ICCJ. Decizia nr. 782/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 782/2010
Dosar nr. 9247/3/2005
Şedinţa publică de la 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei A.C.P.A.S. Suceava pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie obligată la plata de daune interese estimate provizoriu la 58.317.800.445 lei rezultate din desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare acţiuni, urmând ca acestea să fie determinate în concret printr-o expertiză economico-financiară dispusă conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 modificată.
A precizat în acţiune că a fost îndeplinită procedura concilierii directe, iar cererea de chemare în judecată este rezultatul nerespectării obligaţiilor contractuale ale pârâtei asumate prin contractul de vânzare cumpărare acţiuni din 16 septembrie 1999 având ca obiect vânzarea unui număr de 216.094 acţiuni, reprezentând 73,041% din valoarea capitalului social subscris al SC A.P.C. SA Suceava.
Astfel, a arătat reclamanta că cele două părţi au convenit ca preţul contractului să fie achitat parţial, cu suma de 2.291.402.000 lei în termen de 60 zile de la semnare, aceasta reprezentând 20% din preţul contractului, iar restul de 9.161.580.000 lei urmând a fi achitat în 60 rate eşalonate în perioada 15 decembrie 1999 - 15 noiembrie 2004 şi că prin actul adiţional din 22 mai 2000 au fost renumerotate ratele lunare stabilite a fi în număr de cinci prin actul adiţional din 19 mai 2000, cu menţiunea că pentru convenirea modalităţii de plată a preţului în rate s-a stabilit că dobânda se aplică la cuantumul fiecărei rate şi va acoperi inflaţia, la care se adaugă două procente şi se plăteşte la data scadenţei de plată a fiecărei rate (art. 5.2 alin. (3)), inflaţia fiind determinată pe baza indicilor lunari comunicaţi de C.N.S., cuprinzând perioada înregistrată din luna semnării contractului, până în luna scadenţei de plată a ratei inclusiv, astfel că în caz de neplată a unei rate la scadenţă, cumpărătorul va plăti pe perioada dintre data scadenţei şi data plăţii efective, o penalitate de 0,3% din valoarea ratei neachitate, pentru fiecare zi de întârziere (art. 5.2 alin. (9) din contract).
Întrucât ratele 7 şi 8 nu au fost achitate conform convenţiei, au fost aplicate dispoziţiile art. 5.2 alin. (2) din contract care prevăd un pact comisoriu de grad 4 şi prin adresa din 9 septembrie 2003 a fost notificată rezoluţiunea contractului, înscriindu-se ca acţionar la SC C. SA cu un procent de 7,623% respectiv 216.094 acţiuni, reînscrierea fiind făcută în baza art. 41 din Legea nr. 137/2002 modificată şi completată, procentul fiind atât de mic întrucât prin Haga din 30 septembrie 2002 s-a aprobat majorarea capitalului social al SC A.P.C. SA ca urmare a reevaluării patrimoniului, capitalul social ajungând la 70.871.525.000 lei corespunzător unui număr de 2.834.861 acţiuni din care 2.070.611 acţiuni ale pârâtei, 1.854.516 acţiuni fiind rezultate din majorarea în urma reevaluării. Ca urmare, prejudiciul suferit de AVAS, pe lângă dobânzi, penalităţi şi dividende, ca rezultat al reevaluării patrimoniului se ridică la (1.854.516 x 25.000) 46.362.900.000 lei.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, aşa cum a fost aprobată de Legea nr. 506/2002, pentru aprobarea O.G. nr. 25/2002.
La data de 10 mai 2005 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că în principal a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 58.317.800.445 lei, care urmează a fi determinată printr-un raport de expertiză economico-financiară dispus conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 şi în subsidiar, dacă nu se va admite capătul de cerere privind plata sumei de 46.362.900.000 lei, a solicitat obligarea pârâtei la predarea către A.V.A.S a 1.854.516 acţiuni la SC C. SA, dobândite de pârâtă prin reevaluarea patrimoniului.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri şi două expertize contabile.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i plătească suma de 58.165.219.212 lei (5.816.522 lei) cu titlul de daune interese, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 15300 din 18 decembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu raportul de expertiză contabilă efectuat de cei trei experţi au fost stabilite penalităţile, dobânda, dividendele în sumă de 11.802.319.212 lei la care de adaugă contravaloarea diferenţei numărului de acţiuni pentru care A.V.A.S. nu i-a fost stabilit dreptul de acţionar, respectiv 46.362.900.000 lei, în total 58.165.219.212 lei (5.816.522 lei), reţinând că în perioada 1999-2003 prin vânzarea unor acţiuni din patrimoniul pârâtei s-au înregistrat pierderi în valoare de 24.856.876 mii lei, care nu pot fi considerate prejudiciu fără o analiză temeinică a tranzacţiilor de vânzare.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 365 din 3 septembrie 2008, conform căreia a fost schimbată sentinţa atacată în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 10.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a apreciat că reclamanta a efectuat cheltuieli reprezentând onorariul de expert pentru expertizele efectuate, aşa cum rezultă din O.P., astfel că potrivit art. 274 C. proc. civ. motivul de apel privind cheltuielile de judecată este fondat, dar, că motivul referitor la cuantumul daunelor interese şi dividendelor este neîntemeiat, instanţa de fond reţinând corecte constatările expertizei.
Considerând nelegală hotărârea pronunţată în apel, reclamanta a declarat recurs împotriva acesteia, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că soluţia greşită a instanţei s-a bazat pe opinia exprimată în raportul de expertiză efectuat în cauză de către cei trei experţi, raport în cadrul căruia aceştia au avut în vedere faptul că „efectele contractului încep de la data de 16 septembrie 1999, astfel că în luna în care a fost achitată rata, nu s-a adăugat indicele de inflaţie, decât dacă data achitării a fost după data de 15 ale lunii”, nefiind luate în considerare prevederile art. 5.2 din contract, modificate prin actul adiţional din 15 mai 2000, prevederile contractului fiind stabilite potrivit dispoziţiilor art. 100 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale şi ale Legii nr. 137/2002 aprobate prin H.G. nr. 557/2002 modificată şi completată, astfel că având în vedere art. 969 C. civ. coroborat cu art. 5.2 din contract, instanţa trebuia să dea eficienţă calculului efectuat de A.V.A.S. şi să oblige pârâta la plata sumei de 6.532.405.040 lei cu titlul de daune interese constând în dobânzi neachitate la data desfiinţării contractului.
De asemenea a contestat suma reprezentând dividende, invocând art. 21 alin. (1)1 lit. b) din O.G. nr. 25/2002, în sensul că acestea trebuiau raportate la perioada de valabilitate a contractului şi nu la plata corespunzătoare pachetului de acţiuni revenit în patrimoniul AVAS, rezultând o diferenţă de 70.870,74 lei (7.364,49 lei).
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Analizând motivele invocate de recurentă, în temeiul art. 21 alin. (1) lit. b) şi art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 88/1997 şi art. 5.2 din contractul încheiat între cele două părţi, raportate la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Expertiza efectuată în cauză de către cei trei experţi a fost validată corect, aceştia ajungând la concluzii pe baza unor date şi raţionamente precise, cu indicarea actelor normative care au stat la baza efectuării expertizei, - aceleaşi acte normative indicate de recurentă în combaterea concluziilor din raportul de expertiză -, aprecierile experţilor fiind reale, nu subiective, aşa încât corect instanţa de apel nu a înlăturat concluziile raportului de expertiză validat de prima instanţă, doar în temeiul unor deducţii ale reclamantei referitoare la un presupus prejudiciu, care nu apare fundamentat prin alte dovezi cu echivalenţă probatorie sau care să contrazică constatările cu caracter ştiinţific ale acestora.
Cu atât mai mult, experţii au analizat obiectivele expertizei aşa cum au fost propuse de reclamantă şi au răspuns tuturor obiecţiunilor formulate de aceasta, în raport de dispoziţiile actelor normative invocate de recurentă ca fiind încălcate în efectuarea expertizei, motivând aplicarea dispoziţiilor legale invocate în litera şi spiritul legii, arătând că nu poate fi aplicată dobânda pe perioada de dinaintea încheierii contractului, că de la data scadenţei ratei şi până la plata acesteia, dobânda se transformă în penalitate şi nu se poate percepe o dublă penalitate, calculul efectuat fiind corect, neexistând o astfel de dispoziţie legală.
De asemenea, Curtea constată că au fost aplicate corect dispoziţiile art. 201 şi următoarele C. proc. civ., raportate la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, în ceea ce priveşte administrarea probei cu expertiza, numirea experţilor, încuviinţarea unei noi expertize, răspunsul faţă de obiecţiunile reclamantei, fiind astfel respectat dreptul reclamantei şi garanţia la un proces echitabil.
Sub aspectul temeiniciei hotărârii raportată la motivele de netemeinicie a raportului de expertiză referitoare la cuantumul sumei datorate, Curtea constată că acesta nefiind un motiv esenţialmente de nelegalitate a hotărârii, nu-l poate analiza întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutiv, nepermiţând o rejudecare în fond a cauzei şi o reanalizare a probelor de către instanţa de recurs, astfel că se constată că hotărârea atacată este legală şi la adăpost de orice critică, niciunul dintre motivele invocate de recurentă în susţinerea admiterii recursului neputând fi încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 365 din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 780/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 784/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... → |
|---|
