ICCJ. Decizia nr. 806/2010. Comercial. Conflict de competenţă. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 806/2010
Dosar nr. 484/32/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 635 din 26 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 634/270/2009 al Judecătoriei Oneşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii având ca obiect rezoluţiunea contractului de leasing şi contestaţia la executare formulată de SC M.C. SRL Bârsăneşti, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria, a reţinut că SC M.C. SRL a formulat în contradictoriu cu intimatele SC G.B.L.G.M.B.H. SRL Viena Austria, Biroul Executorului Judecătoresc P.V., C.E.C. Bank Oneşti, B.P. Oneşti, Trezoreria Oneşti, P. Bank Bacău, Banca T. Oneşti, C.E.B. Oneşti, B.R.D. Oneşti, Banka C. Oneşti contestaţie la executare împotriva formelor de executare silită din Dosarul execuţional nr. 18/2009, iar printr-o precizare ulterioară a solicitat şi rezoluţiunea contractului de leasing încheiat cu SC B.L.G.M.B.H. SRL.
Acest contract are o valoare de 390.000 euro, adică superioară cuantumului de 100.000 lei, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., s-a constatat că revine tribunalului competenţa soluţionării cauzei, sens în care Judecătoria Oneşti a invocat din oficiu şi a admis excepţia necompetenţei materiale.
Sesizat astfel, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 228 din 17 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1587/110/2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei privind soluţionarea contestaţiei la executare, şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Oneşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii de Apel Bacău pentru soluţionarea acestuia.
Prin aceeaşi hotărâre s-a luat act de renunţarea contestatoarei la susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea capătului de cerere privind rezoluţiunea contractului de leasing, care a fost disjuns şi s-a stabilit termen de judecată la 23 septembrie 2009.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea contestaţiei la executare, tribunalul a arătat că potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ. revine judecătoriei, ca instanţă de executare, competenţa materială a soluţionării cauzei.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 13 din 7 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 483/32/2009, soluţionând potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., conflictul negativ de competenţă, a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti, în considerarea dispoziţiilor art. 400 alin. (1) şi art. 373 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia fiind formulată împotriva unui înscris care nu este o hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatoarea SC M.C. SRL.
În dezvoltarea criticilor, recurenta invocă faptul că sentinţa cuprinde motive contradictorii care nu permit stabilirea limitelor învestirii Judecătoriei Oneşti, în condiţiile în care în cadrul contestaţiei la executare, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 399 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., s-au invocat şi apărări de fond deoarece titlul executoriu contestat îl reprezintă contractul de leasing.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate cu precizarea, că în lipsa încadrării în drept a criticilor, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3), constată că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar recursul este nefondat.
În Dosarul nr. 634/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, contestatoarea SC M.C. SRL a formulat contestaţie la executare împotriva formelor de executare silită din Dosarul execuţional nr. 18/2009, ulterior completând această cerere şi cu un petit având ca obiect rezoluţiunea contractului de leasing care constituie titlul executoriu contestat.
Deşi în considerentele sentinţei nr. 635/2009, se reţine că pentru acest din urmă capăt de cerere, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin dispozitivul hotărârii, în contradicţie cu motivarea enunţată se dispune declinarea competenţei de soluţionare a întregii cauze în favoarea Tribunalului Bacău.
Tribunalul aplicând corect dispoziţiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora contestaţia se introduce la instanţa de executare, care în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ. este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în speţă Judecătoria Oneşti, a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestaţia la executare, a cărei soluţionare a fost declinată în favoarea Judecătoriei Oneşti, de cel privind rezoluţiunea contractului de leasing pe care l-a păstrat pentru competentă soluţionare, aceasta fiind şi soluţia stabilită prin regulatorul de competenţă emis de Curtea de Apel Bacău.
Rezultă aşadar, contrar celor susţinute de recurentă, că prin sentinţa recurată au fost clar stabilite limitele învestirii instanţelor, în sensul că Judecătoria Oneşti este competentă să soluţioneze contestaţia la executare, iar Tribunalul Bacău, cererea pentru rezoluţiunea contractului de leasing, petit dispus din cererea iniţială.
În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.C. SRL Bârsăneşti împotriva sentinţei nr. 13/CC/2009 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 784/2010. Comercial. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 813/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
---|