziei nr. 12/A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 779/2010. Comercial. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 782/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
